Am vizitat Muntele Măslinilor, Muntele Sionului, Muntele Tabor și urma să urcăm și pe Muntele Fericirilor, unde am aflat, printre altele, ce înseamnă sintagma biblică " cei săraci cu duhul".
Ne găseam în drum spre Muntele Fericirilor, undeva pe țărmul vestic al Mării Galileii, care în Biblie poartă denumirea de lacul Ghenezaret. Ajunsesem la intersecția dintre drumurile naționale 92, pe care circulasem, și 90, care urmărește țărmul estic. Ghidul ne-a spus: "În prezent, poziția Muntelui Fericirilor constituie o enigmă, deși în perioada bizantină, pelerinii creștini cunoșteau acest loc, situat între Capernaum și Magdala, foarte aproape de Tabgha. Este posibil ca ruinele unei vechi biserici creștine, care au fost descoperite recent la circa 200 metri nord de Tabgha, să indice locul căutat. Conform tradiției medievale creștine de mai târziu, Muntelele Fericirilor ar fi prăpastia Arbel, situată la nord de Magdala. Noi vom vizita Biserica Fericirilor, construită în anul 1937 de franciscani, după un proiect realizat de arhitectul Antonio Barluzzi, pe o colină, care ar putea fi Muntele Fericirilor, chiar dacă nici în acest caz nu există dovezi arheologice".
Biserica Fericirilor, o construcție dominată de verdele frunzelor de ficus, în ton cu parcul din jur, întins pe toată culmea Muntelui Fericirilor. Am intrat. Pe pereții unei încăperi circulare centrale, care urcau până aproape de cupolă, erau opt vitralii dreptunghiulare cu dimensiunile de aproximativ un metru, fiecare dintre ele conținând textul scris în limba latină al câte unei Fericiri (Matei 5: 3 – 10): Ferice de cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor!
Prispa Bisericii Fericirilor oferea o panoramă splendidă a Mării Galileii, prilej de un popas prelungit. Un preot din grup mi-a spus:
- Fericirile sunt nouă sentințe scurte pe care Sfântul Ioan Gură
de Aur le aseamănă cu poruncile Decalogului.
- Dar, am remarcat numai opt vitralii.
- Într-adevăr, lipsește ultima Fericire: "Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!"
Dialogul abia început a fost întrerupt de ghid: "La 11 ianuarie 2004, când regretatul Ioan Paul al II – lea a ajuns și la Muntele Fericirilor, a fost inaugurată capela «Domus Galilaelae». Despre acest eveniment, prea înaltul prelat a scris: «Capela, care este dedicată acum în mod solemn, oferă posibilitatea contemplării misterului suprem al lui Iisus în Sacramentul Euharistiei, iar fresca Judecății universale, care împodobește absida, invită la a îndrepta privirea asupra acelor realități ultime ale credinței care luminează peregrinarea noastră cotidiană pe pământ»".
Am reluat discuția cu preotul:
- Ce înseamnă sintagma "săraci cu duhul?
- "Săraci cu duhul" nu înseamnă oameni săraci la minte. În primul rând, sintagma poate avea înțelesul de oameni sărmani care și-au asumat lăuntric starea de sărăcie pe care o îndură în speranța mângâierilor cerești, ca în cazul lui Lazăr.
- Din "Învierea lui Lazăr"?
- Nu, este vorba de Lazăr din "Pilda bogatului nemilostiv".
- Continuați, vă rog.
- În al doilea rând, poate fi vorba și de oameni bogați, dar care nu depind lăuntric de de bogățiile moștenite sau agonisite, astfel că, în cazul confruntării cu situația pierderii lor, ei s-ar simți ușurați și liberi. De asemenea, "săraci cu duhul" ar putea să însemne "săraci" de orice patimă, cu sufletul curat. Un alt sens al sintagmei ar cuprinde pe cei cu sufletul smerit.
- Vă mulțumesc.
- Vă mai spun doar că pe acest munte Iisus i-a învățat pe cei prezenți rugăciunea "Tatăl nostru", așa cum este menționată în Evanghelia lui Luca.
- O știu pe de rost: "Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea nostră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău".
Stăteam la umbra unuia dintre cei trei ficuși vechi de 3000 ani din parcul Bisericii Fericirilor, martori tăcuți ai prezenței pământești a lui Iisus, cu o dorință sporită de a intra în rândul celor "săraci cu duhul".