agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-01 | |
Am un prieten și coleg de CUC, toți îi spun Ananie Gagniuc. Azi mi-a zis că a avut mândria să posteze textul pe-agonia. Însă de la vrut pân' la putut... Asta este, nu s-a priceput. M-am gândit să-l scot eu din necaz, fiindcă numai astăzi are haz. Mâine merg la el și-i vând un pont: îl învăț să-și facă singur cont.
La noi, ziua de întâi aprilie este, demult, ziua păcălelilor. Dar anul acesta am fost păcălit mai mult ca oricând! Încă de dimineață, actuala mea soție (și, posibil, viitoarea mea văduvă) s-a trezit, s-a dus în baie și m-a sunat de pe mobil. Mă scol, cu ochii cârpiți și dorința arzătoare de a înjura și cârpi pe cine mă sună. Iau telefonul și aud o voce suavă, șoptind „Iubitule, a plecat cotoroanța aia de nevastă-ta?” Fac o pauză (greșeala mea!), mă uit în jur și rostesc: „Da…” „Cum, da!?” răsună baia. Îmi dreg vocea și încerc s-o dreg: „Da’…cine e la telefon?” „Mă-ta!” tună, din hol consoarta, de reverberează apartamentul, vibrează lustra și se aude ecoul, de undeva, din munții Pădurea Neagră. Intră soața, furtună. Ce furtună, tzunami! „Nemernicule, voiam să te păcălesc, dar văd că tu ești cel care mă păcălești și mă înșeli!” Apoi începe să mă îngâne, cu voce baritonală: „Îți sunt fidel, dragă, numai la peștera muierii mele stau, nici o (bip) nu mai dau, la niciuna!” Că tot voiam un calendar de perete, a luat calendarul de pe masă, mi-a arătat că e…1 aprilie și-a dat cu el de perete! Cu greu am reușit să mă strecor în baie, nici nu m-am uitat în oglindă, să nu-mi stric și mai tare ziua, m-am spălat pe față, m-am îmbrăcat pe dos și-am plecat la serviciu. Sarabanda păcălelilor a continuat, la nesfârșit: Șeful mi-a spus să trec pe la caserie, să-mi ridic prima. Nu a fost prima, a fost a doua. A doua păcăleală. Un coleg de birou m-a atenționat, arătându-mi puloverul: „Vezi că l-ai îmbrăcat pe dos!” „Hai, că nu mai ține, știu ce zi e astăzi!” Și așa era. Era pe dos. Pe masa de lucru, o gramadă de reviste răsfirate, cu coperte deocheate, femei pline, dar goale, dive în poziții lascive. Iar mi-a făcut-o vreun coleg! Degeaba am încercat eu să le strâng, când a intrat directorul, întrebând, ca pentru sine: „Ia să văd, cu ce se mai ocupă subalternii mei?” Nici nu mă mai interesa cine mi-a făcut-o, odată ce directorul m-a interogat feroce, cu degetul pe una din femei: „Asta cine e?!”, iar eu i-am răspuns, precum nevastă-mea: „Mă-ta!” Am plecat din birou, o să plec din funcție, din serviciu, din oraș, dar rămân în țară, dat fiind că, la noi, ziua păcălelilor e în fiecare zi… Ananie GAGNIUC
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate