Argolida, leagănul civilizației miceniene, este decorul unde și-a derulat ostilitățile un alt mit erotic al lui Zeus, cel cu Io - preoteasă la templul zeiței Hera.
Autocarul ne îndepărta rapid de Micene. Peisajul muntos se transforma într-unul colinar. De la trecutul legendar ne îndreptam spre prezentul de muncă perseverentă și eficientă, al Greciei moderne. De o parte și de alta a drumului, întinse livezi de citrice precum și numeroase solarii pentru culturi de roșii ne dezvăluiau principala ocupație a locuitorilor Argolidei.
- De aici sunt importate lădițele cu portocale care ornează brazii de Crăciun ai românilor, ne-a informat învățăcelul grupului.
- Citricele au fost aclimatizate aici de specialiști americani, imediat după terminarea celui de al II – lea război mondial, a precizat profesorul Tocilescu.
...Drumul a trecut peste un pod. Pe o tăbliță scria în grecește și engleză numele râului: Inahos.
- Acest curs de apă trece prin mijlocul Argolidei. De râul Inahos este legat un mit erotic al lui Zeus. După cum se știe, zeița Hera - soția lui Zeus – a fost atât de geloasă încât își utiliza puterile supranaturale cu multă cruzime pentru a-și apăra căsnicia. O bună exemplificare a acestei atitudini se găsește în acest mit erotic.
- Cine a fost Io?
- Io a fost una dintre preotesele la templul Herei din Argos. Tatăl fetei era chiar râul Inahos.
- Dar, Argos ce este?
- Capitala străvechii Argolida. Într-o dimineață, Io ieșea din râu după ce s-a scăldat.
- Citesc din cartea lui Alexandru Mitru: "Zeus, neostoitul Zeus, ce pândea din slava lui, s-a repezit înaintea fetei. Io s-a înspăimântat de moarte. A fugit iute, ca o ciută, pe șesul înroșit de soare. Voia să se întoarcă-n fluviu. La adăpostul tatălui era mai greu s-o prindă Zeus. Dar Zeus și-a încruntat privirea, și peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Io s-a rătăcit în beznă. Zeus s-a apropiat de ea și-a-mbrățișat-o cu de-a sila". Vă dați seama? Viol în toată regula! Zeus a fost un violator în serie!
- Bine, bine, să lăsăm acest aspect și să vedem ce s-a întâmplat mai departe, am încercat să nu dezvoltăm prea mult jenanta "acțiune" a violatorului Zeus...
- Continui lectura: "ÃŽn acest timp, zeiÈ›a Hera își căuta soÈ›ul peste tot (...) Pământul era luminat de soare, ca în orice zi, numai în Argos se lăsase un întuneric de nepătruns. ZeiÈ›a, cam bănuitoare, a poruncit să i se aducă un nor de aur È™i, pe loc, s-a coborât în Argolida. Ajunsă lângă fluviu, Hera a început să strige: «- Stăpâne!... Zeus!... Unde eÈ™ti?...» N-a răspuns nimeni, se înÈ›elege". Păi cum era să răspundă, când tocmai o violase pe Io?
- Domnule Albănoapte, această ură, aproape viscerală, pe care o aveți față de Zeus, ne strică buna dispoziție! a izbucnit filologul Grămăticu.
- Mai bine, continuați lectura, fără comentarii deplasate la adresa lui Zeus, care sunt adresate, de fapt, mitologiei grecești! am apreciat eu, gândindu-mă că, totuși, nu este bine să ne punem rău cu zeii, oricât ar fi ei de afemeiați...
- AveÈ›i dreptate. Voi continua lectura: "Zeus tăcea, în întuneric, sperând că nu va fi zărit. Dar, Hera, bănuind, pesemne, că Zeus, totuÈ™i, era acolo, a poruncit norilor negri să se împrăștie-n văzduh. Atâta că È™iretul Zeus, ca să nu fie prins, schimbase fata-ntr-o junincă È™i sta, nevinovat, alături. «- De unde e juninca asta?» l-a iscodit zeiÈ›a Hera. «- Nu È™tiu, A ieÈ™it din pământ. E o junincă fermecată!» a trântit Zeus o minciună. «- Dacă-i aÈ™a, să mi-o dai mie! a rostit Hera, ascuÈ›it. «- Þi-o dau, cum să nu!» a răspuns Zeus, dornic să-i stingă bănuiala soÈ›iei sale din Olimp. Hera n-a aÈ™teptat ca să-i dea Zeus încă o-ncuviinÈ›are. A luat-o pe fiica lui Inahos – astfel preschimbată în junincă. I-a pus pe gât un lanÈ› de-aramă È™i-a-ncredinÈ›at-o unui monstru (...) ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători (...) numit Argus (...) È™i i-a grăit aÈ™a: «- Argus, să iei juninca asta.Eu bănuiesc că e o fată. Tu să mi-o duci cât mai departe, să n-o mai poată vedea Zeus. Acolo să mi-o chinuieÈ™ti, cât te-i pricepe tu mai bine... »".
- Ochii lui Argus simbolizează stelele, monstrul fiind slujitor al Herei, zeița cerului.
- Buuun: "Monstrul a luat de lanÈ› juninca È™i a purtat-o peste munÈ›i, peste câmpii È™i peste ape. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă veÈ™tejită, frunze pălite È™i amare, iar apă nu putea să bea decât din bălÈ›i cu sărătură, înnămolite. Noaptea, o ducea să doarmă pe locuri cât mai umede, mai îngheÈ›ate, mai bătute de vânturile cele reci, lăsând-o pradă frigului (...) «E prea multă suferință pe care îndură Io, nevinovată cum e!... » a cugetat în sine Zeus (...) A chemat pe Hermes È™i i-a cerut să plece în grabă spre locul unde era Io. «- Ai să-l ucizi pe monstrul Argus!», i-a poruncit Zeus lui Hermes (...) Și-a pus Hermes aripile la pălărie, È™i la picioarele-i mai iuÈ›i decât vântu-n vijelie. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus, în bătălia dintre ei. A luat în mână caduceul È™i a zburat ca un vârtej...". Caduceul? Caduceul este sceptrul lui Hermes, adică un baston în jurul căruia se încolăcesc doi È™erpi. Pe lângă caduceu, el p urta o pălărie ascuÈ›ită, denumită "petasos" în greceÈ™te, a zis filologul.
- Mai departe: "A zburat, a tot zburat, până ce a ajuns la locul unde monstrul zeiței Hera păzea pe fiica lui Inahos cu atât de mare strășnicie. Sosind acolo, zeul Hermes (...) a lovit cu caduceul într-un tufiș de bozie. Cum a lovit cu caduceul, tufișul s-a preschimbat în douăzeci de capre roșii și douăzeci de iezi bălțați, având lângă ei un țap cu părul negru, păcură. Hermes și-a scos din sân un nai. A început să-și mâne turma, cântând din nai, fermecător".
- Ne apropiem de Nauplin, s-a auzit ghida.
- Nu mai este timp de lectură, dar vă pot spune, pe scurt, continuarea mitului, a propus Tocilescu. Argus, la auzul cântării pline de har al lui Hermes, travestit în cioban, i-a propus posesorului naiului să stea lângă el, pentru a auzi mai bine. Vrăjiit de muzică, monstrul a adormit, închizându-și numeroșii ochi, situație de care a profitat Hermes, tăindu-i capul cu ajutorul secerii de diamant. Apoi, zeul a eliberat juninca, care a început să alerge spre casă. Dar, zeița Hera a fost observat evadarea și a poruncit unei furii să se transforme într-o streche, care a înțepat-o pe junincă. Furiile sunt divinități care locuiau în ținutul Hades, care pedepseau pe cei care i-au supărat pe zei; romanii le numeau furii, iar grecii – eumenide, adică, prin antifrază, "binevoitoare". Înțepată fiind de furia transformată în streche, juninca a alergat fără țintă și s-a rătăcit. Astfel, a ajuns în Egipt, unde a căzut la pământ, frântă de oboseală. Zeus, în sfârșit, și-a dat seama că răzbunarea Herei a depășit orice măsură și a transformat-o pe Io în fata frumoasă, care a fost.
- ÃŽn momentul violului...
- Iar faceți remarci deplasate la adresa divinului Zeus!
- Cine a fost Hermes? a dorit discipolul să schimbe discuția.
- Hermes a fost zeul comerțului și al drumurilor, dar și solul lui Zeus și aL altor zei din Olimp.
- "Și pentru că-i venise ceasul – mai scrie Mitru - dânsa s-a tras lângă un mal. Acolo i-a născut un fiu lui Zeus, tatăl ceresc. Feciorul s-a numit Epafos. Regele din Egipt, Osiris, văzând-o pe frumoasa Io, s-a-ndrăgostit nebun de ea și a cerut-o de soție (...) După ce ei s-au stins din viață, preoții le-au făcut altare, numind-o pe regină: Isis. Pe tron, ca rege în Egipt, a fost urcat fiul lui Io. Când a murit și el, de-asemenea, preoții i s-au închinat și l-au slăvit, zicându-i Apis". Boul Apis, atât de adorat la Memfis?
- Se pare că aici mitologia greacă se întrepătrunde cu cea egipteană. Osiris a fost zeul-soare, Isis a fost zeița-lună, iar Epafos s-a confundat cu taurul Apis.
- Există o logică în această confuzie. Epafos a fost temporar în pântecul unei juninci, deci ar fi putut fi boul Apis... Cine știe?!