agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-06 | |
I-am zis! Dar degeaba...
Fusesem, de ochii lumii, așa cum conveniserăm ultima dată, la terapie la Doctor. El mi-a zâmbit când m-am așezat pe canapea, nu m-a întrebat ce caut acolo fiindcă eram programat și programarea, fie că vii, fie că lipsești, îți subțiază suma de pe card. Eu, la nivelul la care mă taxa, preferam să mă și duc, măcar să-i țin ocupată jumătatea de oră ce-mi era rezervată. Altfel, masoni amândoi, el mai mult decât mine, pe cât eu mai puțin decât el, puteam adânci craterele unor posibile viitoruri din vorbe. - Ce mai faci, Mister? m-a întrebat Doctorul jovial. Cred că de la ultima vizită se tunsese altfel, ori barba și-o aranjase, părea ceva mai tânăr... Văzându-mă cum îl studiam și profesionist în citirea gândurilor mi-a răspuns fără să-l întreb. - Da! E ceva schimbat la mine... Ambiția m-a făcut să mă aplec spre detalii. I-am studiat perciunii și păreau aceeași. Mustața? Stufoasă, ca de obicei... Pomeții înalți, buzele subțiri, aproape feminine, ochii metalici, umbriți de arcuitele sprâncene. Stufoase sprâncene! Urechile? În urechea dreaptă am zărit un cercel. M-am luminat... - Nu. N-ai ghicit. Aveam cercelul în ureche, mi-a spus Doctorul și m-am dezumflat. Am închis ochii și m-am gândit la el așa cum îl văzusem prima dată. Impunător, degajat, sfidător față de Freud, Jung și de Mister. Mister? Ãsta era numele meu... Compus... Acum realizam că mason făcându-mă, am rupt o parte din mine, am cedat-o și am împrumutat ceva din altul. Din alții... Mă numeam Jungfreudermist! ”Cu așa un nume, sunt un mare dobitoc!” mi-am spus și din jilțul de lângă biroul Doctorului m-am translatat pe canapeaua omniprezentă. - Sunt Jungfreudermist! i-am strigat Doctorului, crezând că decriptarea mea de sine îl va impresiona pe Doctor. Omul și-a dat pălăria jos, altfel spus a pus-o pe biroul plin de hârtii, m-a străpuns cu privirile lui năucitoare perț de câteva clipe, mi-a zâmbit chiar în timp ce-și muta jobenul de pe birou pe cuier și, în timp ce turna whisky în două pahare mi-a mărturisit. - Ești crunt de deștept! N-am înțeles ce vrea să spună și cum nu voiam să-i contrazic presupunerea, am tăcut. Încercam să aflu din gura masonului-doctor în ce consta deșteptăciunea mea. Că eu, de la ultima vizită, nu călcasem nici în biblioteci secrete, nu aprofundasem nici Tora, nu mă sinchisisem nici măcar de istoria masoneriei?! Am încercat să nu beau din paharul pe care Doctorul mi-l întindea. M-am prefăcut că îl depun pe buze, dar am lăsat lichidul arămiu să mi se scurgă pe lângă, pe bărbie apoi, pe gât și pe cravată. Când l-am privit pe Doctor, i-am văzut cămașa și cravata pătate de lichidul arămiu. Nici el nu băuse... - Vezi, exact asta spuneam... M-am dumirit că totul fusese un test și bucuros că nu înghițisem licoarea ce, știu și eu, poate mă paraliza câteva minute, gândesc că nu prea multe – că de-ar fi fost să fie multe, nu mă îndoiesc că bucuria gustului meu ar fi ispitit mai mult pe Comunistul Șef Chinez decât diploma ce mi-o trimisese și, ca să fiu sigur că nu voi ajunge la plic, aromă similară șofranului, am sărit în picioare și am strigat: - Sunt verde! Doctorul, obișnuit cu nebunii, m-a studiat încă o dată și ochii lui parcă erau scanere cu infraroșii, dospite-n microunde născute-n lasere românești. Apoi s-a repezit asupra mea... în mâna stângă avea o seringă mare, cu un ac tare ascuțit... - Să mori! i-am auzit strigătul de luptă și pregătirea mea de mason născut și nu făcut, m-a îndemnat să sar de pe canapea, să fac un pas lateral; Doctorul a trecut vijelios pe lângă mine și cum mâna mea dreaptă era atât de aproape de mâna lui stângă, i-am smuls seringa ucigașă, l-am lăsat să cadă în dezonoare și l-am amenințat: - Să mori tu, că acum e rândul meu! Doctorul a râs. Eu trebuia să înțeleg că totul fusese un simplu test și că substanța din seringa cu care tocmai mă atacase era un bluf. Am râs. Doctorul a râs și el. Apoi, văzând guguștiucul preferat al Doctorului așteptându-și porția zilnică de firimituri pe pervaz, l-am împroșcat cu conținutul seringii. Guguștiucul a murit. Doctorul s-a îngălbenit. Fusese verde de Paris... - Ești mai presus de mine... nu credeam că ai să observi că mi-am schimbat numele... Eu făceam pe prostul, cum și de ce m-aș fi dat de gol în fața celui care mă voia mort și acum mă diviniza?! - Ești Jack Daniel’s, mi-am încercat eu norocul, poate și vrând să par deștept. Doctorul a zâmbit. A scos o sticlă de Jack Daniel’s dintr-un sertar secret, a turnat în două pahare pe care se vedea încă eticheta producătorului, mi-a întins unul, a ridicat paharul în cinstea mea și mi-a mărturisit: - Nu mă așteptam să ghicești că din tot look-ul mi-am schimbat doar numele. Sunt Dafin Laudanum. Mâna mea se întindea în semn de bine te-am cunoscut... Dar mintea mea, liberă, scăpase... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate