agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2027 .



Recuperatorii
proză [ ]
Cronică de Stână - 8

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2011-12-20  |     | 



Am făcut de toate-n viață. Aveam obiceiul să spun despre mine că numa’ garduri n-am sărit și pe variantă n-am fost. Ce îngâmfată! Uitasem că mai există atâtea profesii respectabile pe care nu doar că nu le-am exercitat vreodată, dar nici prin cap nu mi-ar fi trecut că le-aș putea face. Cum ar fi, de exemplu, cea de recuperator. Să nu-mi spuneți că nu știți ce-i ăla! Recuperatorul e o persoană cât se poate de fioroasă, semănând cu Leonard Doroftei după ce a încasat-o la moacă și se repede furibund către adversar cu gândul mișel de a-l băga între corzi, să-i administreze vreo două (sau vreo nouă) să-l sature, apoi să-l facă K.O. Acest individ fioros, zis Recuperatorul, vine la tine călare pe situație și se întoarce călare pe ce s-o nimeri, da-n orice caz, având la teșcherea banii pe care ți i-a împrumutat demult un prieten pe care tu, sărmanul și ocupatul de tine, ai uitat (nu de altceva) să-i înapoiezi. Ce, nu-i ai? Ai de-a face cu Recuperatorul. Nu vrei să-i dai? Același Recuperator, cu sadismul specific celor din aceeași „rasă”, îți descrie mai întâi chinurile și vaccinurile la care urmează să fii supus, tu și cu tot neamul tău de hahalere nehalite care se hrănesc din banii altuia, după care trece la fapte, dacă nu te simți să „decartezi” nici la a treia somație. Pe onoarea mea de... Recuperator, c-așa se-ntâmplă! De unde știu? M-am documentat, fraților. Că eu nu plec niciodată în misiune nedocumentată. Ce, protestați cum că n-aș corespunde portretului robot pe care l-am descris mai sus? Vă înșelați! Dacă nu mă credeți pe mine, întrebați-l pe Florin Ciocea. El așa mă vede, ca pe Leonard Doroftei repezindu-se spre adversar, c-o falcă-n cer și una-n pământ. Altfel de ce m-ar fi angajat tocmai pe mine pe post de recuperator, rugându-mă ca, în drumul nostru spre Stână, să mă opresc într-un sat și să mă duc la X și să-i cer cele trei milioane jumate pe care i le datorează. Eu, de felul meu, sunt fată ascultătoare. Și săritoare. Uneori la gât, dar numai când mă ’nervez. Și-apoi, când te roagă un prieten, și mai ales unul ca Florin, care te momește cu o mâncărică bună de post, constând dintr-o chestie cu aspect de terci, compusă din orez și dovleac, cum ai putea să-l refuzi? Așa că n-am stat pe gânduri, ce să mă mai întreb dacă aș corespunde portretului robot sau portretului Mona-Lisei? Mi-am pus mușchii pe mine, mi-am tras fața lui Doroftei în cea mai cruntă mizerie, am repetat lecția citită în manualele de specialitate și... la drum! După ce mi-am... recuperat mai întâi body-guarzii de la locul de întâlnire, va să zică Vasile (Aionesei), Costel și Dobre, ceea ce mi-a dat și mai multă încredere în reușita misiunii, ne-am îndreptat, pe ritmuri de colinde, spre locul faptei. Dacă o pot numi așa. Acolo, m-am dat jos din mașină (body-guarzii rămăseseră să o păzească, cum altfel?), și am pornit precum Xena, prințesa războinică, spre împricinatul X(ulică). Intru într-o chestie care semăna c-un fel de bar la o vreme trecută demult de ora închiderii (întrucât n-avea nici măcar un client adormit rămas acolo din ziua precedentă), mă-mpiedic în semiobscuritate de ceva ce m-am dumirit ulterior că ar fi o masă de biliard, pe lângă care se învârtea un copil. Îmi pun o mână-n șold, bat cu ailaltă-n masă (măcar copilul să-l impresionez!) și răcnesc ca o walkirie înjunghiată: „Tac-to i-acasăăă?” Ãla mic dispare după o perdea, iar în locul lui apare numitul tată. Când i-am văzut fața, mi s-au mai înmuiat elanurile războinice. Despre genunchi nu mai vorbesc! Dar mă dădeam tot bățoasă. Dau să-ncep c-o glumă: „Au venit recuperatorii.” Ãluia i-au căzut fălcile precum buldogului din Tom și Jerry (se pare că-l nimerisem în plex fără să intenționez). Uitând de manualul de specialitate, încerc să-l liniștesc zâmbind (nu de alta, dar n-aveam chef să aplic tehnici de resuscitare pe moaca lui) și-i spun corect cine și de ce m-a trimis. Îmi aruncă priviri ucigașe (credea el) și-mi explică răstit că nu știe cine-i Florin Ciocea și nici despre ce bani e vorba. Ha! Cu mine ți-ai găsit să mergi la intimidare? Oi fi arătând eu a jumate doamnă, dar am crescut pe maidan, la noi, la Munteni-Buzău. În fine, buldogul reușește să mă convingă că pesemne e o greșeală, după care-mi zic că precis n-am nimerit eu locația. Plec la mașină unde-mi lăsasem telefonul și body-guarzii, îl sun pe Florin și-l mai întreb o dată adresa și, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a buldogului, acesta îmi confirmă că nu greșisem. Dar că stai să vezi că, de fapt, buldogul-tată, va să zică buldogul bătrân are să-i dea banii contra unui țap ș.a.m.d. Nu vă mai obosesc cu-atâtea animale. Fapt e că m-am întors din nou în misiune, ăla, când m-a văzut, să mă pupe nu alta, eu pe el, asemenea. Am mai schimbat câteva drăgălășenii din care am aflat că el n-are nicio treabă cu ta’su. Mă rog! Cert e că mai aveam puțin și ieșeam de acolo și bătută și cu banii nedați. Noroc cu Dobre care se-arătase fioros pe la garduri, dându-i de înțeles că mai sunt și ei pe-acolo și, la o adică, dacă mi se-atinge de-un fir de păr, e posibil să iasă cu bătăi mai ceva ca-n Terminator II.
V-am spus toate acestea ca să înțelegeți că eu nu mint când afirm că Florin ne iubește. Dar și noi pe el! Pe el și pe datornicii lui!

De data aceasta, m-am convins cât mă iubește și Dobre. În mașină, bucuroasă că am scăpat nejumulită de cel care trebuia să-mi fie victimă, m-am lăudat la gărzile de corp (decăzute din drepturi datorită comportamentului iresponsabil) cu bunătățile pe care Florin le-a pregătit special pentru mine, separat de meniul lor, anume terci (sau cum s-o fi numind) și pește. Dobre m-a întrebat: „Adică ce vrei să spui, că pește nu ne dai și nouă?” „Nu!”, am zis hotărât, defulând asupra lui tot veninul adunat datorită misiunii mele ratate. „Atunci, zice, dacă nu ne dai, te blestem ca peștele ăla să fie plătică! Să nu-l poți mânca de oase.” Plătică a fost! Nu mai știu câte oase am înghițit, dar n-am vrut să-i fac pe plac lui Dobre, să creadă că blestemul lui m-a afectat în vreun fel. Oricum, ca să mă satur, m-am hrănit cu muuultă pâine goală. Lângă care, Florin s-a oferit, generos, să-mi pună și niște mămăligă. Prietenul, tot prieten!
Teoharie, care din motive obiective, nu s-a putut arăta la față, s-a arătat, în schimb, la voce, prin telefon. I-am spus că i-am simțit lipsa, întrucât n-a mai avut cine să ne citească (e rău și să fii analfabet!), dar ne-a asigurat că, dacă ar fi fost, ne-ar fi citit din Matei Vișniec. Eh! Ne-am consolat cu o plimbare prin livada lui Florin, după ce am dat mai întâi o tură pe la animale. S-au bucurat de prezența noastră și scroafa gestantă, și măgarul Marinică, de câini nu mai vorbesc. Întrucât vițeii nu erau în grajd, l-am întrebat pe Florin unde-i Loredana. Auziți ce răspuns mi-a dat: „Nu-i acasă!” Spuneți și dumneavoastră, unde poate să fie o vacă, atunci când nu-i acasă? La discotecă? L-am suspectat că a tăiat-o, dar m-a asigurat că nu-i așa. Și mi-a spus că a tăiat-o pe Brenda, o vacă bătrână (despre care Dobre susține că ar data de pe vremea faraonilor). Mergând noi pe moșie, am văzut o femeie și întreb : „Doamna cine e?” „Berta”, răspunde Florin. Eu, nesesizând diferența dintre cele două nume, îl întreb „Păi nu ziceai c-ai tăiat-o?”

Nu-mi place tristețea copacilor desfrunziți. Aștept pomii să dea în floare, aștept primăvara cu nebunia de lăcrămioare și liliac, să-mi bată-n inimă. Florin încă-l așteaptă pe Icsulică să-i bată-n poartă, cu banii datorați. Așa e el, un optimist incurabil! Noi credem că-i va mai vedea la… sfântu-așteaptă! Le propusesem băieților să-l colindăm pe Florin. Dobre a fost de părere că ar fi o greșeală, întrucât Florin ne-ar spune că ne dă trei milioane jumate, pe care ne va trimite să-i luăm de la X. Aha! Mai bine ne menajăm vocile.
Icsulică se pare că ne-a zis vreo două de bine, întrucât, la-ntoarcere, gata să venim pe trei roți. „Am luat” o mare creangă (cam cât un sfert de pom) pe care n-am avut cum s-o ocolesc (decât cu riscul s-o ocolesc prin șanț sau pe capota mașinii din sens invers) și nici ea pe mine, drept pentru care mi-a „luat” o roată. Noroc cu Vasile pe care eu îl credeam pictor și când colo el era depanator auto. Când au schimbat roata cu pană cu cea de rezervă, Costel zicea că nu reușea el să-i dea prezoanele la mână cu viteza cu care le înfileta Vasile. Ne-a explicat această abilitate prin faptul că are Dacie. Trăiască Dacia!
Și dumneavoastră, pentru că se-apropie sărbătorile, să trăiți, să înfloriți și, orice-ați face, nu faceți ca noi!
La mulți ani!


(Publicat în revista "Helis", decembrie 2011)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!