ÃŽntrebarea lui întoarse totul pe dos È™i toată atmosfera de suspans pe care Margaret reuÈ™ise s-o creeze, se risipise într-o secundă – această intervenÈ›ie simplă, era neprevăzută în scenariul învățat de Margaret − ca un balon de săpun È™i asta o făcu să È™ovăie o clipă, însă suficient ca Fill să sesizeze acest lucru.
O văzu cum se ridică și se îndreptă spre bar: aproape rigidă ca un robot își mai turnă puțin gin – grația din mișcările ei de gheișă dispăruseră ca prin farmec.
− Mai doriÈ›i? întrebă ea conformându-se codului bunelor maniere, dar scopul era altul: să mai câștige timp, să se reculeagă È™i să improvizeze, până îl duce iar în scenariul ei.
− Nu, mulÈ›umesc, nu l-am terminat nici pe acesta! spuse el cu subînÈ›eles.

Margaret reveni în fotoliu și câteva secunde rămase cu privirea fixă în paharul din mână, căutând să descifreze în oglinda lichidului, răspunsul.
− …Mda, îmi amintesc, de la început m-aÈ›i avertizat că unele întrebări vor fi incomode sau indiscrete, reluă ea după un timp, pe un ton scăzut, tărăgănat È™i lungind cuvintele. TotuÈ™i, zise ea ridicându-È™i ochii È™i privindu-l foarte direct, dacă ceea ce vreÈ›i să aflaÈ›i de la mine, ajută la bunul mers al anchetei, am să mă conformez È™i am să răspund. Dacă însă… întrebarea este pusă doar aÈ™a, pentru a vă satisface curiozitatea dumneavoastră personală, prefer să tac. Se opri, duse paharul la gură È™i mai sorbi din el, privindu-l în continuare pe Fill, tot la fel de direct, aÈ™teptând.
− Stimată doamnă, uneori poate că întrebările mele vor depăși cadrul anchetei, drept pentru care vă cer anticipat scuze. Dar sunt sigur că nu va fi cazul, dumneavoastră veÈ›i înÈ›elege asta È™i nu-mi veÈ›i răspunde. Fill se opri privind-o întrebător È™i văzând că ea tace, prefăcându-se probabil că nu înÈ›elege mesajul din ochii lui, continuă: Mai este nevoie să repet întrebarea?
− A, nu! mimă ea o uÈ™oară tresărire, doar mă gândeam la ceva, privindu-vă! Mă întrebam: care dintre cei doi, e mai sincer?
− Doi!?... făcu Fill, chipurile surprins, uitându-se în jurul său.
− Da, doi. Eu văd acum în dumneavoastră, două personalități total diferite: Fill poliÈ›istul È™i Fill omul?... Cine pune întrebările?
− Noi doi suntem un tot, doamnă, replică el întrând în jocul ei, È™i întotdeauna suntem sinceri, ne înÈ›elegem de minune, e adevărat, uneori ca doi fraÈ›i vitregi, dar totuÈ™i ne suportăm, ne agreăm, colaborăm È™i ne completăm reciproc. Iar Fill omul, aici de față, nu s-a îndoit nicio secundă de sinceritatea dumneavoastră.
− Și poliÈ›istul ce spune? Să înÈ›eleg că are dubii!?
− PoliÈ›istul e vigilent, treaz È™i la datorie! El anchetează întotdeauna îndeplinindu-È™i cu onoare îndatoririle de serviciu. Dar sigur, o să vorbească È™i omul cu el! O să-l convingă pe poliÈ›ist să fie È™i el… mai uman, mai sincer…
− Ha, ha, ha!… mie îmi spuneÈ›i cât sunt, poliÈ›iÈ™tii, de sinceri !?... Dar să lăsăm asta. Dumneavoastră, aveÈ›i încredere în oameni? Vă întreb asta din pură curiozitate.
− Da, am încredere în dumneavoastră, asumându-mi È™i un oarecare risc! După cum bine È™tiÈ›i, riscul este una dintre laturile meseriei noastre.
− V-am întrebat cu totul altceva! Domnule Norman, eraÈ›i bun în politică, observ că ocoliÈ›i cu abilitate să răspundeÈ›i exact la întrebare… totuÈ™i mă simt flatată È™i cred că sunteÈ›i un bun sau… fin psiholog.
− Mă flatează È™i pe mine constatarea dumneavoastră, dar eu iubesc mai mult filozofia, psihologul…
− Filozofia cuvintelor sau… a iubirii?
Și după ce-l întrerupse cu această întrebare, Margaret zâmbind, duse paharul la gură.
− Psihologul este vindecătorul, reluă el calm, el cunoaÈ™te cel mai bine taina sufletului omenesc! Filozofia cuvintelor sau... a iubirii, momentan, pe moment nu se încadrează în obiectivul curent al cercetărilor mele.
Margaret tăcu și rămase un timp pe gânduri, jucându-se cu paharul, căutându-și parcă cuvintele, spuse:
− Interesant, domnule Norman, sunteÈ›i primul poliÈ›ist filozof, pe care am onoarea să-l cunosc! Cred că…
− Mă scuzaÈ›i de întrerupere! zise el simÈ›ind în glasul ei puÈ›ină ironie. Nu È™tiu câți, dar mai ales, în ce împrejurări aÈ›i mai întâlnit È™i alÈ›i colegi de-ai mei, dar, ar fi bine, ca acest subiect să-l dezbatem poate altă dată, acum discutăm despre cu totul altceva.
− Da, bine! Fie! Mă conformez. Am înÈ›eles aluzia dumneavoastră. Am să vă răspund la întrebarea anterioară, deÈ™i rămân cu îndoiala mea, atât cât mă pricep eu È™i mă ajută psihicul fără însă să filozofez prea mult, că: nu văd nicio legătură între moartea ei È™i felul relaÈ›iei mele cu soÈ›ul meu. Dar, mă rog, poate domnia voastră vedeÈ›i această legătură È™i eu nu È™tiu să fac conexiunile exacte… Ei bine, dragă domnule căpitan Fill Norman, continuă ea accentuând fiecare cuvânt, relaÈ›ia mea cu The King – sper că aÈ›i fost informat că aÈ™a e supranumit soÈ›ul meu! – e acum într-un mare… mare impas.
Tăcu și, foarte concentrată, acum privea paharul gol, jucându-se cu el, rotindu-l între degete, parcă surprinsă că ginul se terminase. Ușor dar sigur, masca teatrală a tristeții poposise odată cu amintirile dureroase pe chipul ei angelic, urâțindu-l un pic. Aștepta ca ultima ei frază, sedimentată în memoria căpitanului să-și facă efectul scontat.
− ÃŽn ultimul an, reluă ea, dacă am vorbit − se opri o clipă È™i închise ochii calculând în memorie − aÈ™a, în total, cam o oră! PuteÈ›i dumneavoastră să vă imaginaÈ›i ce înseamnă asta: o oră într-un an? întrebă Margaret mai mult în È™oaptă. Ce să mai vorbesc despre alte relaÈ›ii!? Suntem căsătoriÈ›i doar aÈ™a, în faÈ›a societății, dar în realitate dumnealui face ce vrea… subliniez, numai dumnealui!... Iar eu?… Eu chiar dacă aÈ™ vrea să fac ceva, acum nu mai pot.
Se opri din nou din destăinuire, probabil surprinsă de poziția în care rămăsese Fill, puțin caraghioasă cu gura întredeschisă, șocat în mod vizibil de cele auzite.
El tresări și ca să-și mascheze tulburarea, își făcu de lucru aprinzându-și o altă țigară.
− FumaÈ›i cam mult È™i asta nu e bine! Dăunează grav sănătății, iar la bărbaÈ›i mai are – cercetătorii britanici au tras această concluzie, nu eu! – È™i alte efecte… Mai ales că fumaÈ›i È™i singur! îl dojeni ea. Și, poate nu aÈ›i observat… am È™i paharul gol. Gol ca sufletul meu! adăugă ea puÈ›in apatică. Vreau È™i eu una, vă rog! Mi-aÈ›i făcut poftă, spuse, privindu-l È™i însufleÈ›indu-se spontan.
− Deci, continuă ea după ce aprinse È›igara, cum spuneam, teoretic fiecare face ce vrea: eu în limita È™i spaÈ›iul coliviei mele din aur – făcu un gest amplu cu mâna − iar ce face dumnealui, în limita… plus infinitului, au alÈ›ii ochi să vadă È™i să-mi spună, deÈ™i, subliniez, eu nu le-o cer. Dar dacă aÈ™a cred ei că mă pot cuceri, n-au decât, eu am alte criterii de selecÈ›ie È™i sunt numai de mine È™tiute, mai spuse ea zâmbind de data aceasta È™i privindu-l prin fumul de È›igară.
După câteva secunde, tuși ușor, strivi țigara în scrumieră și se ridică brusc din fotoliu, cu agilitatea unei tinere feline, luă paharul gol de pe măsuță și se opri lângă bar.
− Nu vă mai întreb dacă doriÈ›i… Nu vreau să fiu refuzată de două ori! spuse ea turnându-È™i în pahar, după care, cu el în mână, plecă spre dreapta, unde era o draperie de culoarea paiului. Când mai avea aproximativ doi metri până la ea, aceasta se puse în miÈ™care, lăsând să se vadă trei ferestre foarte înalte, cam de statura unui om È™i fiecare lată de aproximativ un metru. De fapt, tot ansamblul de geamuri forma un balcon în formă de potcoavă, în mijlocul căruia trona un stâlp cu niÈ™te basoreliefuri foarte fine È™i în detaliu sculptate, înfățișând niÈ™te scene erotice foarte explicite.
Margaret își rezemă spatele de coloana antică și privind afară, îl întrebă:
− Mai vreÈ›i să È™tiÈ›i È™i altceva, domnule căpitan Fill Norman?
− Da, mai ales acum după această destăinuire.
− Destăinuire… la care nu vă aÈ™teptaÈ›i?
− Mda, cam aÈ™a ceva! spuse el evaziv.
− Atunci veniÈ›i aici lângă mine! îl invită ea cu o voce melancolică. Vreau să vă mai fac o altă… destăinuire, dacă tot am început, mai adăugă ea, aproape în È™oaptă.
Fill se ridică din fotoliu și se apropie de balcon. Fu surprins de claritatea imaginilor văzute prin imensele ferești, deși afară se înserase binișor.
− Vă rog, îmi mai daÈ›i o È›igară?
El îi întinse pachetul din care Margaret se servi.
− MulÈ›umesc! spuse ea, după ce el îi aprinse È›igara. Sper că n-am să mai tuÈ™esc! Uneori chiar leÈ™in de la tuse, iar dacă se întâmplă asta, vă rog să-mi faceÈ›i respiraÈ›ie gură la gură, numai aÈ™a îmi revin, să È™tiÈ›i!... Văzându-l că zâmbeÈ™te, prinse curaj È™i continuă: Domnule Norman, vă rog ceva… daÈ›i-mi voie să vă spun pe nume. M-aÈ™ simÈ›i… È™i se opri, ar fi vrut să spună că: mai aproape de dumneavoastră! apoi, trăgând aer în piept, repetă: M-aÈ™ simÈ›i altfel, mai în largul meu È™i aÈ™ putea comunica mult mai direct, chiar mai degajată cu dumneavoastră, motivă ea cererea. Eu… indiferent de răspunsul pe care mi-l veÈ›i da, vă rog să-mi spuneÈ›i pe nume, mai ales că aveÈ›i un accent deosebit, chiar melodios, când îmi pronunÈ›aÈ›i numele È™i asta-mi face o deosebită plăcere. Se poate?
- va urma -