Ninsorile nu se mai opreau de câteva zile.
Domnul Sergiu, cu o ținută încă dreaptă, își arăta dimensiunea celor 75 de ani prin părul albit și rărit mult în partea din față a capului și prin petele maronii, de bătrânețe, ce-și profilau existența pe partea superioară a obrajilor, aproape de tâmple. Uneori degetele controlau parcă existența acestor semne printr-un pipăit discret, cu unghia, verificând, poate, dacă acestea au mai crescut în grosime.
Domnul nu se mai bărbierea zilnic, așa cum făcuse aprope 60 de ani și nici nu se mai tundea atât de des. Numai pieptănatul mai rămăsese dintre obiceiurile ce trădau fostul militar.
Doamna Gina, al cărui prenume adevărat îl cunoșteau doar: domnul Sergiu, soțul, poștașul pentru că îl citise pe talonul de pensie și pe plicurile ce aduceau facturile și copiii, de pe actele de naștere. Acesta era Gherghina, fapt ce-i dădea dreptul de a-și sărbători ziua numelui de Sfântul Gheorghe.
Aspirația doamnei de a evada din mediul rural a pornit încă de la vârstă fragedă când ea a decis că o doamnă nu se poate numi Gherghina ci pur și simplu Gina și a impus tuturor apropiaților ei acest fapt.
La începuturile vieții de adolescentă, lumea o chema domnișoara Gina ca apoi să se coacă pe deplin acel „"doamna Gina"”, odată cu existența citadină.
Înclinația spre tot ce este viu și frumos a domnului Sergiu, era o sechelă a neputinței de a studia agronomia. Își dorise să facă „arhitectură peisageră” dar ajunsese ofițer în specialitatea geniu. Chiar dacă temperamental domnul Sergiu nu era un ordonat sau un pedant meseria de militar și mai ales specialitatea militarăau reușit, totuși, să-l aducă la vârsta pensiei întreg și cu o oarecare rigoare în gândire. După cum îi plăcea să spună că „geniștii nu pot greși a doua oară” el nu greșise niciodată, în meserie și nu pierdea nici un prilej să reamintească oricui avea răbdare să-l asculte că în 40 de ani de serviciu a fost logodit cu moartea.
Poziția de pensionar nu îl cufundase în inactivitatea celor ce au mucit mai bine de 50 de ani.
Doamna Gina, pensionară și ea, nu pierdea nici un prilej să scoată în evidență faptul că ea a fost economistă. Că debutase în „câmpul muncii” ca socotitor la C.A.P., după ce absolvise liceul economic în târgul reședință de județ, putea părea neimportant.
Influența tatălui, fost președinte de C.A.P., ajuns activist raional și căsătoria cu un ofițer, au facilitat obținerea diplomei, cu care se mândrea atât de mult, chiar dacă fusese obținută după ce urmase cursurile la fără frecvență. A trebuit să facă cursurile la f.f. pentru că nu mai existau facultățile muncitorești care au dat ingineri, economiști, profesori, înainte ca ei să obțină o diplomă de bacalaureat.
Domnul Sergiu, ca semn de respect pentru înaintași, a vrut să pună o cruce de marmură la căpătâiul celor de pe urma cărora doamna Gina moștenise ceva terenuri, în satul de la marginea capitalei. Numele răposaților fuseseră săpate în piatra albă alături de anul nașterii și cel al decesului. Doamna Gina ținuse să fie săpate și numele lor: STOIENESCU GINA și STOIENESCU SERGIU, dar și anii lor de naștere. Surpriza cea mare a fost pentru Sergiu când a observat pe monumentul funerar că la dorința doamnei Gherghina, în fața numelui ei, a fost săpat și apelativul prescurtat Ec. Nu numai la atât s-a rezumat surpriza ci ea a continuat prin descoperirea sub numele celor doi soți și a unei plăcuțe de marmură ovală cu o poză în sepia a celor doi. Fotografia din tinerețe prezenta o tânără domnișoară sprijinită cu tandrețe de un tânăr căpitan îmbrăcat în ținută de ceremonie, cu eghileți și cu stilet, purtând o frizură și o musață corect îngrijite.
Sergiu nu își amintea când fusese făcută fotografia.
-Gina, nu îmi amintesc vremea la care am făcut noi poza asta...
-Nimic nu știi! Tu nu vezi că pe tine te-a făcut mai frumos decât ai fost vreodată? Și nici nu erai căpitan ci un amărât de locotenent major! De fotoșop ai auzit, boșorogule?
„Boșorogul” își dorea liniște și calm așa cum nu a avut atâta vreme cât a fost în serviciu ordonat, dar tot a întrebat:
-Dar ec. , ăla, tot cu fotoșopul l-au făcut?
-Scrie pe cartea mea de muncă economist? Scrie! Atunci, ce? N-ai fost în stare nici măcar inginer să ajungi, nici măcar colonel ca să pot să trec acolo pe cruce, la tine, „Col. ”Ai rămas un prăpădit de maior și ce era să scriu, „Mr.” Ce, ești tu vreun mister englez și nu știu eu și pe lângă asta ar fi sunat ca un mârâit!
Ce era să facă? A lăsat lucrurile așa! Ea a avut ultimul cuvânt și el a mai obținut ceva liniște.
Ea a ridicat piciorul să treacă peste gărdulețul împrejmuitor și s-a dezechilibrat. Sergiu, cu o reacție rapidă pe care nu i-o bănuiai la acea vârstă, a prins-o de braț și a sprijinit-o. Brațul Gherghinei s-a invinețit imediat păstrând cu fidelitate urmele degetelor domnului Sergiu.
-Când ajungem acasă să te apuci să dai zăpada! Tu nu vezi că ne înghite de vii?
-Păi zilele trecute nu am dat-o? Acum este stratul prea subțire...
-Așa ai fost toată viața, un lasă-mă să te las! Dacă nu eram eu te mâncai câinii și viermii! Când s-a măritat fie-ta, aia mare, te-ai rezumat să spui: „ea știe mai bine ce face” și ai tăcut ca un mameluc. Tu nu ai văzut că acela era un netrebnic? Ai zâmbit ca un tâmpit și mi-ai spus bancul ăla prostesc cu Măria și Toderuț, când Măria l-a întrebat dacă or da fata la cel care o ceruse și el a răspuns:„ "om da-o, că doară n-om fute-o noi"”.
Sergiu a zâmbit pe sub mustața albită și roșcată pe alocuri de la tutun.
Da când s-a măritat aia mică nu tu ai spus că e băiat bun, că e inginer, că are mașină și că e de neam bun? Parcă îi văzuseși numele în arborele genealogic al cantacuzinilor atât erai de extaziată. Dar după aia, ai văzut! A divorțat și a rămas singură și deprimată- a replicat Sergiu.
Drumul până acasă se sfârșise spre bucuria lui.
Și-a luat lopata din casă, a luat cățelușa să-i țină de urât și i-a mulțumit celui de sus că are motiv să iasă din casă.
Nici ea nu era dispusă să continuie perorația pentru că mai erau câteva minute și începea episodul cu numărul 4001, serial pa care Gina îl urmărea din tinerețe și nu ratase nici un episod.
Sergiu a ieșit la zăpadă, pisicile s-au așezat pe calorifere și mai rămăsesră numai 5 minute până la genericul serialului. Gina și-a pregătit medicamentele pe care urma să le ia la prima pauză a serialului, așa cum era prevăzut în schema de tratament extrasă din punga cu medicamente. Cele 11 pastile s-au aliniat cuminți acceptându-și destinul. Grămada cea mare s-a regrupat în două grămăjoare mai mici și brusc Gina a decis să scape de această grijă înghițind cele două grămăjoare inegale cu apa plată din sticla de lângă fotoliu.
Afară, Sergiu, ca în mai toate activitățile ce le desfășura, și-a organizat mental succesiunea operațunilor ce urma să le execute, tocmai pentru a nu cheltui energie în mod inutil.
Gina a deschis fereastra și a strigat:
-Mișcă-te mai repede și după ce dai zăpada să vii și să duci sticlele și borcanele goale în pod că ai văzut ce bine ne-au prins conservele pentru iarnă.
Sergiu a sprijinit lopata de garaj, a intrat în casă și a luat coșul cu sticle și borcane.
-Nu am zis acum, dar dacă te duci sus ia și o oală cu tine și adu și două verze murate.
Sergiu s-a întors, a luat oala și a urcat iar la pod apoi s-a întors cu cele două verze.
-Mai ai ceva de dus sau de adus din pod sau din beci?
-Acum nu! Dar de ce ai lăsat chepengul deschis?
-Am crezut că mai vrei ceva...
-Du-te repede și închide că se duce dracului căldura, că n-ai fost în stare să faci ceva la podul acela. Măcar de-l amenajai ca să putem închiria 2 camere și ne mai ajutam cumva cu banii.
Sergiu a închis capacul, și-a luat cățelușa și a ieșit iar în curte, la zăpadă. A deschis porțile și a început să dea zăpada din fața porții, zăpada pe care o ridicase plugul băgat de primărie să curețe strada. În fața porții, pe o creangă groasă de stejar, s-a așezat o cioară de semănătură.
„O fi corbul lui Poe”, a rostit el cu voce tare, ca apoi să rostească sacadat, cu voce gravă ....”ne-ver-more”.
Coana Gina era la prima pauză a serialului. A deschis geamul dinspre pădure exact în clipa când acel nevermore se amplifica.
-Băi băiete, ai înebunit? Vorbești singur?
Sergiu, nebăgând-o în seamă, a aruncat ultima lopată cu zăpadă, a închis poarta și a intrat în casă cu cățelușa la picior.
-Mi-ai băgat toată zăpada în casă și nici n-ai curățat câinele. Ai ajuns un boșorog, neputincios care vorbește singur dar mie nu îmi răspunde când îl întreb ceva. Da, că eu sunt o proastă și o tâmpită. O dobitoacă care s-a lăsat prostită și am dat eu viața de la bloc ca să mă aduci aici, la țară. M-a orbit Dumnezeu! Ce mi-a trebuit mie să mărit cu tine? Nici tânăr, nici frumos, nici cu bani!
Sergiu nu spunea nimic și o privea ca pe un păianjen care țese pânza în colțul unei camere abia zugrăvite.
Eu sunt bolnavă și cu toate astea stau toată ziua și curăț după tine și după animalele tale.
Sergiu a mai privit-o o dată ca apoi să o întrebe:
-Tu, religioaso, știi de ce nu au voie femeile în altar? Ști de ce nu le este permis să stea pe aceeași parte cu bărbații în biserică?
Ea s-a oprit din perorație de parcă ar fi primit un pumn în piept, sau ca după ce ar fi fost izbită brusc de un val de aer rece, ca după câteva secunde de uluială să reizbucnească în timp ce se repezea să-l lovească pe Sergiu.
-Păcătosule! Îți bați joc de cele sfinte și de mine. Mă terorizezi! Asta faci de o viață întreagă.
Sergiu, a prins-o de ambele brațe strângând-o cu putere ca să oprească loviturile ei. Ea s-a linișit în încercarea de a-l lovi dar potopul de vorbe a continuat:
-Uite, dobitocule, mi-a reînceput serialul și am pierdut firul.
Telefonul ei a sunar și ea, răspunzând unei prietene, a continuat perorația, în timp ce cățelușa se ghemuise înfricoșată la picioarele fotoliului și nu mai mișca.
-Da, dragă boul ăsta o să mă omoare! Vorbim mai tîrziu, dacă nu mor până atunci.
Sergiu a privit-o și ca o revoltă i-a spus:
-Ai început să împletești vesta aia pentru mine de astă toamnă și uite, mai este puțin și vine primăvara și tu nu ai timp decât de serial și de știri pe toate canalele T.V. ce dezbat politică. Mănânc mai mult ouă prăjite, iaurt și conserve. Noroc că ai ăcut zacuscă astă toamnă.
Parcă arinsă de o explozie, doamna Gina s-a ridicat de pe fotoliu, și cu ochii injectați de furie s-a îndreptat spre el, cu pumnii ridicați. Cățelușa s-a ridicat încercând să fugă, doamna Gina s-a împiedicat de cățel și a căzut lovindu-se cu șoldul de marginea patului și cu capul de marginea măsuței înțesată de cărți bisericești.
Sergiu, nerealizând gravitatea loviturii i-a replicat cu glas ridicat:
-Dumnezeu nu doarme!- ca apoi să trântească ușa și să iasă din casă, la aer.
După câteva minute, neauzind glasul Ginei, Sergiu a intrat în cameră și a văzut chipul fără expresie de pe care se vedeau doi ochi mari și albaștrii fixați spre tavan.
Precipitat, Sergiu a sunat la 112 chemând medicii în ajutor. S-a așezat în genunchi punând urechea pe pieptul ce nu trăda respirație. Inima nu se auzea. Cățelușa s-a cuibărit lângă genunchii lui îndoiți în timp ce la poartă se auzea o sirenă.
Sergiu a ieșit ca în transă din casă și a descuiat poarta. Medicul, după o examinare rapidă a consemnat ora decesului și a anunțat poliția.
Trupul doamnei Gina, așezat pe pat, cu ochii închiși și cu brațele pe piept nu se răcise încă. Poliția, reprezentată de un inspector criminalist, a intrat în casă. Fotografii, măsurători, etc., se desfășurau de parcă erau într-unul din serialele pe care le urmărea Sergiu, seara târziu, la AXN Crime. După ce a privit brțele doamnei Gerghina, brațe ce păstrau urmele vânătăilor de la mâinile lui Sergiu, polițistul i s-a adresat:
-Domnule Sergiu, am să vă rog să nu părăsiți localitatea. Probabil că știți că în asemenea împrejurări primul suspect este soțul. Sunt indicii că doamna s-a luptat...
............................................................
La o săptămâna după eveniment, domnul Sergiu stătea pe marginea fotoliului pe care Gina stătea urmărindu-și serialul. Apoi, au început știrile de la ora 5. Șpicherița, cu un ton ridicat și pe un ritm alert a invadat camera cu glasul ei:
- Un bărbat de 75 de ani, cu o cruzime înfiorătoare, și-a ucis soția, după 40 de ani de căsătorie. Urmele de pe corpul femeii atestă fără tăgadă că în ultimele clipe de viață s-a luptat pentru a se apăra. O bună prietenă a declarat în exclusivitate pentru noi:
-Doamnă, spuse reporterul, ați fost ultima persoană, în afară de criminal, care a vorbit cu victima. Vă rog să ne spuneți ce v-a relatat.
Prietena doamnei Gina, plină de emfază și pătrunsă de importanța faptului că era în direct la T.V., a spus, cu voce tremurată și frecându-și ochii înlăcrimați:
-Criminalul a chinuit-o toată viața. Chiar în ziua în care buna mea prietenă a fost omorâtă am vorbit cu ea la telefon. Vă spun, pe cuvânt de onoare, ce mi-a spus, textual: " „Da, dragă, boul ăsta o să mă omoare! Vorbim mai tîrziu, dacă nu mor până atunci".” Și eu, în loc să mă duc să o salvez, am amânat momentul. Acum ar fi trăit, cu siguranță! În mod sigur criminalul o să scape că are relații, are prieteni, că a făcut armata la securitate.
Legătura a fost preluată în studio și știrile de la ora 5 și-au reluat cursul trecând ca un șuvoi unsuros peste domnul Sergiu care stătea împietrit cu cățelușa în brațe.