agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-15 | |
Ceea ce nu înțeleg e cum au putut să mi se întâmple atât de multe lucruri într-o singură zi; mintea-mi caută lămuriri constructive dar nu găsește decât idioțenii de genul: femei-păpuși ce zac în bălți de sânge prin bodegi, păduri cu porci mistreți și tartori și alte femei frumoase ascunse în bordeie de iarbă. Preget ca un mut; teama asta de necunoscut ne-a uscat ficații atâta amar de vreme; noi suntem viermii viitorului nostru stârv, noi ne tăiem cotloanele , le pietruim și facem turnuri Babel în speranța că poate într-o zi vine cineva , ne pune pe un piedestal și ne zidește de vii ca pe o matroană; dar nu.. lucrurile astea nu stau așa..trebuie mai întâi să ne cioplim pe noi înșine de resturile puturoase, de carnea putrezită, să cântăm și să dansăm prinși ca cei cu boala dansului, să devenim maniaci în toate iar la final să ne întoarcem vindecați acasă.
De întors poate ne întoarcem dar nu cu mintea întreagă ci făcută franjuri ca și cea unui gândac pleoștit de picioare hapsâne. Cu ce ți-o fi greșit?Revoluția noastră interioară asupra urâtului! Cei de sus, tot așa fac cu noi. Și Cel de deasupra tuturor mai face cu câte unu așa. Dar unul din acela cărpănos ce se ține scai de rele. Unii talentați se leapădă de orice trăire pământească și stau într-o transă, o meditație cu lunile fără să pună gura pe vreun strop de apă sau mâncare. Alții încearcă și ei însă-n van , mor pe capete ca miei cuprinși de Salmonella. Și toate au în comun un sigur lucru, poate chiar două: ignoranța și lipsa unui ideal. Un stâlp moral, înalt până-n galaxia Sombrero dacă s-ar putea. Atunci cu siguranță oamenii vor crede în veridicitatea lui și nu și-ar mai împărți religia în alte zeci de religii mai mici. Mării cu alte pălării! Să nu știi ce vrei e chinuitor dar să știi ce vrei și să nu poți obține e cumplit. Așa spunea Colae, paznicul de la fermă. Citise el într-o carte . Săracul, avusese peste două sute de hectare în satul vecin, peste cinci sute de capete de oi și câte și mai câte. Terminase toți anii de muncă în trei zile la București, la cazinou. În alea trei zile fusese zeul orașului. Făcea cinste și era pupat în cur de-l ustura spatele de la aplecat. După ce nu-i mai rămăsese o para chioară în buzunar îl scoseseră afară în șuturi ca pe un câine. Probabil oamenii pedepsesc atunci mojicia unui suflet stingher, anost, slab,dezorientat.
De multe ori sunt bântuit de o stare de oboseală cronică, avidă cu trupul sufletului meu. Chiar așa! Puteam ajunge acum măcar un medic la sat sau poate unul la oraș, dar nu, eu m-am mulțumit să mă-ngrop în căcat până-n gât aici unde oamenii nu sunt blânzi și înțelepți ca țăranii din tablouri . Glasul lor are ceva orășenesc acum, malefic, nu merge , e ca și cum ai corci un zmeu cu un agent de vânzări, și cu cât sunt mai aproape de vreun oraș cu atât pojghița asta răutăcioasă,clevetitoare e mai groasă. Dar nu mă supăr pe ei, eu am învățat să am răbdare. Le caut câte-o scuză la fiecare grosolănie și îi iert sperând că acțiunile lor nu sunt decât terminațiile nevrotice ale unui bulgăre de aur înfășurat în mantiile jerpelite ale neajunsului obștesc. Nu dau cu nimeni de pământ și știu bine că aș putea face abuz de forțele mele supraomenești dar mă mulțumesc deocamdată să-i înțeleg cumva. Dar oare până când pot și eu să-nghit mitocăniile lor!? Poate totul se va dovedi în zadar și puterile mele mă vor transforma în final într-un criminal. Un demon. Sau poate în martir, cine știe?!
Alexandru își ieșea greu din țâțâni și obișnuit cu greutățile unei vieți încărcate cu lipsuri, rumega încet noile ocolișuri predestinate parcă unor eșecuri merituoase. Știa în sinea sa că toate se vor lămuri mai devreme sau mai târziu. O femeie frumoasă, picată din cer nu era o durere așa de mare. Se ciuci în fața casei și scoase o țigară mototoală fără filtru. O aprinse și-și admira consoarta. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate