Odată, în copilărie, am văzut un film străin, în care o fetiță tânără cu doua codite, zbura pe un carusel la ritmul unei melodii - cu niște trosnituri mărunte - ca de flașnetă, ținând capul pe spate, cu grijă deosebita de părul fluturând în vântul aviator. Și-n prezent aud melodia aceea. Pe vremuri, la cursul de dans, când veni rândul valsului, profesorul punea o melodie foarte asemănătoare, dacă nu chiar aceea.
Deja-mi vâjâie capul și văd cerculețe...
- Nu te plictisește acest vals jur-împrejur?
- Cu tine, iubirea mea?
- Ce bine ne-nțelegem, ne și iubim, nu-i asa?
- Doar de n-ar fi monotonia asta a rotațiilor, una după alta, de-mi vine sa ma zăpăcesc! M-am epuizat, încep sa simt că dacă nu dorm una, nici vals, nici altceva nu va mai fi.
- Acum, în porțiunea dreaptă, nu sunt cupluri, nu ne putem ciocni cu nimeni, dar la capătul holului tot trebuie sa ne-ntoarcem.
- Nu mai contează, într-un fel tot ne sfârlim până acolo, dar când ajung la următoarea etapa dreapta, trebuie să-mi închid ochii, ca sa pot auzi în interior melodia cea veche. Vreau sa și vad cum zbor acele codite împletite în două pana la talie, mai apoi aranjate la mijloc. Nu-mi pasă de nimic, doar călătoresc ca un pasager.
- Te țin, dar nu aștepta să conduc!
- Trebuie sa-mi închid ochii, sa vad ce simt. Oricum, amețesc într-un hal, că deși e frumoasa învârteala aceasta, tot aș dori să ies din ea. Dacă nu-mi strâng pleoapele, simt ca se vor ivi probleme.
În spațiul strâmt îngust, și-a înclinat capul, cu toate ca casca nu-i permitea mult, și-a închis ochii și s-a simțit ca de parca maica sa-l adormea cu cântecul cel mai blând. Doar străfulgera și, după un urcuș lung, a renunțat de volan. Și-a ridicat mâinile, le-a întins spre cer, a umplut plămânii, după câteva întinderi de la o parte în alta, s-a întors.
- Vai de mine, ce mai cupluri neglijente sunt! Ne-am pocnit...
Socul i-a amorțit tot corpul.
- Rușine lor! - Șoptea unit cu mașina fără ferestre mototolită, în timp ce cu țipăt zburau lângă el cei porniți din spate.
Nu a mai spus nimic și nu s-a mișcat. După ce și ultima mașina se grăbi lângă el, o turmă de tehnicieni au sărit pe pista cu stingătoare cu pulbere, și smulgeau cat mai departe de ceilalți epava, aparent sculptura-non-figurativă publica. Pretențiile publicului trebuie satisfăcute, o cursă ca asta nu poate fi terminata doar asa, în zadar e clar din primul minut, ca cei porniți de pe ultimele locuri vor deveni nulități, iar câștigătorii se vor fi căutați intre cei porniți din față. Caravana trebuie să avanseze, terenul fără obstacole nu mai este periculos. În timpul strecurat au lucrat o jumătate de oră simțiți liber, pentru ca cei împletiți unul de celalalt sa fie scoși pentru totdeauna din orice vals.