Y. și-a recitit încă o dată mesajul. Știa că este surmenat și că ar putea să-i scape greșeli, or șeful său, un pedant care, neavînd alte calități decît maniele formelor și prezența 24 din 24 online, putea să-i trimită raportul înapoi chiar în această noapte din cauza unei vocale sau consoane rătăcite de oboseală. Reuniunea cu clienții însă avea să aibă loc chiar în dimineața următoare și nu putea să-și permită ca prezentarea să nu fie validată... Deci, a recitit. Parcă nu-i scăpase nimic. A făcut un click pe "Send".


Y. a închis unul după altul zecile de fișiere ce demult nu mai încăpeau în bara de meniu a PC-ului, călărindu-se unul pe altul, la fel ca și cifrele și curbele graficelor din capul lui, avînd grijă să le salveze pe toate. Și-a deschis profilul de pe Facebook... O mulțime de notificări, dar nimic urgent, ca întotdeauna pe Facebook. Putea răspunde "friends"-ilor odată ajuns acasă. Și-a închis sesiunea de lucru.


Nu mai era nimeni în open-space. Îi revenea să verifice dacă erau bine închise acele 25 de geamuri, să stingă luminile și să deconecteze mașina de cafea...


Y. a coborît de la etajul 6 la parter în ascensorul care anunța cu o voce femeiască libidinoasă fiecare acțiune a mașinăriei... "Attention à la ferméture des portes", "Rez-de-chaussée", "Attention à l'ouverture des portes". În hall-ul vid această voce suna lugubru... De parcă te-ai apuca să faci dragoste într-un cavou cu vre-o zgripturoaică mîncătoare de suflete și cugete...


Y. a ieșit în stradă. Și-a pus căștile și a lansat ultimul album descărcat astăzi în i-Phonul său pe care l-a ascuns, ca de obicei, în buzunarul stîng, în dreptul inimii, deși auzise de undeva că undele ar putea perturba ritmul pompei biologice. A pornit spre stația de Metro. Avea exact 33 de minute de făcut pînă acasă...


Mintea îi era deconectată, privirile țintuite în asfalt și limitate la executarea setului minimal de navigare: să nu i se-mpiedice picioarele și să nu calce carecumva vreun rahat de cîine... Low energy, Low profile...


Dar la un moment dat cîțiva neuroni au scînteiat aiurea. Și au pornit o hărmălaie inexplicabilă... Warning! O ruptură de proces. Treptat rațiunea a conectat unul după altul cluster-ele necesare. Scanarea și auditul mediului...


Pe un perete, printre altele destul de urîcios și cu tencuiala jerpelită, cineva a scris: "Regarde le ciel..." => Executare. Done.


............................


Cerul? Cum să-l privești, dacă la Paris noaptea nu are cer? Chiar să nu răzbată nicio stea pînă la hățișurile astea din beton și lumină? Cîndva el văzuse cer cu stele, cu miriade de stele… Cîndva taică-său îi arăta Calea Lactee, aleas Calea Robilor... Cînd? Cît timp să fi trecut? 13 ani! O neliniște cu care nu era obișnuit se ampara de întreaga sa făptură... El nu cunoștea decît stresul de a nu fi respectat deadline-ul sau de a nu fi atins obiectivele... Dar nu se aștepta să fie buleversat de imposibilitatea de a privi cerul... Nu se aștepta să compătimească lumina neputincioasă a stelelor…


A dormit destul de rău noaptea. Visase ceva, ceea ce nu i se întîmplase demult. De fapt, nici acum nu-și amintea cu exactitate ce visase, dar era sigur că a vazut un vis și că acesta nu era din cele mai plăcute… Era enervat, căci se trezise cu 15 min. mai tîrziu ca de obicei. Asta însemna că trebuia să renunțe la micul dejun și la sesiunea Facebook de dimineață. S-a îmbrăcat și a ieșit grăbit. În drum urma să-și cumpere ceva de-ale gurii. De obicei opta pentru un pain aux raisins, dar în această dimineață, după o clipă infimă de ezitare și-a cumpărat un beignet au chocolat.


Urma același itinerar. Din nou : „Regarde le ciel...”.


...........................


Y. s-a oprit timp de cîteva clipe. A scos telefonul din buzunar. A făcut o poză. Cîțiva trecători au privit uimiți la el, apoi la tagg-ul de pe perete, apoi au privit cerul.


Y. a ridicat ochii. RAS: plumb cenușiu parizian în loc de cer. În timp ce se refocusa asupra traseului cotidian privirea i-a lunecat peste două frunze încăpățînate, care încă mai rezistau iernii pe unul din acei 6 copaci de pe trotuar.


Reuniunea a decurs foarte bine. Șeful a tot cotcodăcit și s-a umflat în pene ca un curcan, dar pe final Clientul a ținut să-l invite pe Y. în Germania pentru a le vizita uzina, omițînd semnificativ să-l invite și pe păsăroi. Șeful a fost nevoit să-l felicite pe Y. pentru eforturile depuse. Y. se gîndi că astăzi va putea ieși la timp din birou.


............................


Regarde le ciel îi ridica privirile de două ori pe zi. A început să deosebească nuanțe de gri... Era plin de viață cerul Parisului! Părți de gri care se luau la întrecere, strat după strat, dar care păstrau continuitatea plumburie cu o acuratețe de invidiat...


Y. a întîrziat de 2 ori la birou în acea săptămînă.


...........................


Minune! Peste 4 zile de la apariția Tagg-ului, cerul Parisului a încumetat, oarecum rușinos, să mai apară și în varianta lui azurie lăsînd pentru cîteva ore razele soarelui să cerceteze minuțios asfaltul străzilor. Y. jubila. Era plin de o bucurie neînțeleasă deși avuse o discuție din cele mai neplăcute cu curcanul de șef...


Y. își începea acum diminețile cu un nou ritual. Se scula din pat și timp de cîteva clipe privea bucățica de cer a Parisului ce se vedea din geamul micului său studio. Cînd ajungea în dreptul inscripției zîmbea malițios complicelui de pe perete... Oui, il regardait le ciel maintenant!


........................


Într-o zi însă Regarde le ciel dispăruse. Peretele era proaspăt vopsit...


Y. a scos i-Phonul din buzunarul din dreptul inimii, a compus un număr:


- Alo? Mamă?

- Tu ești? Sa-ntîmplat ceva? Ești sănătos?

- Da, mamă, sunt bine. Te sun să văd ce mai faci. Cam demultișor n-am mai vorbit...

- Apu, ce să fac? Iaca, privesc televizorul... Eu sînt sănătoasă, să nu-ți faci griji.

- Mamă, știi undița ceea de bambus pe care am făcut-o cu tata? Mai ții minte pe unde este?

- Apu, unde ați lăsat-o acolo-i, că nu a umblat nimeni la ea...

- Mamă, cînd vin la vară, neapărat trebuie s-o găsesc, auzi? Să m-ajuti s-o găsesc, bine?

- Am s-o căutam, dragu mamei. Este ea: eu păstrez totul...


.........................


După serviciu Y. a dat o raită pe la un supermarket specializat și a cumpărat un spray cu vopsea albastră. A mers la o cafenea din cartier și a stat pînă dupa miezul nopții pînă cînd l-au dat chelnerii afară. Y. s-a îndreptat spre peretele proaspăt vopsit și cu un gest sigur a scris:


„Regarde le ciel...”