Povestea locotenentului...

de Elena Irina Spilcă


Cu ochii înjectați de oboseala acumulată în urma nopților nedormite, în care fusese plecat în misiune, locotenentul Codruț se uita acum la sticla de bere pe care o servea într-un bar din apropierea căminului în care își făcea veacul, atunci când nu era plecat din oraș. Mai avea o zi până la plecarea într-o grea misiune de șase luni în Irak.
Mintea sa era pierdută în neantul amintirilor bunicului, fost colonel, actual veteran ce ajunsese la onorabila vârstă de 95 de ani, ce prinsese cel de-al doilea război mondial și pe care dorea cu înflăcărare să-l facă mândru de realizările sale. Prins în melancolia trecutului, simțurile îi fură dezmorțite ca după o lungă plafonare de un parfum divin.
O blondă de o frumusețe rară, pe care lesne o puteai compara cu Afrodita se așezase în dreapta lui și parcă aștepta să fie ispitită. Spiritul său înnăscut de săgetător nu putea rămâne imun la o asemenea priveliște ce i se desfăta cu nonșalanță în fața ochilor. „Sărut mâna domnișoară! Vă pot servi cu o cafea? Arătați splendid!” Așa a început dialogul care ar mai fi continuat mult și bine dacă tânăra domniță nu ar fi avut programare la coafor. Într-o doară locotenentul nostru a întrebat-o: „Când sunteți născută?” Domnișoara îl privi cu exaltare și-i răspunse: „În 1982 și sunt „Fecioară”, dacă asta doriți să aflați”. El se ridică de pe scaun, îi sărută ceremonios mâna așa cum procedează un adevărat gentleman și dădu să plece. Ea, foarte surprinsă de reacție îl trase de mânecă: „S-a întâmplat ceva, am zis ceva greșit?”; „Nu domnișoară, doar că eu doresc o femeie „adevărată” acum, de la care să primesc o frumoasă amintire pe care s-o port cu mine asemenea unui suvenir, în cele șase luni pe care le voi sta în Irak. Dumneavoastră sunteți fecioară și nu pot să vă încurc.”