(Partea în care eroul nostru, Florin Candidu, așteaptă vizita avocatului, iar prietenii săi află, în sfîrșit, că el este arestat.)

- Bonjour, mon cher !
- Noroc - noroc. Nu te-ai săturat s-o faci pe deșteptul ? Ia loc. O bericică ?
- Oooo, Monsiu pune o bere ? Ce sărbătorim ? Ai primit leafa cumva ? Deși, nu: tu nu pui de băut nici chiar cînd ai bani.
- Nu fi răutăcios, nu-ți stă bine.

S-a întors spre chelneriță, o femeie mai mult tînără decît bătrînă, de corpolență medie, fardată excesiv și fără gust, cu un păr de un blond fals ce arăta, atacat de oxidări repatate, destul de jalnic, îmbrăcată în blugi slim ce nu o avantajau deloc și un pullover roz peste care purta un șorț albastru de o curățenie dubioasă, și i-a lansat:

- Lenuțo, două halbe de „Chișinău” pentru noi și niște nucușoare, te rog!

Lenuța nu a răspuns, dar a luat două halbe disparate și a început a le umplea. Toată ființa ei degaja oboseală și indiferență totală față de mediul ambiant în care se încadra de minune. Localul era un bar delabrat, destul de slinos, rafistolat, cîrpit și reparat sumar cam peste tot. Se vedea de la o poștă că proprietarul nu investise nimic de la deschiderea lui... Eforturile superficiale și indiferente ale angajaților de a menține corabia pe linia de flotare se materializa în multitudinea de obiecte bătute în ținte și încleiate cu scotch. Naufragiul inevitabil era amînat din mîine în alt mîine. Barul cam la asta și se reducea: un naufragiu permanent.

Lenuța s-a apropiat de masa celor doi bisturii cu halbele într-o mîină și cu o cîrpă în alta. ÎnainteRaguz_Bistrot4.jpg de a pune halbele pe masă, a șters-o, lăsînd urme șiruite de zoaie și măturînd jos acele cîteva coji de nucă rămase de la clienții precedenți, după care a pus berile în centrul mesei și a scos din buzunarul șorțului un pachețel de nuci pe care l-a aruncat lîngă halbe. A încasat banii pentru beri și nucușoare. Fără a scoate un cuvînt. După care s-a întors la locul ei de la tejghea.

Bărbatul care venise mai tîrziu a scos din buzunar un kleenex și a șters minuțios masa și scaunul înainte de a se așeza. După asta a aruncat șervețelul de hîrtie ud și mototolit într-un coș de gunoi, încercînd să-l nimerească de la distanță. A ratat, bineînteles, dar nu a schițat nici cea mai mică mișcare pentru a-l ridica de jos. Ambii meseni păstraseră o tăcere supărată pînă cînd Lenuța nu a dispărut din cîmpul posibil de audiție. Nu că s-ar fi ferit de urechile ei, dar nu era nici cazul ca un străin să ia parte, fie și involuntar, la discuția lor. De altfel, comportamentul respectiv este unul cît se poate de obișnuit în cetatea celor doi. Încercați: de îndată ce vă apropieți prea mult de o masă, convivii muțesc. ADN-ul apă nu se face. You never know... Dar fiți atenți, nu rămîneți prea mult în preajmă – o puteți lua pe blană: profilaxie.

Bărbații au ridicat sincron, ca la comandă, halbele, le-au ciocnit fără a-și ura cel mai puțin lucru și le-au conectat la sistemele lor digestive respective pentru a-și răcori conductele și a le sustrage odată vidate de aproximativ 1/3 din conținutul lor. La fel, fără a scoate vreun cuvînt, acel care comandase berile a desfăcut pachetul de celofană după care fiecare și-a luat cîte 2-3 nucușoare. Abia acum tînărul ce întîrziase rupse tăcerea:

- Ei, și ce sărbătorim? Pentru ce bem?
- Nu sărbătorim nimic. Tu doar știi că eu nu pun de băut de sărbători. Din principiu. Prea mulți sînteți cei care numai asta și așteptați: să cădeți cuiva pe coadă.
- Nu-i bine să-ți vorbești de rău prietenii. Îți cad eu des pe coadă, precum zici? Ai să mă faci să regret berea servită de tine...
- Scuze, nu la tine direct mă refeream. Așa, la general...
- Ferește-te de generalizări. Generalizările sînt sora prostiei. Ele întrerup procesul de căutare. Cu alte cuvînte, anume lenevia intelectuală ne face să generalizăm și să ne refugiem în clișeu, în adevăruri absolute... Și, de obicei, o facem prea repede. Înainte de a găsi particularitatea care răstoarnă Măria-Sa, Gîndul de Lemn. Da-da, la fel cum există limbaj de lemn, există și gînd de lemn. Vid de sens. Dar dacă e să presupunem că...
- Stop! Altă dată. Am ceva important să-ți spun.
- În legătură cu excepționala „punere de bere”?
- Mă-nervezi! Poți să m-asculți măcar odată? Cîteva secunde, ok? Ai să aiurești pe urmă.
- Scuze, frățică. Hai, spune.

Bărbatul ce venise primul la bar ezita. Nu știa cum să înceapă. De fapt, și bere a comandat tot pentru a îndepărta momentul cînd trebuia să vorbească. Volubilitatea companionului său ar fi putut să-i ofere un răgaz, dar îl irită. Ceea ce urma să-i comunice nu suferea superficialitate. Or, el considera solilocările prietenului său niște futilități adolescentine. Demult ar fi trebuit să devină matur, dar el tot umbla cu șmecherii intelectuale... Acum vorbărețul tăcea. Aștepta ostentatoriu.

Urma să-i spună. Acum:

- L-au arestat pe Candidu. Ieri am aflat.

Au urmat citeva clipe de suspensie...

- Stai-stai. Ce îndrugi? Cum să-l aresteze pe Florin?
- Stă închis de 5 zile deja. Ana m-a sunat ieri să împrumute niște bani pentru un avocat.
- Hai, mă, nu mă nebuni. Oricine, numai nu Florin. Absurd.
- Dacă-ți spun.
- Cum, bă, să-l arestezi pe Candidu?! Pentru ce?!
- Cică pentru încălcarea ordinei publice.
- Ceeee? Asta-i culmea! Tu îți dai seama cît de improbabil este ce spui? Sper că înțelegi că Florin nu poate fi vinovat?
- Știu, de asta și te-am sunat azi. Trebie să facem ceva. Ana nu are nicio șansă să se descurce.
- Ana va face și imposibilul pentru soțul ei!
- Aici nu-i o chestie de posibil ori imposibil. Ana ar face orice, dar ea pur și simplu nu va ști ce să facă. Uite: vrea să plătească încă un avocat aiurea... Pînă se orientează ea, vremea trece. Trebuie să ne lămurim noi cu asta.
- De ce Ana nu a dat șfară-n țară mai devreme?
- I-au spus că nu-i nimic grav și că nu există motive să se neliniștească. Tot un avocățel... Și ea l-a crezut...
- Clar... trebuia totuși să ne prevină. Cred că i-a fost și rușine... La sigur. I-ai dat bani?
- Acum merg să-i duc. Deși nu am suficient de mulți disponibili acum.
- Pardon, nu pot participa, sînt lefter. Ești conștient că, oricîți bani nu i-ai da, nu ar fi corect să-i aștepți înapoi?
- Bineînțeles.
- Totuși, ce porcărie! Ce țară de rahat: să ajungă ei să-l aresteze pe Florin! Incredibil! Nu, nu se poate să lăsăm așa... Facem ceva. Eu am să sun pe la ai noștri să vedem ce se poate de făcut.
- Bun. Eu trebuie să merg acum la Ana. Te sun imediat după ce ies de la ea, ok? Hai, contez pe tine, nu pierdem timp, de acord?

Bărbatul care a pus berea s-a sculat și a plecat grăbit. Celălalt, vorbărețul, era vădit șocat. Enervat la culme. Și-a scos telefonul portabil și a început a trimite SMS-uri...

Se lăsă noaptea și Lenuța începu să ridice scaunele pe mesele din bar.