La Olimpia am văzut, printre multe altele, altarul zeiței Hera, de la care se aprinde flacăra olimpică în epoca modernă și am notat încă un mit erotic la seria lungă a aventurilor "galante" ale lui Zeus, de această dată, cu Leto.
În drum spre Olimpia am trecut pe lângă satul Tripi. Bacșiana Dolăroiu și-a întrerupt puțin gândurile privind modalitățile de a mai "stoarce" ceva bani de la turiști, comentând
Fhida, mereu dornică a mai "stoarce" cenți și dolari de la turiști (pricină pentru care am botezat-o Bacșiana Dolăroiu) ne face o nouă favoare: "În programul excursiei nu figurează, dar muncesc suplimentar și vă spun că în apropiere se află prăpastia Keiadas, unde spartanii antici își aruncau copiii bolnavi sau cu malformații. Statul spartan dorea soldați sănătoși, bine antrenați în războiul peloponesiac (431 – 404 î.Hr.) pe care l-au câștigat împotriva suprameției Atenei și a Ligii Ateniene". Prin șocanta lui cruzime, acest detaliu al istoriei omenirii a fost unul dintre cele care m-au impresionat cel mai mult și pe care mi le amintesc cel mai bine din perioada școlarității mele.
...Am traversat munții Taighetos (cu vârful Mistras de 2025 metri), pe la pasul Langadas, înalt de 1350 metri. Un drum marcat cu verde pe harta rutieră, de priveliște pitorească, s-a dovedit a fi o mare deziluzie, deoarece străbate o pădure de conifere atât de afectată de incendii, încât din copaci au mai rămas doar niște bețe negre, de apocalipsă. În Peloponez, cu mici intermitențe, soarele aruncă raze ca niște fulgere incendiare. Rășina coniferelor, încălzită puțin, se aprinde la cea mai mică scânteie. Așa că mă întreb: legendarul Prometeu a adus focul grecilor antici, furându-l de la zei, sau l-a găsit de-a gata?!...
...Un panou rutier indica 20 kilometri până la Olimpia. Ghida avea un text scris de mână pe o hârtie: "Cele mai vechi dovezi despre jocurile olimpice sunt din anul 776 î.Hr. Ele aveau loc la fiecare al patrulea an, în prima zi cu lună plină după solstițiul de vară, desfășurându-se pe durata unei zile, iar mai târziu, timp de cinci zile. Intervalul de timp dintre două jocuri olimpice se numea olimpiadă. Sportivul care ieșea câștigător la patru jocuri olimpice consecutive se numea «periodonic». Ca recompensă, câștigătorii primeau o cunună din frunze de laur și mâncau gratis în orașul lor. În timpul jocurilor se instaura armistițiu între orașele grecești, denumit «pacea olimpică». Există un document care atestă că din anul 720 î.Hr. sportivii concurau dezbrăcați. La jocurile olimpice participau numai grecii născuți liberi, care nu erau criminali, nu au făcut sacrilegii contra zeilor și nu au încălcat "pacea olimpică". Femeile participau, tot din patru în patru ani, la jocurile denumite «Heraia» organizate în cinstea zeiței Hera, care aveau loc tot la Olimpia. Jocurile olimpice au fost desființate în anul 393 la ordinul împăratului roman Teodosiu, după ce au avut loc, în total, 293 ediții. În anul
1896, tradiția jocurilor olimpice a fost reluată la inițiativa francezului Pierre de Coubertin".
Pentru cei din jurul lui, profesorul Acribicel Tocilescu a făcut unele completări:
- Împăratul Teodosiu, numit și Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, a unit pentru ultima oară părțile estice și vestice ale Imperiului Roman. Prin edictul de la Tessalonic, din anul 380, el a proclamat creștinismul ca religie oficială în întreg imperiul. În anul 392 păgânismul a fost interzis, astfel că, după un an, nu s-au mai desfășurat nici jocurile olimpice. Aceste sărbători erau ocazii deosebite pentru oamenii de cultură de a se face cunoscuți în întreaga lume elenă. Astfel, la Olimpia au venit filosofii Socrates, Platon, Tales din Milet, ultimul dându-și obștescul sfârșit în anul 548 î.Hr., ca urmare a căldurii și deshidratării. Tot la Olimpia, în anul 450 î.Hr., Herodot a citit fragmente din "Istorii". Acolo a mai venit generalul atenian Temistocle pentru a aduce ofrande lui Zeus, în urma vicoriei navale asupra perșilor de lângă insula Salamina. La fel a procedat și generalul Miltiade, care a condus coaliția elenă în bătălia contra perșilor, care a avut loc în anul 490 î.Hr. la Maraton.
- Să nu uităm poeții are au cântat jocurile olimpice, cum au fost Pindar, în "Olimpice", sau Simonides din Keos, a adăugat filologul Apostrofel Grămăticu, pe un ton puțin iritat de faptul că specialistul în istorie a omis oamenii de litere din Grecia antică.
- Jocurile. denumite Heraia, a continuat Tocilescu, au fost instituite de Ippodameea, pentru a aduce un omagiu Herei, protectoarea căsătoriilor. ...Am pășit pe aleea principală din Sanctuarul Olimpiei. În jur numai pietre, vestigii ale unor construcții mărețe prin dimensiune și arhitectura lor. La stânga, printre maci înfloriți, ruinele așa-numitului "Heraion", templul dedicat zeiței Hera. La patru coloane se mai vedeau capitelurile în stil doric. La câțiva metri depărtare de peretele estic, un dreptunghi de pietre cu iarbă în interior delimita perimetrul altarului Herei, locul unde se aprinde din patru în patru ani flacăra olimpică. Am ajuns în fața altarului și am lăcrimat. Mă cuprinsese o emoție puternică, amintindu-mi că, în adolescență, visam să devin campion olimpic la săritura cu prăjina. Îmi făcusem chiar și un program de antrenament, urmând ca la Olimpiada din 1964, de la Tokio să fiu în formă maximă, dar n-a fost să fie. Am continuat să merg spre est și am trecut prin așa-numita "kripti" (criptă), adică un tunel lung de 32 metri, care străbătea peluza arcuită vestică. În prezent, tunelul este decopertat, din bolta de piatră rămânând numai un mic fragment. În sfârșit, am ajuns la stadion, dimensionat astfel: lungimea – 212,50 metri, lățime – 28,50 metri, capacitatea – 40000 locuri. Pista de alergare, din pământ amestecat cu nisip, marcată la cele două capete de câte o linie formată din trei șiruri de piatră albă, se întinde pe o lungime de 192,28 metri. Spre deosebire de stadionul din Delfi, la care tribunele se constituie din gradene de piatră, la Olimpia tribunele au fost realizate din pământ acoperit cu iarbă, în pantă lină, spectatorii stăteau în picioare.
...Așteptam în umbra terasei muzeului arheologic din Sanctuarul Olimpiei să iasă ceilalți turiști. Studentul Sofistoc Albănoapte l-a rugat pe profesorul Tocilescu să spună mitul erotic cu Zeus și Leto.
- O să vă dezamăgesc așteptările, spunându-vă că nu se cunosc detalii, mai mult sau mai puțin picante, privind relația extraconjugală dintre Zeus și Leto. Cert este că Hera, aflând că Leto este însărcinată, i-a refuzat acesteia să nască pe uscat. Biata zeiță a născut la Delos – insulă plutitoare în acele vremuri. În semn de recunoștință, Leto a fixat insula Delos de fundul Mării Egee cu patru stâlpi.
- Într-adevăr, grecii antici aveau multă imaginație! a exclamat studentul.
- Să vă spun un mit legat, oarecum de primul. Femeile din Teba aveau un mare respect pentru Leto, mai ales datorită faptului că era mama celor doi gemeni, Artemis și Apolo, acoperind capetele statuilor lor cu frunze de laur. Niobe a îndrăznit să critice acest obicei, ba chiar s-a lăudat că ar merita mai mult decât Leto aceste onoruri, mai ales că ea are 14 copii, șapte fete și șapte băieți, în timp ce Leto, numai doi. Auzind despre acest afront, Leto s-a plâns copiilor ei. Imediat, Apolo a ucis cu săgeți băieții lui Niobe. Apoi, Artemis a început să ia la țintă fetele. Când s-a ajuns la ultima fată, cea mai mică, Niobe s-a așezat în față ei, ca un scut, rugând-o pe Artemis să îi cruțe măcar mezina. Dar, Artemis a transformat-o pe Niobe în piatră, iar o tornadă stârnită din senin a luat-o și a dus-o în Frigia, ținutul ei natal, pe vârful unui munte. După aceea, multă vreme, de pe fața împietrită a Niobei a continuat să curgă lacrimi de durere.
- În concluzie, mitologia greacă are umbre deloc olimpiene! a exclamat studentul. Zeii nu făceau dragoste, ci amor, nedepășind niciodată limitele unei împreunări. Dragostea unică, romantică, avea să fie o cucerire a umanității mult mai târziu... Cine nu crede să-l consulte pe cel mai mare ibăreț al istoriei, Don Juan...