agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-23 | |
...vântul și rafalele de proiectile mortale spulberară pietonii, stârnind strigăte disperate, urlete deznădăjduite și extincție... Venea de la cumpărături, ronțâind un biscuit din ultimul pachet găsit în supermarketul de cartier. Ziua părea calmă, un vis primăvăratic, suprimat aparent de un vânt răcoros, dar suportabil. Credea că era în siguranță pe străzile controlate de noua ordine, pe trotuarele verificate de noile structuri federale, în locuințele garantate de miliția locală, însă se înșelase amarnic. Era doar iluzia unei schimbări profunde, dar lipsită de substanță. Anarhia domnea pretutindeni, accentuată de sărăcie, criză, abuzuri interminabile și umanitate dezlănțuită. Dintr-odată, ca la un semn al luptei pentru supraviețuire, femeia se aruncă pe trotuar, apoi alergă în zig-zag în spatele unui bloc părăsit. În același timp, împinsă de o curiozitate tipic umană, încerca să urmărească schimburile de focuri dintre miliția locală și rebeli. Era o luptă între doi lupi de vârste diferite, o încăierare între lupul bătrân, muribund, dar care se baza pe experiență și disperare, și lupul tânăr, impetuos, care se axa pe forță, vigoare și inovație. Cu toate acestea, conflictul se desfășura mai puțin metaforic, și mult mai dur pentru cetățenii nevinovați... Instinctiv, își pipăi trupul, căutând, cercetând îngrijorată vreun semn vătămător, vreo picătură de sânge. Răsuflă ușurată, dar numai pentru câteva secunde. Lupta se deplasa tot mai aproape de ea, făcând-o să tremure, dislocându-i corpul și intențiile defensive spre parterul clădirii. Se ascunse sub un pat murdar, acoperindu-se cu o pătură cenușie, pătată de sânge și resturi alimentare. Frica îi cuprinse mintea, asaltând-o cu săgeți paranoice și dureri menstruale.
"La naiba, nu acum..." Larma terorizantă se îndepărta treptat, un uragan înfricoșător al anarhiei umane. Tăcerea post-belicoasă se așeză domoală, un așternut de nea peste pământul înghețat. Așteptă, precaută, pentru câteva minute, apoi părăsi ascunzătoarea. Tremurul nu o părăsise definitiv, dar teama inițială se disipa treptat sub imperiul revoluției în acțiune directă. Se pregătea să părăsească locuința, când simți privirea unei aversiuni umane străpungându-i ceafa. Se întoarse brusc spre agresor, apoi înțepeni ca o statuie în fața echipei de demolare. Un bărbat îmbrăcat sărăcăcios, cu haine de împrumut, pătat de sângele altora și zâmbind sinistru, o privea cu nesaț. Brusc, prin minte îi treceau experiențele fetelor pe care le cunoscuse în adăpostul pentru persoane abuzate, și se pregăti pentru ce era mai rău: agresiune, viol, sângele ei curgând involuntar - povara feminității, durerea continuă a trăirii umane ulterioare, criza psihică a nopților fără somn, apoi sinuciderea lentă într-o seară pesimistă. Dar bărbatul zâmbi cu înțelegere, iar ea prevăzu o schimbare benefică, alternativa unei revoluții inerente. - Veniți repede, am găsit-o! Mai mulți revoluționari răsăriră din pereți, din mobilă, din văzduhul violenței închipuite. Viitorul ei pozitiv se prăbuși într-un atac devorator al instinctului uman, în candoarea unei iubiri forțate, în abuzul învingătorului. - Anunță-l imediat. Ne mutăm în al doilea cuib. Domnișoară, vei veni cu noi. Femeia fu cuprinsă de un frisoane subite, vibrații ireale ale unei vieți ratate. Pentru câteva clipe, privirea ei se pierduse într-un trecut vizual, în care fiecare tablou existențial se fragmenta în decizii, variații, eșecuri și suferință vulgară. Încercă să găsească un moment de certitudine concretă, o clipă de fericire absolută, o secundă în care lumea îi aparținuse, iar restul era cenușa morților uitați. Nu reuși, iar două lacrimi sincere îi brăzdară chipul îmbătat de mâhnirea prezentă. - Haide odată, nu avem timp. Îl vei face foarte fericit pe unul din conducătorii revoluției. - Așa e, ar trebui să fii mândră că-l cunoști. Nu reacționă defel, iar împietrirea ei îi agasă repede pe revoluționari. Aceștia o luară pe sus, fără să țină cont de conștientizarea ei, învăluită de strigăte și lovituri haotice. Urletul ei fu oprit ca prin farmec de ploaia de gloanțe și zgomotul reluat al conflictului dintre cele două tabere. Dar își reveni rapid, în tărăboiul artileriei și printre picăturile ploii de primăvară care se năpustise asupra orașului, încercând să stingă un conflict interminabil. După câteva sute de metri, se scutură și reuși să alerge singură, dar flancată de doi revoluționari: o femeie destul de tânără, șatenă, cu o privire încruntată, și un bărbat subțire, blonduț, în haine de camuflaj, dar care părea foarte cunoscut. Șocul răpirii și singurătatea ultimilor anotimpuri îi blocau, momentan, fluxul amintirilor. Dar, printre reflecții fotografice și tablouri incolore, femeia reconstitui o istorie recentă, formată din oameni, evenimente inerente și emoții mai mult sau mai puțin închipuite. O săgeată nostalgică, creșterea pulsului, concretizarea salvării, și nu a răpirii, o convinseră că nu reprezenta trofeul unui conducător avid și instinctual. Nu, era de fapt redirecționarea subtilă a destinului ei spre cel care o dorea, spre omul care organizase lovituri după lovituri, pentru a ajunge la ea, la EA... Își reveni imediat, ascunzându-se după un copac, sub rafala proiectilelor aducătoare de moarte. Tremură din nou, dar nu de frică, ci de anticiparea unei clipe care întârzia la nesfârșit în război civil, suferință și criză economică. Avea impresia că adoarme în iarba virgină a primăverii așteptate, la umbra unui arbore care o apăra de ploaia agasantă și de un sfârșit timpuriu. Lupta încetă brusc, gonită de contraatacul rebelilor: fiecare copac din pădurea cenușie părea să lupte alături de revoluția unei clipe senine, alături de libertatea cuvântului rostit și adnotat. Apoi leșină fără veste, suprinsă de un glonț rătăcit care îi spulberase umărul stâng, expus tirului unui inamic aflat în retragere. Adormi în speranța unei reverii liniștite, sub mângâierea astrului diurn, în calmul posibil al unei lumi care nu cunoștea conflictul... Nu știa cât dormise, nu știa dacă zgomotele și vocile înconjurătoare nu reprezentau progeniturile bizare ale lumii pe care o părăsise. Deschise ochii, iar durerea din umărul stâng îi infirmă ipoteza: era vie, în aceeași suferință a spațiului înconjurător. Două fete, abia coborâte din infernul pubertății, îi îngrijeau rănile, oferindu-i apă și o bucățică de pâine uscată. Oftă și încercă să se ridice. - Nu-ți recomand să faci asta, cel puțin nu încă. Mai ai nevoie de cel puțin o zi de odihnă. - De cât timp sunt aici?, reuși să îngâne. - De două zile. Dar mai ai nevoie de cel puțin o zi pentru... - Nu contează, rosti printre șoapte și înțepături repetate în umărul stâng. Măcar să fac doi, trei pași. Se afla într-un depozit amenajat incorect pentru locuit, cu paturi, canapele, dulapuri și alte acareturi împrăștiate prin toate colțurile. Reuși să se deplaseze câțiva pași, apoi ieși în lumina aparentă a zilei senine. Rebelii zumzăiau cu treburi, dar toți îi urmăreau mișcările încete și nesigure. Răsufla din greu, deplasându-se în reprize. După mai mulți pași, se poticni violent, dar reuși să se sprijine de un camion cenușiu înainte să se prăbușească în leșin și uitare. Din mulțimea pestriță a revoluționarilor se desprinse un tânăr subțirel, brunet, cu ochii vii, zâmbind, îmbrăcat într-un echipament care aducea a subofițer. Se apropie de ea, prevăzător, studiind-o ca pe un tablou valoros descoperit după secole de rătăcire enigmatică. - Nu mă mai cunoști, iubirea mea? Femeia îl cercetă cu atenție, admirându-i imediat forța pe care o emana, nu neapărat una fizică, ci spirituală, impresia reală a unui conducător mult prea uman al unei revoluții mult prea inumane. Îi examină privirea, în care surâdeau doi ochi căprui, pe care îi recunoscuse cu mai multe clipe înainte. Îi analiză mișcările, zâmbetul sincer și cald, dorința și dragostea pentru ea care răbufnea din toate moleculele corpului său. Închise ochii pentru câteva secunde, inspiră adânc și dureros, își înfrână lacrimile și se prăbuși în brațele lui. - Cât de mult te-am dorit, dar nu am reușit să te găsesc. - Liniștește-te, iubita mea. Ești aici, iar revoluția strălucește prin zâmbetul tău inocent, prin ochii tăi verzi... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate