Într-un târziu m-am privit în oglindă.Și pe dată ce m-am zărit, îngrozit, am dorit să fiu altul... Cum habar nu aveam cine anume... în momentul acela, din senin, a început Apocalipsa. Exact așa cum a prezis-o Ioan! Eram ultimul om de pe pământ și fugeam, fugeam cu mine însumi îmbrăcat într-o cămașă de forță întins pe un cărucior de spital.
Deodată se aude, adresându-mi-se, o voce care venea de pretutindeni. „De ce mai fugi nebunule?” Nedumerit, privesc în sus către zeu și îi răspund contrariat. “Ca să salvez planeta, Doamne!” „De cine, nebunule?” „Cum de cine... De profeția Ta și de Tine, Doamne.”„Mă rog... Dar nu ești decât un pumn de țărână, crezi că e de ajuns?”
M-am privit atent... și am decis că eram destul. Trebuia doar să mă rotunjesc un pic între palme ca o elipsă și să mă rostesc. Doar așa începuse Facerea... I-am aruncat o privire piezișă, da mi-am văzut de drum și nu i-am mai răspuns. Însă vocea care venea de pretutindeni se auzi din nou. „Și încotro fugi tu așa?” I-am răspuns pe un ton, un pic, răstit, „Mă întorc în Rai!” M-am cutremurat auzindu-mă, vocea mea răsunase străin și devastator ca un big bang. “Nu ai zis Tu că: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăția cerului"?