Cranț,cranț. Îmi place sunetul acesta,e-un sunet optimist
al primăverii. Fasonez lăstarii de pe copertină.E cam
devreme dar nu vreau să văd cum lăcrimează via.Mai am puțin
și gata. Mut buturuga să ajung mai bine. Aici e cuibul aușelului ce îmi cînta ast'vară. Mă uit la ochii dimprejur
și îmi imaginez lăstarii. Cu grijă curăț cuibul,poate-o să vină iară. Adun cu mîna ranguta și-o pun pe țol. Cu grebla
strîng frunzare putrezite. Pe-o frunză văd o gîză. Mă aplec.
Elitrele îi sînt lipite-n mîzgă. Iau frunza și o pun pe buturugă-n soare. E vie, mișcă din picioare. C-un bețigaș
o deslipesc și-o-ntorc. E amețită încă dar văd că-și revine.
Cu piciorușele își șterge ochișorii. Simt primăvara veselă în mine.
S-o fi rugat în legea ei și dumnezeu din mine a vozut-o.
Puteam să o strivesc dar n-am făcut-o.
E primăvară, doamne, pune-ți ochelarii. Sub frunzele cu
amintiri de tril și eu sînt doar o amețită gîză...