Cap 1
Vară, cald, o zi de sapă. Doi oameni trecuți de a doua tinerețe. Ea sapă meticulos, taie buruiana, îngroapă tuleiul cucuruzului. Așa cum a fost învățată de mică să-și facă lucrul. El repede, repede, dă cu sapa și mai aruncă câte o vorbă de ocară. Se grăbește, la capătul rândului îl așteaptă straița cu merinde. Sub o grămadă de buruieni a pus o glajă. Să n-o bată soarele, că ii tare dragă. Păi cum să nu-i fie. A topit zahăr, a pus săcărea adunată de anul trecut, a pus o ulcică de apă și a lăsat-o să fiarbă până ce s-a făcut un sirop de culoarea cognacului. După ce s-a răcit a amestecat cu spirt, a mai pus apă, a gustat să vadă cât îi de tare. Căt a muncit el. Că ea nu a vrut să facă, că are alte treburi. Doar el vede, toată ziua se mocăie prin ogradă.
Ajunge și ea la cap de rând ascultând ocările lui, desface merindarea și o întinde. Scoate slănină, ceapă, ouă fierte și câteva felii de salam. Mănâncă amăndoi în tăcere. El îi cam roșu la față. Zice că îl doare capul, trage cu coasa două brezde de iarbă și se întinde pe ele sub o salcie. Mai târziu se ridică și mai duce un rând de cucuruz. Cănd soarele ajunge la orizont îi zice femei:
-Anișcuță, mai fă două rânduri că io ieu sapa mea, coasa, legătura cu buruieni și mă duc acasă să isprăvesc cu animalele.
Mai era o postată, amăndoi ar fi terminat-o, dar singură...,nu-i nimic, o să vină și a doua zi.
În drum spre casă trece prin fața bodegii. Vede răzămate de peretele bodegii sapa, coasa și legătura cu buruineni. Ia în spate legătura cu buruieni, în cot ține straița, iar sapa ei în cealaltă mână. Noroc că locuiește aproape de bodegă. Când a ajuns acasă a pus jos legătura de buruieni, a dezleagt-o și a ales frunze tinere să taie la rațe, restul buruienilor le împarte în două. Ia un braț cu buruieni și le pune în iesle la vacă și restul la porci. A intrat repede în casă, a aprins focul și a pus la fiert apa pentru mămăligă. Se uită pe geam și-l vede că vine. I se pare că-i mai amețit ca altădată.
- Amu' am pus de mămăliga, cât frig slănina și bat ouăle cierbe și apa. Șăzî acolo pe canapeu că-î hi obosât.
-Dumnezeii mă-ti, îi răspunde el. Di ce ai lăsat coasa și sapa la bodegă. Să le aduc io!
Se pune pe canapeu mânios. Îi roșu ca focul.
-Apă...apă, cere el.
-Ie-ți singur, doară vezi că mestec mămăliga. Iesă cu bomoloațe șî iar nu-ți place.
El începe să gâfîie, face tot mai urăt, se îneacă, tușește, ochii i se bulbucă, dar ea nu se uită la el. Îi sătulă să-l tot vadă beat.
Dintr-o dată se face liniște. Întoarce capul și se uită la el. Îl vede căzut pe o parte. Nu mai mișcă. Pune măna pe el și simte că-i țeapăn.
-"Na, așe na Doamne", zice în gândul ei apoi iese în ogradă urlănd.
-Tulai Doamne, oameni buni, au auzit-o vecinii. S-o dus omu' meu. O murit Văsălie. Ce mă fac amu fără el. Vai de mine omu' meu...
S-au adunt vecinii la ea în curte, ea povește cum a căpălit toată ziua, cum a venit în sat, el s-a oprit la bodegă să beie un deț, numai un deț. Ea a venit acasă să facă cina și acum nu mai are cu cine cina. Și când spune cină, izbugnește în hohote de plâns și după ea și celelalte vecine. Între timp vestea merge în sat și în ograda muierii încep să se adune neamurile, care mai de care lăudând mortul. Vine și feciorul cel mic al femeii, împreună cu nora.
A doua zi se pregătesc de înmormătare. Toți povestesc cum a murit bietul om, tânăr încă și în putere, dar a căpălit prea mult și a stat prea mult în soare. Mulți se întrebau cum o să gate de căpălit pe caldura asta. Nici unul nu vroia să pățescă ca mortul.
Seara s-au adunat oamenii din sat la priveghi. Femeia cu nurorile ei se ocupau de cei veniți la priveghi, să mai beie un pahar de ginars și să joace cărți. Filcăi sau 66 se juca de obicei in sat.
-Vai mică, zice nora cea mică, care era din sat. Vorovesc muierile că nu-l plângi pe tata.
Anișcuța merge la grupul de muieri și din vorbă în vorbă zice:
-Vai dragele mele, de asar' încoace atât am plâns și m-am cântat după omu' meu că glasu mi s-o stâns și ochi mi s-or uscat. Ce mă fac io amu făra omu' meu. Vai de mine, pustie o să-mi fie viața de amu' încolo.
A trecut de miezul nopții când a plecat toată lumea pe la casele lor. Feciorul cel mare s-a dus să se culce împreună cu familia la fratele lui. A rămas numai cu feciorul cel mic.
-Mică, io mă duc în șură să mă întind o țâr pe fân, că amu-i dimineață și-s frânt. Întinde-te și tu pe canapeu iar de ți-o fi teamă, strigă-mă.
Rămâne femeia în casă singură cu mortul. Se apropie sfioasă de sicriu, parcă se apropie pentru prima dată de omul ei.
-Văsălie dragă, auzi tu ce zâc muierile. Că io pe tine nu te plâng. Da io nu te-am putut plânge în fața lor. Că io tră' să-țî zâc numa' țîe ce am de zâs. Că tu pe mine m-ai certat și pe ele le-ai țucat. Că pe mine m-ai bătut și pe ele le-ai avut. Iar amu' de nu-și țîn' gura, pot să-ț' mânce și scula.
Poate va urma. Că femeia noastră îi tăcută, dar nu-i din mămăligă...
Regionalisme:
cucuruz-porumb
glajă-sticlă
secărea-chimen
canapeu-ladă de lemn lungă cam de 2m cu patru picioare și spătar. În interiorul lăzi se tineau haine, iar închisă se folosea în loc se scaune.
ulcică-cană
merinde-alimente, mâncare