agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2487 .



Diavolul din manuscris
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vadumbre ]

2012-01-30  |     | 



Într-o seară geroasă de ianuarie am sosit cu diligența într-un oraș mare, unde locuia pe atunci un bun prieten - unul dintre acei tineri favorizați de soartă care cultivă poezia și literele de își zic studenți la drept.
Prima mea treabă , după cină a fost să-i fac o vizită, la biroul distinsului său maestru. După cum am mai spus era o seară friguroasă cu cerul înstelat, și vitrinele de pe străzi erau acoperite cu flori de gheață, încât aproape ascundeau luminile dinăutru, iar roțile trăsurilor bubuiau la fel de tare pe pământul înghețat ca pe un caldarâm de piatră. Nu era pic de zăpadă nici pe jos, nici pe acoperișurile caselor. Vântul sufla atât de tare încât nu aveam nevoie decât să-mi întind mantaua ca o velă, ca să alunec de-a lungul străzii cu o viteză de zece noduri pe oră, invidiată cumplit de alți navigatori care-mi veneau din față, vijelia îngreunându-le mersul.
Unul dintre aceștia s-a răsturnat ca o corabie, dar a fost luat mai departe de vânt înainte măcar să fi putut da drumul la o sudalmă.
După acest tablou al unei nopții neprimitoare , iată-ne așezați în jurul unui foc vioi, atât de prielnic și de încântător încât mă simțeam înclinată să mă culc și să mă tăvălesc printre cărbunii aprinși. De jur împrejurul nostru era un mobilier obișnuit al unui birou avocațesc - șiruri de volume legate în piele și o mulțime de hrisoave, zapise și alte acte juridice răspândite pe birouri și pe mese. Dar existau și unele obiecte părând să sugereze că nu prea aveam a ne teme de sosirea unor clienți nepoftiți sau a însuși preaînvățatului avocat care de fapt plecase pentru proces într-un oraș îndepărtat. Pe masă se afla o carafă înaltă, între două pahare, și alături un morman de manuscrise mâzgălite, cu totul deosebite de documentele juridice obișnuite prin tribunalele noastre. Prietenul nostru căruia îi vom spune Oberon ( un nume fantezist ce ascunde adevăratul său nume ) - prietenul meu Oberon se uita la aceste hârtii cu o expresie de neliniște cu totul ieșită din comun.
- Sunt convins, zise el calm, sau cel puțin aș putea fi convins dacă aș vrea, că în teancul acesta de hârtii mâzgălite se află un diavol. Le-ai citit și știi ce vreau să spun - concepția aceea prin care m-am străduit să întruchipez persoana unui diavol, așa cum e înfățișată în tradițiile noastre și analele scrise ale vrăjitoriei.
Ohh ! am oroare de ceea ce s-a zămislit în propriul meu creier și nu mă înfior gândindu-mă la manuscrisele în care am dat acelei idei întunecate un soi de existență materială. Ce n-aș da să nu le mai vad niciodată!
"Și eu la fel! ", m-am gândit.
- Îți amintești , continuă Oberon, cum lucrul acesta infernal sugera fericirea celor care, printr-o simplă concesie ce părea aproape nevinovată, s-au supus puterii lui. Tot așa și tihna mea s-a dus, și totul numai din pricina acestor afurisite de manuscrise. N-ai simțit deloc aceeași influență?
- Deloc, i-am răspuns, decât cel mult în cazul când vraja e ascunsă în dorința de a mă face romancieră, după ce am citit încântătoarele tale povești.
- Romancieră! exclamă Oberon pe jumatate serios, pe jumatate în glumă. Vasăzică, diavolul într-adevăr a pus gheara pe tine! Ești pierdută! Nu poți nici măcar să te rogi să fii mântuită! Dar vom fi ultimele și unicele-i victime, pentru că în noaptea asta am de gând să ard manuscrisele și să-l trimit pe diavol să-și primescă pedeapsa meritată în mijlocul flăcărilor.
- Să-ți arzi poveștile!? am repetat eu , tresărind de uimire la auzul unei idei atât de nesăbuite.
- Chiar așa, zise autorul cu disperare. Nici nu-ți poți închipui ce efect a avut asupra mea compunerea acestor povești. Am ajuns să îmi pun ambiția într-un balon de săpun și să nu-mi pese de reputație. Mă înconjor cu tot felul de umbre, care mă zăpăcesc maimuțărind realitățiile vieții. Ele m-au abătut de pe poteca bătută a luminii, și m-au călăuzit către o stranie singurătate - o singurătate în mijlocul oamenilor - unde nimeni nu dorește să vadă ceea ce fac eu și nici nu gândește și nu simte ca mine. Și toate acestea - din pricina poveștilor. Când se vor preface în cenușă, poate că voi fi din nou cum am fost înainte de a le da viață. Mai mult decât atât, sacrificiul e mai mic decât ai putea bănui; căci nimeni nu vrea să le publice.
- Asta e într-adevăr un lucru care contează.
- Le-am trimis prin poștă la șaptesprezece librării care au o tipografie, continuă Oberon, îmbujorându-se de supărare. Ai rămâne cu ochii căscați dacă le-ai citi răspunsurile, și de fapt chiar ar trebui să le citești, numai că le-am ars pe măsură ce soseau. Unul dintre ei nu publica decat manuale de școală; altuia i s-au oferit spre lectură prea multe romane.
- Ce morman imens trebuie să alcătuiască literatura nepublicată a Americii! am strigat eu.
- Ohh ! Manuscrisele din biblioteca de la Alexandria nu erau nimic în comparație cu ea! Ei bine, un alt domn își lichidează firma, bănuiesc pentru a scăpa de obligația de a-mi publica manuscrisul. Mulți editori însă nu ar vrea să refuze în mod absolut să-mi facă acest serviciu , dacă aș avansa jumatate din costul ediției și le-aș da o chezășie și pentru restul cheltuielilor, pe lângă un procent foarte ridicat pe care și l-ar reține ei din vânzarea cărții. Un altul mă sfătuiește să deschid lista de subscripție pentru abonați.
- Ticălosul! am exclamat eu.
- Ãsta-i adevărul! răspunse Oberon. Pe scurt, din toți editorii numai unul a catadicsit să-mi citescă poveștile și acesta - după cât cred, fiind el însuși ocupat cu mâzgălelile literare – avu neobrăzarea să-mi critice poveștile , propunând ceea ce denumește el ameliorări substanțiale și încheind - după o frază generală de condamnare - cu asigurarea categorică cum că în nici un caz nu vrea să aibe de-a face cu ele.
- Poate nu ar fi rău să-i răsucești puțin nasul individului ăluia, am remarcat eu.
- Dacă întreaga lor "breaslă" ar avea un singur nas comun ar fi într-adevăr o oarecare satisfacție să-l poți răsuci, răspunse autorul. Dar se pare că există totuși un om cinstit printre acești șaptesprezece nemernici; și el îmi spune pe șleau că nici un editor american nu se ocupă de o lucrare americană - rareori dacă aparține unui scriitor cunoscut și niciodată dacă e opera unui debutant - decât pe riscul scriitorului.
- Prăpădiții! Ticăloșii! Adică ei vor să trăiască pe spinarea literaturii și totuși să nu riște nimic de dragul ei? Dar la urma urmei, ai putea să-ți publici scrierile pe contul tău.
- Chiar așa s-ar putea să fac! Dar e o treabă afurisită. Oamenii ăștia m-au făcut să mă dezgust atât de tare de povestirile mele încât nici nu pot să mă mai gândesc la ele și-mi vine pur și simplu rău de stomac ori de câte ori le văd pe masă. Îți spun eu că e un demon în ele! Abia aștept să am bucuria sălbatică de a le vedea cuprinse de flăcări; este exact ceea ce aș simți dacă m-aș răzbuna pe un dușman sau aș distruge un lucru dăunător.
Nu m-am opus cu prea multă îndârjire acestei hotărâri. Părerea mea intimă - în ciuda simpatiei pe care o aveam pentru autor - fiind că poveștile lui și-ar face o apariție mult mai strălucitoare în mijlocul focului decât oriunde în altă parte. Înainte de a preceda la execuție, am abordat sticla de șampanie, pe care Oberon și-o procurase să-și susțină curajul și optimismul în această operație dureroasă. Am băut fiecare câte un pahar din licoarea înspumată și scâteietoare; șampania a coborat bolborosind pe gâtlejurile noastre și imediat mi-a înveselit ochii, dar pe prietenul meu l-a lăsat la fel de trist și de posomorât ca și mai înainte. A tras poveștile către el, cu un amestec de afecțiune și dezgust la fel de firești, ca un tată care-și ia în brațe copilul diform.
- Pfui! Ha! Ptu! exclamă el ținându-le în brațul întins. Asta era concepția lui Gray despre Paradis - să stai tolănit pe o canapea și să citești romane noi. Dar oare însuși Dante ar fi putut născoci o tortură mai potrivită pentru păcătosul care săvârșește crima de a scrie o carte proastă decât să-i răsfoiască neîncetat manuscrisul?
- Ar fi lipsită de efect, deoarece un autor prost este cel mai mare admirator al său.
- Mie îmi lipsește tocmai acestă caracteristică a breslei - singura ce ar fi de dorit, observă Oberon. Dar cât de multe amintiri m-i se învălmășesc în minte răsfoind aceste pagini! Cutare scenă mi-a apărut în imaginație în timp ce mergeam printre dealuri, într-o seară înstelată de octombrie; în aerul acela pur și înviorător eram tot numai suflet, și m-i se părea că-s în stare să mă cațăr până la cer și să alerg pe Calea Lactee. Iată o altă poveste, în care m-am lăsat înfășurat ca într-o mantie într-o seara întunecoasă și înfiorătoare de martie, când călătoream cu diligența, iar huruitul roților și glasurile tovarașilor de călătorie păreau niște sunete firave de vis pe lângă nălucirile mele care erau o realitate luminoasă. Pagina aceea mâzgălită descrie umbrele pe care le-am chemat la căpătâi în miez de noapte; ele n-au vrut să mă părăsescă când le-am poruncit; au venit zorile cenușii și m-au găsit treaz și înfrigurat, victimă a propriilor mele descântece!
- Din toate acestea trebuie să se nască probabil un fel de fericire, i-am zis eu, lovită de o stranie dorință de a o dovedi.
- Se prea poate să se nască un soi de fericire dintr-un acces de figuri, răspunse autorul. Și apoi, mai este și dispoziția în care mă aflam când scriam , mereu alta! Uneori ideile mele erau ca niște pietre prețioase ascunse sub pământ, cerând truda pentru a le scoate la iveală și multă grijă pentru a le șlefui și a le lustrui astfel încât să strălucească; dar adeseori un suvoi încântător de gânduri țâșnea din senin pe pagină, ca apa care începe deodată să scânteieze în deșert; și, după ce trecea, începeam să-mi mușc deznădăjduit capătul penei sau mă chinuiam într-o trudă mizerabilă și stearpă, de parca între mine și subiect s-ar fi înălțat un perete de gheață.
- Dar acum îți dai seama de o diferență considerabilă între pasajele pe care le-ai scris cu atâta răceală și acele scânteieri febrile ale minții?
- Nu, răspunse Oberon aruncând manuscrisele pe masă. Nu găsesc nici o urmă din pana de aur cu care am scris aceste litere de foc. Comoara mea de galbeni strălucitori s-a prefăcut într-o zgură fără pic de valoare.
Tabloul, zugrăvit în ceea ce părea să fie un colorit fermecător, numai oferă astăzi decât o suprafață de culori șterse, nedeslușite. Am fost elocvent și poetic și plin de haz într-un vis - și iată! Acum că sunt treaz toate au rămas doar lucruri fără noimă.
Prietenul meu aruncă în foc câteva surcele uscate și niște lemne și, văzând flăcările cum se înălțau ca din cuptorul lui Nabucodonosor, înșfăcă sticla de șampanie și dădu peste cap vreo trei pahare pline, unul după altul. Băutura amețitoare se adăugă agitației lui, pentru a-l aduce într-un fel de furie. Apucă manuscrisul cu mâinile unui om deprins cu violență. Dacă ar mai fi trecut o clipă, defectele și frumusețile lui ar fi dispărut într-un purgatoriu înflăcărat. Dar deodată mi-am amintit de unele pasaje ce dovedeau o nobilă imaginație, un patos profund, gânduri originale și atâtea fraze de mare rafinament încât amploarea sacrificiului s-a impus cu vigoare asupra minții mele. Lovită de această idee, l-am apucat de braț.
- Nu cumva vrei să le arzi?
- Lasă-mă în pace! strigă Oberon fulgerându-mă cu privirea. Am să le dau foc! Nu o să scape de flăcările mistuitoare nici măcar o singură silabă! Ce ai vrea să mă vezi un autor damnat? Să sufăr râsetele batjocoritoare, aluziile satirice, ironiile, insultele, disprețul rece, laudele firave acordate doar de milă și împotriva conștiinței celui ce mi le aduce? Să le aud răsunând doar ca un șuierat de șarpe și ca un hohot de râs exprimând propriile mele gânduri perfide? Să fiu doar un cadavru evadat din mormântul ocrotitor - al cărui rămășițe pământești să fie călcate în picioare de orice trecător nepăsător, fără să mă fi bucurat de onoruri în viața stârnind amintiri disprețuitoare după moarte? Să îndur toate acestea când focul din cămin mă poate ocroti de ele? Nu! Iată ce se întâmplă cu poveștile!
Fapta era săvârșită. Aruncase manuscrisele în dogoarea focului, care la început păru să se ferească de ele, dar curând începu să le înconjoare cu limbi de foc ce se răsuceau în jurul lor, făcâdu-le parte integrantă din propria lor strălucire înflăcărată. Oberon rămase privind la această conflagrație și curând începu să monologheze pe tonul cel mai straniu cu putință, de parcă fantezia s-ar fi împotrivit și ar fi început să protesteze în momentul când el o silea să se urce pe acel rug funerar. Cuvintele lui descriau obiecte pe care părea să le deslușească în flăcări, hrănite fiind de propriile lui gânduri prețioase; poate că miile de vedenii pe care magia scriitorului le întruchipase în aceste pagini deveniseră vizibile pentru ochii lui în fierbințeala ce le topea, făcându-le să strălucească înainte de a dispărea pentru totdeauna. Între timp fumul, valurile vii de flăcări, cărbunii împupurați ori gata să albească, dobândeau înfățisarea unui peisaj variat.
- Ard de parcă le-aș fi cufundat în cel mai intern spirit al geniului, zise prietenul meu . Acolo îmi văd îndrăgostiții îmbrățisându-se cu patimă. Ce pură e flacăra ce izbucnește din inimile lor aprinse! Și dincolo vad trăsăturile unui ticălos strâmbându-se și răsucindu-se în focul care-l va chinui până în veacul veacului. Iar sfinții, femeile sfioase și angelice rezistă ca niște martiri în mijlocul văpăilor, cu ochii blânzi înălțați spre cer. Sunați clopotele! Arde orașul! Priviți! Spiritul distrugerii urlă prin pădurile mele întunecate, în timp ce lacurile fierb în valuri clocotitoare, și munții s-au prefăcut în vulcani și cerul s-a aprins de o strălucire stranie! Toate elementele alcătuiesc acum o văpaie atotstăpânitoare! Hah! Diavolul!
Am fost puțin surprinsă de această ultimă exclamație. Manuscrisele fuseseră mistuite aproape în întregime, dar tocmai atunci făcură să țâșnească o pală mare de foc, făcând întreaga încăpere să dănțuiască în lumina aceea, după care porni, urlând amenințător în sus pe coș.
- L-ai văzut? Nu se poate să nu-l fi văzut! strigă Oberon. Cu ce ochi s-a uitat la mine și cum a râs, cu acea ultimă izbucnire de flăcări! Arată exact cum mi l-am închipuit! Bun! Vasăzică poveștile s-au dus.
Într-adevăr, hârtiile fuseseră reduse la o grămăjioară de cenușă neagră, cu o mulțime de scântei care se învălmășeau grăbite în jur, acolo unde fuseseră rânduri scrise nemairămânând decât niște linii albe și întregul morman fâlfâind încolo și încoace tras de un curent sau altul. Omul distrugerii îngenunche ca să le privescă.
- Oare ce poate fi mai puternic decât focul? vorbi el cu tristețe. Până și gândirea, invizibilă și imaterială cum este, nu poate scăpa de puterea lui. În acest scurt răstimp, el a nimicit creațile unor nopți și zile îndelungate, pe care nu le-aș mai putea reproduce în prima lor strălucire și prospețime - după cum nu aș putea face cenușa și osemintele înălbite să se ridice din nou în picioare și să trăiască. Tot acolo am jertfit și odraslele încă nenăscute ale minții. Tot ceea ce realizasem - tot ceea ce plănuisem pentru anii viitori - a pierit într-o singură ruină comună, și a lăsat doar o grămadă de cenușă fierbinte! Fapta aceasta a fost însăși soarta mea. Și ce rămâne de pe urma ei? O viață sleită și fără noimă - o lungă căință a acestui ceas - și în cele din urmă un mormânt obscur, unde mă vor îngropa și mă vor da uitării!
În timp ce autorul își încheia vaietul îndurerat, tăciunii stinși săltară și apoi se prăbușiră și iarași se înălțară și în cele din urmă zburară pe horn în sus, ca un diavol cu aripi cernite. Chiar în clipa când dispăreau jos în stradă se auzi un strigăt puternic și solitar: "Foc! Foc!". Alte glasuri reluară acest cuvânt îngrozitor, care curând deveni strigătul unei întregi gloate. Oberon se ridică în picioare cuprins de o nouă agitație.
- Un incendiu într-o noapte ca asta! strigă el. Bate un vânt puternic și încotro va purta el flăcările, acoperișurile se vor aprinde ca praful de pușcă. Toate cișmelele sunt înghețate tun, și chiar și apa clocotită s-ar preface în gheață din clipa în care ar țâșni din sacalele pompierilor. Într-un ceas, tot orașul acesta de lemn va fi doar un singur rug aprins! Ce tablou glorios pentru următoarea mea...... Ptu!
Strada răsuna acum de pașii oamenilor și văzduhul de glasurile lor. Auzirăm un atelaj de pompieri huruind de după colț și altul mai departe, grăbindu-se pe caldarâm. Clopotele a trei biserici începură să bată în același timp, răspândind alarma în mai multe orașe învecinate, și exprimând într-un mod atât de ciudat graba, spaima și deruta încât aproape că puteam să disting în dangătul lor refrenul strigătelor generale: "Foc! Foc!"
- Ce poate fi mai grăitor decât limbile lor de fier! exclamă Oberon. Inima îmi sălta și tremura, dar nu de teamă. Și mai e și celălalt sunet - profund și îngrozitor ca o orgă puternică - urletele și zgomotul gloatei de jos din stradă! Am să strig unde ar fi zarva mai zgomotoasă, și am să-mi amestec spiritul în agitația cea mai nesăbuită, și am să fiu ca o bășică de spumă în vârful acestei efervescențe!
Încă de la primul strigăt, presimțirile mele mă avertizaseră în privința pricinii adevărate și a obiectului care se afla în toiul acestei alarme. Deasupra, dedesubtul și în jurul nostru nu era decât tumult; pașii se grăbeau de-a valma, împiedicându-se pe scări, strigăte grăbite și bătăi puternice în ușă răsunau peste tot, amestecându-se cu șuieratu apei ce țâșnea din pompe și cu bubuitul mobilelor aruncate pe ferestra. Deodată, prietenul meu își dădu seama de adevăr. Frenezia lui se prefăcu în bucurie, și cu un gest de încântare dementă sări în sus aproape până în tavan.
- Povestirile mele! strigă Oberon. Hornul! Acoperișul! Diavolul a pornit în noapte și a stârnit mii de oamenii, sculându-i din pat ca să se teamă și să se minuneze! Iată-mă aici - un autor triumfător! Ura! Ura! Creierul meu a dat foc orașului! Ura!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!