agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2602 .



La cules de rodii în cartierul Rahova 45b
proză [ ]
repartiție...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Almalo ]

2011-05-16  |     | 



Bine că nu știm uneori încotro merg trenurile!
Bine că nu citim toate numele de gări, nu numărăm ochii ce ne sperie, nici ușile pe care le-am închis.....

În dimineața aceea îmi era bine. Nu eram singură. Venisem în tren cu un coleg care terminase ASE-ul, repartizat la Pitești. Și el ca și mine căuta o gazdă. Era soare și speram să mă pot întoarce cât de curând în Bucureștiul, pe care nu doream sa-l părăsesc niciodată.
Aveam un rucsac, o agendă, câteva nume la care puteam să caut o cameră cu chirie.

Colegul s-a dus la căminul de nefamiliști, eu am fost primită cu multă căldură la părinții unei prietene, direct la ei în sufragerie.

Oameni care știau greul vieții printre străini. Din prima zi mi-au dat acea căldură pe care o primești ca de la sine înțeles în familie. Dimineața mă trezeau încet cu miros de cafeluță în nelipsitele ceșcuțe grele, groase, de un albastru închis de neuitat.

Și azi când mai beau din acele ceșcuțe pe undeva pe la vreo mătușă, cafeaua are gustul dulceag al tinereții, cu aromă plăpândă când o sorbi, de parcă e făcută la nisip în vechile ceainării din Constanța.

Nu știu dacă ceșcuța, apa sau modul de a o „lăsa să tragă” îi dă acelei cafele gustul de neuitat. În ceștile normale nu are același gust, cum ceaiul este cel mai bun în ceșcuțele transparente japoneze sau în ceștile din porțelan orginal englezesc.

Din nefericire acum câțiva ani firma britanică cu istorie s-a autodistrus vânzând licența „spode blue room collection” din 1807 unei firme din China, care însă nu a reușit să le facă identice, nici măcar asemănătoare, dar le vinde cu același preț.

Am ajuns cândva spre prânz în Comuna Ungheni, județul Argeș. Oboseala nu mi-a permis să văd cât de întinse și uscate sunt câmpurile printre care se târa autobuzul plin de oameni muți, înfășurați în haine subțiri sau golul dintre autobuz și pământul sterp de jur împrejur.

Satul Găujani liniar, întins ca o verandă în jurul șoselei, nu a dat nici un semn când am sosit. Câteva străzi cu garduri mici, lipsite de culoare nu se sfiau să-mi arate, că noul nu își are rostul printre ele.

Școala din Gaujani era o casă ceva mai mare, cu o intrare printr-o ușă simplă, cu holul gol, scurt, împăturită în frig. Răceală din toate părțile. Era totuși mișcare în ea: câteva gâini care nu știau pe unde au intrat și pe unde ar mai putea ieși.

Nu m-am dus mai devreme, m-am dus la început de an școlar, dar mare mi-a fost mirarea când mi-au spus că nu au loc de profesor în comună:
- Dar unde?
- În satele învecinate....dacă vreți....răspunse timid.
După lungul drum, ce mi s-a părut o ieșire dintr-o istorie și o intrare în alta, doream să mă așez, să mă culc, să stau, să mă opresc.

M-am uitat ce scrie pe repartiție, încercam să clarific, dar directorul părea la fel de neajutorat ca și mine.
Cancelaria lui era mică, sub catedră era un lighean în care probabil se spăla pe mâini cu un săpun mare de casă.
Tocmai se rătăcise o găină și se zbătea în puțina apă acoperită cu o spumă gri, plină de var. Școala era încă în renovare, se pregătea cu pereți cu tot de noul an școlar.

Găinile invadaseră școala. Erau peste tot. Ajunsă în cancelarie tot căutând pe cineva, văd cum de sub catedră apare un bărbat subțire, răspunde încet:

- Bună ziua, eu sunt directorul, nu vă speriați încercam să dau o găină afară....
- Bună ziua, sunt noua dumneavoastră profesoară de germană și nu mă sperii, da-ți liniștit afară aceste găini, dar vor intra la loc....
Domnul director m-a rugat să-l scuz, s-a aplecat, a scos găina din lighean, s-a îndreptat roșu tot la față și a dus-o jenat afară, pentru că singură nici că mai găsea drumul de speriată ce era.

Apoi m-a trimis să vorbesc cu cineva în comună sau în satul Humele, deoarece el nu îmi putea da nici un sfat.

Am plecat pe jos, nici urmă de autobuz. Cei câțiva kilometri aveam să-i fac de multe ori, dar în nici un caz în pauza de 10 minute cum avea să fie planificat, că doar, doar voi pleca de bună voie.

Școala din satul Humele era mai arătoasă decât cea din Găujani, dar neprimitoare. Ferestrele erau mai mari, ușa mai lată, ciment pe jos, dar oamenii pe stradă s-au dat la o parte când am apărut. Nu era semn bun.

Știu și acum, era o atmosferă ca pe străzile satului din „Zorba Grecul”, de după perdeluțe sărace stăteau în așteptare ochi curioși, să vadă ce se mai întâmplă.

Am intrat, m-am prezentat, directorul nu era. Aveam să aflu că oricum nu avea prea multe de spus.
Directorul adjunct m-a privit ca pe un tramvai: nu știi dacă să te urci sau nu, îl tratezi în final cu indiferență.

- Am dreptul la ore în comuna Ungheni într-o zi și în alta în satul Găujani, scrie în repartiție.

- Și ce dacă scrie, noi aici dăm o directivă......zise bărbatul pătrat, grizonat, parcă îl chema Lăzărescu, uitându-se printre perdeluțele jalnice ale cancelariei, o privire împrumutată de-a dreptul din cartea de istorie, părea să-și scruteze ținuturile.
El era adjunctul școlii din Humele, fost inspector destituit, profesor de matematică.

Gurile rele spuneau că l-au destituit pentru că șantaja profesoare. Aveam să aflu că nu era o simplă legendă și că tot județul avea o teamă față de acest bărbat cu fălci de ziceai că mestecă zilnic câteva bucăți serioase de oțel.

- Eu nu am nevoie de directiva dvs., am încercat să lămuresc situația, am fost repartizată în comună și satul Găujani și acolo mă și duc.
- Ehe, tovarășa, cred că nu înțelegi cu vorbă bună, azi e 1. septembrie, ai venit prea târziu, pune buletinul pe masă, îți repartizăm o odaie la cineva și dacă nu , nu....du-te de unde ai venit. Buletinul rămâne la noi.
Nu era singura dată că aveam să fiu trimisă de unde am venit. Asta se întâmplă și „la case mai mari”, „noul nu este dorit, străinul trebuie refuzat”.
va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!