agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2463 .



Dâra de parfum Angel, de la Thierry Mugler
proză [ ]
Cum dintr-un ziar nu iese fum chiar dacă arde mocnit

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [draconicus27 ]

2013-03-31  |     | 




Scopul venirii mele la ziar nu fusese să avansez. Ci să aștept. Așteptam pe termen lung o hierofanie, sau o cratofanie, să dau piept cu o putere de dincolo de realitate. Așteptări aproape zadarnice, v-o spun cu mâna pe inimă. Și vă sfătuiesc, pe voi, cei care urmați Jurnalistica, fugiți apoi de provincie, duceți-vă în Capitală, și pe la ministere, iar dacă puteți chiar în străinătate, ca să faceți ceva profesionist în domeniu!... Așteptam un om, o putere; un om, un înger, ca la o anumită scăldătoare. Omul sărbătoarei mele putea să fie și un copil, și un bătrân, și o femeie. N-aveam om, să mă scalde în mireasma eliberării de toate neajunsurile.
Nu voiam să mă confrunt cu puterea vreunui om luciferic, cu animozitățile unei echipe redacționale, ci, pe cât era posibil, să le evit frecușurile. De la început, de la angajare, rolul meu fusese fixat, bătut în cuie de către directorul Sorin Axente: s-o iau în barbă de câte ori se putea. Ingrată misiune, vai și amar de explorator, adică de mine. Mă simțeam exploatat la maximum sau la discreție de către noul patron. Nu mai aveam unde să mă duc, nici timp liber, iar unele probleme personale mă legau cu odgoane de orașul unde studiasem. Bun de tăvăleală, scos la înaintare, în prima linie, la primit șuturi în fund.
- Un șut în fund, un pas înainte! îmi repeta mama, dând lecții despre servilism, ca să nu rămân șomer, iar eu o ascultam fără să cârtesc, aproape că nici nu mai veneam să mă culc noaptea în patul meu.
Orice prilej, orice incursiune în necunoscut, chiar fără nicio miză sigură, pe care colegii le-ar fi ocolit, mi se hărăzeau mie, mi se puneau în cârcă doar mie și trebuia să mă sacrific zi de zi, scrâșnind din dinți. În jurnalistică, întocmai ca în armată: dacă nu vrei să execuți un ordin, valea! Ori te-mpuști, stropind cu tuș roșu dimineața, la prima oră a plecării ziarelor spre chioșcuri, tot frontispiciul unde o să apari și tu, peste o zi, apoi peste un an, la rubrica „Comemorări și decese”. Și asta doar pentru că fusesem înainte de-a veni aici la cotidianul concurent din aceeași urbe! Sac de box pentru superiori – asta ajunsesem acum.

Roberta, pe care nu prea o simpatizam, fiind puțin prea excentrică, purta de obicei o geacă de piele scurtă și tot felul de accesorii vestimentare hippie ori de rockeră, șepci, băsci, trese, nasturi, fermoare, ecusoane. Dacă nu avea spălată ia sa cu toate motivele înflorate, venea la serviciu în tricourile sale cu Mick Jagger de la Rolling Stone, Jimmy Hendrix de la Doors, sau cu Bob Dylan, iar când și acestea deveneau indisponibile, apărea doar în maieu. Acesta se făcea din alb gri sau crem, din cauza prelungirii excepționale a zilei de lucru, mult după miezul nopții, pentru transcrierea unui interviu de pe bandă. Faptul că știu aceste dedesubturi, și anume ce purta ea sub geaca scurtă de piele, nu trebuie să mire pe nimeni. Munca de redacție, atunci când nu ești pe teren, presupune unu la sută talent și nouăzeci și nouă de procente transpirație, ca să-l parafrazez pe-un ilustru scriitor american, Edgar Allan Poe, extrapolând însă subiectul vizat, de la literatură către gazetărie. Axente era un bărbat cam îngălbenit la înfățișare și la degetele dreptei, de fumat în prostie, cu apucături tembele, aproape dictatoriale, versatil, escroc, trepăduș pe lângă mai mulți consilieri locali, angajați ai primăriei, ori alte vipuri din zona litoralului nostru negalonat aproape niciodată, aproape de negăsit pe marea hartă turistică a lumii. Mă persecuta, nu avea ochi să mă vadă, banditul! Închidea ochii de fiecare dată când era uns: uns bine, să nu transmită publicului adevăratele, spinoasele, incrimiantele informații ale urbei și județului. Mai bine rămâneam șofer și ajutor de librar, ca după ce terminasem facultatea, la Humanitas, ce se transformase apoi în Prăvălia cu Cărți, mutându-se pe strada-Corso tomitan Ștefan cel Mare, extinsă și c-o ceainărie artistică, pentru clienții bibliomani. Am fost o vreme angajat pentru o obscură editură, în care publicau mastodonții scrisului pe nisip, cu bățul, nu cu un pix ori alt condei ca lumea. Nefericită experiență. M-a săpat unul, Stoian Roșca, un blond cu barbă rară, ca de aramă, ce se credea încă mare poet, însă mătura aproape totul din fonduri, în propriile buzunare, croite foarte adânci. Iar șeful său, Iulius Prădan, se făcea că nu vede niciunul dintre mișmașuirile acestui angajat principal, care muncea și ciupea sisific, având bineînțeles pe urmă amândoi spor la încasat și subvențiile de la stat, nu doar onorarii babane, de la clienți. Care va să zică, am rezistat și eu cică prea mult la editură, de trei ori perioada de încercare, plătit pe jumătate în prima lună, apoi pe sponci în celelalte două, deși mi se dublase teancul de manuscrise pe care trebuia să le transcriu în Word, din scris de mână tremurândă, bătrână.

Noroc cu Roberta. Punându-mi o pilă, m-a îndemnat să merg la ziarul care apoi a dat faliment, unde am stat un an și jumătate. Muncă eficientă, plătire corespunzătoare. Eram respectat. Echipa, de notă maximă. Voiam să-mi iau și mașină, printr-un împrumut la BCR, bine că nu l-am mai făcut, că pe urmă a venit criza asta tâmpită, din care unii spun că am fi ieșit, deși este ca o mlaștină mondială: să luăm de exemplu niște fundături continentale, mai mult maritime și oceanice, mai precis Islanda, Grecia, acum și Cipru, pentru ca imaginea panoramică a bătrânei Europe să fie una complet crizată, pe diagonală, de la N-V, înpre S-E. Și țările falimentare se vor înmulți, cu certitudine. Curând, curând.
Ziarul, „Gândirea independentă”, la care îmi făcusem ucenicia, cu niște maeștri ai condeiului gazetăresc, precum Toader Furdui, Remus Ioan Jinga, Florin Parfene, Ana Maria Câmpeanu, Diana Jalbă, fusese în mare dispută pe plan local cu acest “Cronograf”, aflat de aproape două decenii sub comanda secretă a unui anumit edil cu afaceri de gașcă în Brazilia, de altfel foarte cunoscut, care se dă mereu în stambă. Despre marele gospodar tomitan, numai de bine. Că cine știe!... Postul se clatină, nimeni nu este de neînlocuit. Eficiența la ziar înseamnă echidistanță, discreție, legământul tăcerii în problemele socio-politice. Nu ții cu nimeni, deși ți se fac uneori ochi dulci în spectrul politic regional, ca să devii un trepăduș, un activist pentru tineret, sau membru marcant la noii boșorogi, de exemplu la PPDD, nou înființat și mare câștigător în ultimele alegeri, lucru care pe mine chiar mă lasă rece.
Îmi spune Roberta chiar acum, târziu în noapte:
- Știi ce l-a mai găsit acum pe edil?
- Zi, repede, c-am de lucru, îi răspund nepăsător, sătul de găselnițele răsuflate din start ale edilului nostru, adorat de oamenii sărmani.
- Să debuteze într-un film.
- Film, film, dar de care, ce tip?
- De aventură sau istoric.
- I s-ar potrivi unul horror. Cred că are o meșă foarte mare, poate perucă, iar dacă pe platoul maritim de filmat bate un vânt ca acuma, să ridice valurile la șapte-opt metri în larg, iar la diguri până pe la patru-cinci, atunci își dă seama și regizorul că debutantul nu-i decât o gloabă umană.
- Și totodată propriul geambaș, replică Roberta. Pentru că dacă joacă într-un film românesc, cu pretenții la Cannes, Berlineză, în prealabil cred că a și cotizat cu ceva, cu o sumă babană.
- Evident, adaug și eu. Păi în ce să se măsoare talentul marelui edil? Acesta se măsoară în bănuții ce-i scoate din afaceri. Iar fratele său e un șmecher la fel de mare ca el. Are și prieteni, care mai adorm la volan, în plină circulație prin Cosntanța, însă poliția locală se face că plouă, nu le ia deloc alcoolemia, ci îi lasă să plece acasă, adormiți în taxiul comandat.
- Măi, Antoane, știi bine că edilul nostru dă dovadă constant că-i actor amator, nu profesionist, că poate să convingă prostimea, să vrăjească la timp electoratul. Și eu, dacă aș vota cu altcineva decât cu ecolologiștii, i-aș fi fidea, în lipsă de alt rival. Niciun ecologist nu se arată niciodată la orizont din patru în patru ani, așa că la locale nu votez niciodată. Nu l-am votat nici anul trecut. De ce nu înființează el o școală de actorie politică, cum era odată școala de partid?
- Presupun că a înființat-o de mult, prin localurile de noapte, prin hoteluri de lux, în croaziere, în curse de iahturi sau ce soi de ambarcațiuni rapide, cu vele or fi alea la care participă fiii de emiri, marii prinți ai deșertului...
Deodată apară de dincolo, din sala aparatelor de tipărit corectorul Nelu Dumitru. Cu fața răvășită, cu o grimasă de om care a văzut ceva înspăimântător, ne întrerupe conversația șoptită despre edilul mafiot, cu tendințe de grandoman, filfizon netolerant, ori ștab de modă nouă, dovedite odată și la emisiunea Chestiunea zilei, a fostului director de teatru Florin Călinescu.
- Aoleu, edilul ne-a telegrafiat să nu apară ediția de mâine, adică de astăzi, dacă nu fac o modificare la un titlu, chiar la articolul de fond. Și este deja 0.30.
Nelu Dumitru dă să se retragă. Dar eu și Roberta vrem să-l tragem de limbă.
- Din ce cauză, nea Nelu? întrebăm deodată, amândoi.
- În accidentul acela foarte grav, despre care a scris Novăcescu, este implicat chiar... Ups! Nimeni n-ar fi trebuit să afle, mi-a zis dom’ Axente.
- Hai, nu ne mai fierbe, Neluțule! îl luă cu binișorul Roberta, descheindu-și geaca și umflându-și bine pieptul, făcând să se extindă puțin cele două pete mai întunecate care-i străpung feciorelnic maieul de firmă. Dacă tot ți-ai dat drumul, spune-ne te rugăm, cine a fost găsit vinovat de accidentarea foarte gravă a unei femei cu doi copii?
- Sigur nu mă spuneți lu’ șefu, orice s-ar întâmpla? ne imploră speriat nea Nelu.
- Sigur, îi răspunserăm la unison. Uite, îți jurăm că nimic din ceea ce discutăm aici nu va fi deconspirat nimănui, nici duhovnicilor pe care nu-i avem, îl asigură repede Roberta, ținând la spate unite două degete, cel arătător cu cel mijlociu.
Nelu Dumitru se lăsă greu pe-un scaun rotativ, pe care i-l eliberasem, își șterse picăturile de sudoare de pe chelia sa kilometrică, ce-i ajungea până la ceafă, se fâțâi de mai multe ori în stânga, dreapta, se uită mult înspre ieșire, să vadă dacă nu apare cumva stafia șefului în redacție. Începu să mărturisească vizibil emoționat, tremurând de frică. Eu și Roberta, nu știu de ce, dar eram foarte degajați, parcă ne așteptasem la asta, de vreme ce edilul conducea ca un tâmpit, aproape numai în viteza a cincea, indiferent că era în localitate sau în afara ei. Nu eram deloc contrariați. După faptă, și răsplată. Păcat de victime, mare păcat!... Nenorocitul! Mai era o întrebare: ce-o să ne facem, dispărem, ori o vom lua ca ziar de la început, pe cont propriu?
- Copii, începu nea Nelu, să știți că am fost și eu de față. S-a întâmplat chiar lângă Kauflandul unde înainte, pe timpul lui nea Nicu, a fost ICIL-ul. Aflându-se la volan, edilul a vrut s-o cotească pe I.C. Brăteanu. La șase și jumătate dimineața, se întorcea cu prietenul său cel mai bun, știți cine, de la o petrecere ce se prelungise la Zorile până în zori. Nici nu mai știa pe ce străzi este, pentru că bolidul circula cu vreo o sută șaizeci de kilometri pe oră. Eu unul l-am văzut că mai întâi a vrut să meargă înspre Casa de Cultură, drept înainte. Apoi a frânat, lăsând urmă groasă de cauciuc. A întors douăzeci de metri în marșarier și a zvâcnit pe I.C. Brăteanu, lovind din plin pe zebră pe cei trei nenorociți, care au fost duși la spital și au intrat în operații.
- De ce nu era la volan Eduard, șoferul său?
- Am înțeles că n-a vrut edilul să-l lase. Voia să-l ducă pe prietenul său la o tipă mișto, vorbise în prealabil cu ea să-i aștepte... Pentru că nu locuia departe. Pe lângă Cimitirul Central, la o casă mai rău famată. Însă drumurile încurcate nu trebuie știute nici de șoferi. Mai știi ce fac ei?!...
- Aha, am înțeles mobilul său, răspunsei eu.
- Și cum vă spuneam, continuă nea Nelu, întâmplarea a făcut să-i iasă în cale pe trecerea de pietoni o femeie de la țară, cu doi copii, care voia să ajungă cât mai repede la autogară, să prindă microbuzul pentru Coșlugea sau Nazarcea, n-am înțeles bine din ceea ce am aflat pe urmă. Bineînțeles că i-a bulit rău, sunt în comă tustrei. Iar eu, trebuind să dau declarație, dar să și corectez știrea, am dispărut de la fața locului.
- Ca să se poată mușamaliza totul, făcui eu, să mă audă doar Roberta.
- În schimb, continuă Nelu Dumitru, de ieri după-amiază am discutat cu edilul la telefon. Mi-a zis că-mi va da un cec gras dacă tac. Degeaba, investigațiile se derulează acum și înclin să cred că-l vor găsi vinovat. O să înfunde pușcăria dacă nu-l ajutăm. E de acord și șeful nostru Axente, să-l scoatem pe șeful său basma curată. Vedeți ce face alcoolul până și dintr-un șerif?

Roberta mi-a făcut cu ochiul. S-a apropiat de geam. Se încălzise încă din ziua precedentă, se topise ultima zăpadă rămasă pe acoperișuri și pe spațiile verzi. Colega mea are niște ticuri simpatice când soarbe din țigară, înălțând apoi scurt din bărbie că să elibereze și colacii de fum. Acum făcea acest gest. Știam că se amuza nespus. Nu voia să audă despre edil că scapă iarăși ieftin. Ar jubila în sinea sa dacă va fi întemnițat. Fusese amăgită de el acum vreo opt ani. Numai eu știam. Într-un club, la Scoica. Plecase cu ea și-n Brazilia, văzuse ce afaceri învârtește pe-acolo, abia se întorsese pe cont propriu în România, după ce trecuse prin niște chestii pe care nu mi le mai dezvăluise. Roberta își ura edilul, “șeriful”, cum îi zicea în batjocură, și acum se închipuia cum i-ar arunca aroma de țigară scumpă în față, dacă el ar ști că ea știe tot despre ceea ce se întâmplase ieri: toată răzbunarea de care era capabilă.
- Ce pățanie, ce pățanie! se văicărea în acest timp Nelu Dumitru, ridicându-se de pe scaun și dând să plece spre biroul său. Ce absurditate! Auziți, să creadă poliția că șoferul edilului a produs accidentul! L-a arestat imediat și pe edilului nostru îi iau copoii apărarea, având cică și alibi, că ar fi stat toată noaptea cu femeia aceea de moravuri ușoare de lângă Cimitirul Central, după ce îi făcuse vânt prietenului său, băgându-l iute într-un taxi!...
- Porcul! făcu Roberta. Altceva nu putea să inventeze. Lașul, mitomanul! Dar nu-i merge, te-ai ars, șerifule chiar azi!...
- Ce vrei să spui? o întrebai eu când văzui că se pregătește să facă ceva extraordinar.
- O să vezi, Antoane! Adică de ce să plătească un simplu angajat, un șofer nevinovat, pentru oalele sparte de marele gospodar al Constanței? Știu că are trei copii, o nevastă foarte de treabă, că este în slujba actuală de peste doisprezece ani. În tot acest timp l-a condus ca pe-un făt-logofăt pe nea meșă ori nea pleată falsă. Lasă că i-o arăt eu lui, mamă-mamă, ce i-o trag!...
- Bănuiesc ce vrei să faci. Să-ți dau o mână de ajutor, Roberta?
- Dacă nu cedează ăsta din prima, chiar te-aș ruga...

Nerăbdător să facă pe plac șefului, Nelu Dumitru a pătruns în biroul său. Se hotărâse corectarea articolului de fond, despre accidentul din ziua precedentă. Se strecurase un amănunt insignifiant – după cum crezuse la început, până seara, și domnul director Axente. Era o greșeală involuntară făcută chiar de către nea Nelu Dumitru, corectorul-șef. Dar trecuse. Titlul articolului lui Novăcescu trebuia să fie unul moralizator despre șoferii personali bine plăiți, care fac accidente regretabile și fug, însă pe angajatorii lor îi mustră conștiința, pentru că-i dau pe mâna poliției: “Nu iese fum fără foc”, adică o zicală foarte populară. Nu știa unde îi fusese mintea, că la ultima corectură, Nelu reformulase. În loc să scrie așa, modificase: “Nu iese fum fără Neptun”. În subconștient îi sunase mai melodios. Publicul ar fi crezut că este o aluzie clară la edil, la televiziunea Neptun, că se speculează asupra vinovăției acestuia, nu a șoferului personal. Cine ar fi rămas fără Neptun, fără moșie? Șoferul putea rămâne temporar doar fără pâine, fără pâinea dată de către edilul mincinos, pe care o mai așteptau și atâția amărâți de pensionari, ca pe cei treizeci de arginți ai lui Iuda, în vederea direcționării sigure a voturilor către marele lor binefăcător... Desigur însă că, fără Neptun, fără un trust întreg mediatic, putea rămâne numai marele gospodar. Încă din clipa în care ar fi fost dus la tribunal ca principal suspect, ceea ce poliția nu voia să accepte, cât timp șoferului îi era teamă să vorbească, altfel... caput!

Roberta mi-a aruncat o privire pe care n-o mai observasem până atunci. Era superioară în atitudine și voință de această dată chiar în comparație cu mine. Gata să facă o mare trăsnaie, ca o felină, ca o panteră neagră gata de atac. Mi-a poruncit să mă întorc cu spatele. Am auzit cum își scoate maieul. Cum își dă cu un parfum foarte scump, franțuzesc. Am văzut atunci când a părăsit încăperea doar sticluța sa, ca un înger alb sau ca o mică și fină rachetă, cu vârful dop strălucitor. Înger păzitor al victimelor sau zeiță a răzbunării, diavol întrupat? La bustul gol, mirosind angelic, Roberta a pătruns în locul public unde tocmai se hotăra soarta proaspetei ediții, care trebuia să apară în câteva ore, dimineața. Își luase din geantă și un minicasetofon, la care asculta uneori punându-și căștile. Deodată se auzi o muzică din filmul acela, cu Kim Basinger, când apare din altă cameră dansând într-o ținută sumară și îl dă gata pe bărbat. Bărbat care nu sunt acum eu. N-am auzit nicio ceartă. A stat vreo trei sferturi de ceas. Muzica, vorbele încetaseră de jumătate de oră. Glasul lui nea Nelu nu-l mai auzii deloc de-alături. Apoi a ieșit, a luat mai întâi maieul, apoi a venit spre mine, recuperându-și sticluța de parfum magic și geaca. I-am făcut intrigat semn din cap, însă mi-a dat de înțeles că totul este OK. Nu avea să se modifice în ziar nimic. Titlul rămânea cu Neptun. Ziarul avea să apară fără nicio corectură. Punct ochit, punct lovit. Mi-a arătat un flacon de somnifere. Zdrobise vreo cinci, le făcuse pulbere, i le pusese lui Nelu în vinul de butuc pe care-l ținea mereu într-un bidon, ca să nu adoarmă de tot noaptea când rămânea de gardă. Roberta îl făcuse să creadă că vrea să se-mbete. El acceptase. Ea umpluse paharele, el băuse și acum dormea dus... până la prânz.
- Vezi, Antoane, nu iase deloc fum la ziarul acesta, chiar dacă arde mocnit! îmi șopti Roberta serios, foarte responsabilă pentru tot ce făcuse.
- Este doar un act reparator, i-am răspuns liniștit. Nu ne îndeamnă și poliția prin afișe lipite pe geamurile mașinilor de transport în comun să demascăm întotdeauna infractorii? Dacă nea Nelu a văzut și s-a fofilat să nu fie martor, noi am auzit clar ceea ce a văzut el. A fost mâna destinului că ne-am nimerit la locul și la timpul potrivit, să oprim din interior o mare nedreptate, comandată pe ascuns de către împricinat, patronul patronului nostru.
- Așa este, concluzionă Roberta. Deoarece tăntălăul de Alexe va da poimâine faliment dacă mâine edilul înfundă pușcăria, jucând în... filmul vieții lui, un rol nașpa, cum știe el să joace. Pa, Antoane, mă car și eu. Stai aici până în zori, să nu se trezească nătângii. Fă tu cărțile, să nu se măsluiască nimic din cum a fost să fie, pune tu jetoanele unde trebuie să stea, nu unde vrea casa! Fii tu crupierul șef pe-aici, cât mai ține hardughia și nu arde. Nu s-o prăbuși odată cu zgomot mare peste acest șerif ce se pretinde Samsonul Constanței, sperând c-o va ține ca-n palme mult și bine?!...

Cu dâra lungă de parfum Angel, de la Thierry Mugler, lăsată în urma sa, Roberta părăsi nonșalant redacția. Mi se păru că aici va mirosi pe lumină a noxele sublime, scoase de-o rachetă albă. Tocmai fusese lansată pe cerul fără nori pe mare, cum se prognozase la meteo pentru week-endul ce avea să înceapă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!