agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2304 .



Jurnalul unui sinucigas (fragment 1)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ilustratia ]

2011-06-24  |     | 



Paradoxal, sărăcia îi înrăiește pe oameni, dar îi face și solidari. Unui sărac, dacă-i ceri, îți dă și cămașa după el. Pentru că ce-și spune, dacă n-am azi, n-am nici mâine. Ãla care are e altfel, se ghidează după alte reguli. Dacă dai, n-ai, zice și nu-ți dă. E diplomat, însă. Nu te refuză, așa, direct, îți spune că n-are în clipa aia: Bă, tocmai a trecut cutare pe la mine și i-am dat lui. Și mai și oftează, să vezi și tu cât de mult îl doare sufletul că nu poate să te ajute ....
În natură sunt buruieni pe care le mănâncă și bogatul și săracul. Săracul le mănâncă de foame, bogatul pentru că, spune el, îi vine așa câte-o poftă și ar mânca. Niciodată n-o să spună că le mănâncă pentru că sunt pe gratis. Spunea, odată, cineva, că omul nu e bogat pentru că e cinstit, ci e cinstit pentru că e bogat. Așa e. După ce te îmbogățești, indiferent de mijloace, morale ori imorale, îți dă mâna să fii cinstit. Săracul nu are nici măcar posibilitatea de a fi astfel. Lui îi trebuie concret pâinea pe care trebuie să o pună pe masa copiilor. Bogatul are o mie de modalități prin care să justifice săvârșirea unei fapte imorale. Săracul niciuna. Este sărac din vina sa. Nimeni nu va pune la îndoială argumentele bogatului. Săracului nu ai nici ce să-i pui la îndoială, fiindcă nu are argumente. Întreabă-l de ce este prăpădit și nu va ști ce să-ți răspundă. Pe cine să dea vina? Pe faptul, neconvingător, că așa s-a născut? Pe societate? Păi,societatea este condusă de cei care au și nu dau doi bani pe părerile lui. De aceea, în nefericirea săracului își fac loc și ceilalți nefericiți. Pentru că nu are de ales. Are nevoie doar de cineva pe care să îl compătimească și care să îl compătimească. Umple un gol cu alt gol.
Îmi aduc aminte că, odinioară, ne strângeam toți cei de seama mea, eu, Ion Stroie, Neculai Câmpeanu, Gigi Savu - Vânătoru, Laurențiu Lupu și Gigi Turcu și făceam planuri pentru când vom fi bogați. Excludeam din start eventualitatea de a rămâne săraci. Atunci eram fericiți. Inocenți, neatinși încă de virusul egoismului și ipocriziei umane ne juram unul altuia, pe veci, prietenie. Cu Ion Stroie chiar am legat frăție de cruce, fapt pe care l-am întărit peste ani, nu pentru că am mai fi retrăit cu aceeași intensitate clipele de atunci, ci din necesitatea de a împlini unul din obiceiurile pământului. Murise tata și tradiția cerea ca la moartea unei rude de sânge, părinte, frate ori soră ale căror date de naștere coincid cu ale tale să te legi frate cu cineva. Nu am mai stat să aleg și am îndeplinit ritualul ca pe o reluare a jocului grav din copilărie, sub supravegherea atentă a unei prietene a mamei, Florica Popescu. Pe fondul unui descântec murmurat straniu de „Dădica", cum îi spuneam noi acesteia, am rupt o lingură; un capăt fiind așezat la căpătâiul tatei, celălalt rămânând la mine. A fost o ultimă zvâcnire a trecutului meu pe care l-am îngropat odată cu tata.
Prieten pe veci mă făcusem și cu Nicu Filip, colegul meu de școală, bancă și clasă, de fel din satul vecin Bărăști. Acesta, cu o fantezie superioară imaginației mele, mă fascina cu legendele despre moșii noștri pe care i le descoperise altcineva, ori poate că le născocise chiar el, cine știe, așa cum născocise și basmele despre nu știu ce comoară îngropată sub Sărăturile de deasupra Bărăștilor. Găsise acolo câteva monede dac o-romane și mă convinsese să căutăm acea comoară împreună, fără altcineva. Cuprinși de o moralitate desăvârșită, inexplicabilă totuși vârstei, am convenit să predăm statului fabuloasa comoară, urmând ca noi să ne alegem cu gloria și recompensa atribuită în astfel de cazuri.
E, he, Nicu trebuia să ajungă scriitor, nu eu. Destinele noastre însă iau, uneori, niște traiectorii ciudate. Nicu a ajuns inițial învățător, apoi secretar de primărie la Nehoiu, ca acum să fie notar public la Pătârlagele.
Cu puțini dintre cei de atunci, îi numeri pe degete, am rămas prieten. Nicu Filip, Ion Stroie ... De prietenia cu ceilalți s-a ales praful. Ne salutăm când ne întâlnim, ne întrebăm ce mai facem și cam atât. Viața a trecut ca un tăvălug peste noi, nivelându-ne, înstrăinându-ne.
Astăzi, privind cu detașare și obiectivitate clipele de atunci, am înțeles câtă candoare există în necunoaștere, de orice fel ar fi ea și indiferent de vârsta celui pe care îl stăpânește. Și am mai
înțeles că singurătate a este efectul unei nefericiri neconștientizate. Dacă umpli un gol cu alt gol, poți să afirmi categoric că acel gol nu mai există? Umpleți cu aer un vas. Cine are curajul să susțină că-i plin?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!