Cum?... Nu știți ce înseamnă Cămin Cultural?... Chiar nu știți?... Atunci vă lămuresc eu, căci ce nu fac eu pentru dumneavoastră, – cetitorii mei?
CÃMIN – (la fel ca și cuvântul almanah care are două plural, sau mă rog, două pluraluri: almanahuri și almanahe, dacă e nevoie chiar trei: un almanah, doi almanahi, că doar nu o fi mai șmecher decât pl. monahii sau monarhii, așa spune primarele meu), are și el doi plurali: cămine și căminuri (de această dată o spune Decsul adică Dicțioanarul Iexplicativ al Limbii Românești). Dar pe noi ne interesează doar pluralul cuvântului “cămine”, adică un cămin – două cămine, denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural.
Bon, acum după ce am lămurit cu căminul (cucă – muierea cucului), să lămurim ce este cu acest “cultural”:
CULTURAL – care ține de cultură; propriu culturii, referitor la cultură; de cultură. Dar ce înseamnă cultură... asta n-o mai știu să vă spun, că doar nu oi fi eu mare gramaticar precum Iorgu Iordan, Dindeledan, Graur sau Pruteanu, dar sunt sigur că și cultura poate avea mai mulți pl.: o cultură – două culturi, o cultură – două culture și așa mai încolo. Mai știu că pe vremuri cultura creștea prin grădinele și ogoarele satelor, prin bărăganurile patriei prin ceapeuri, iaseuri... Dar acum, cică s-a mutat la oraș și crește prin apartamente și garsoniere, prin poduri și mansarde, prin balcoane și balconuri, prin subsoale și sub-soluri(-le cele mai prielnice cultivării canabisului și ciupercilor halucinogene). Unii mai susțin, ce-i drept într-un-număr-foarte-din-ce-în-ce-mai-mare, că cultura (căcu – nu știu ce însemnează) e manelele, can-canelele, reclamelele te-ve, țâțe-fâțe și alte țâțoșăcurenii cum ar spune prietenul nostru Paul Goma.
Dar să revenim la Căminul Cultural din satul în care m-am născut eu și în care m-a născut și mama mea, care este totodată și satul meu natal Cornul Vulpii (de aici mi se trage și boala asta a pluralelor căci cornul are trei: coarne, corni și cornuri), din care sat când am plecat, Căminul Cultural era mai frumos, mai mare și mai curat decât domiciliu tovarășului primar, locuința tovarășului secretar de partid, casa parohială ba chiar și decât vila traficantului de spirt medicinal, a celui mai iubit fiu al satului Cornel Cornulescu, informator secret al organelor locale.
Când am revenit și m-am întors, peste și după... căci vorba nepotului meu Gogu: pe țăran îl scoți din sat, dar satul din țăran niciodată, Căminul Cultural arăta ca vai de mama lui nici gard nu mai avea. L-am recunoscut chiar și așa revopsit, înconjurând grădina de varză a noului primar (tot străjuitor la hotar de cultură). Þigla de Jimbolia de pe acoperișul lăcașului cultural acoperea cotețul de porci al domnului vice-primar, iar dalele de beton din fața și din jurul lui se odihneau prin curțile consilierilor locali. Buruienile și urzicile crescuseră până la nivelul pervazurilor, iar deasupra intrării fără ușă atârna o tablă de pe care cineva a șters prima și ultima literă – ...AMIN CULTURA...
«Amin cultura…» am șoptit cu inima strânsă de durere, dar nu a fost așa. Cînd m-am întors peste alt deceniu, în locul ruinelor Căminului Cultural trona o clădire cu etaj, zugrăvită într-o culoare de șerbet, cu termopane și cu trotuare și gard nou de beton și lemn.
«Proiect Ieuropean dom’le!», îmi spune directorul căminului, Cornuț Corneluștean, fost tractorist la UFET Cornul Vulpii. «Noi îștia de la putere știm la o adică, să dăm și cu pumnul în masă când ie vorba de cultură!».
«Ce evenimente culturale se petrec în acest minunat lăcaș cultural?», îl întreb pe domnul director.
«Cum adică?... Fiți mai iexplicit.»
«Ce evenimente culturale ați avut în această clădire?...»
«Mai iezact?!», insistă directorul-iex-tractorist.
«Adică, spectacole de teatru sau muzicale, expoziții, festivaluri, colocviuri, mese rotunde…»
«N-o avut loc asemenea ievenimente. Doar nunți, botezuri, pomeni, onomastice și majorate…» mă informă directorul.
Mă mai uit odată la impunătoarea clădire, la firma ei luminoasă și cu durere șoptesc:
«Amin Cultura!»

Luni, 19 brumar, 2012,
Drobeta Turnu Severin