− Te rog vino lângă mine, tot ce va urma se va petrece în spatele tău! spuse Margaret, arătându-i spaÈ›iul liber de lângă ea.
Fill se ridică, ezită o clipă, apoi își împinse fotoliul mai aproape de al ei, făcându-se că nu observă acel zâmbet ironic, care încă mai persista pe fața ei înțepenită ca o mască.
− Teamă?
− Nu.
− Atunci?
− SpaÈ›iul mi se pare mic, pentru două persoane.
− Mie nu! Apoi depinde cum stau cele două persoane într-un fotoliu! spuse ea cu o voce molatecă, făcând din mână, mici gesturi semnificative.
Fill aÈ™ezându-se, trase aer în piept cu intenÈ›ia de a-i răspunde − de data aceasta să-i amintească el, de ce se află aici − dar realiză brusc că era inutil, presimÈ›ind că răspunsul lui ar fi fost inutil.
Draperiile se puseseră de mult în miÈ™care, foarte lin − cum de altfel funcÈ›ionau toate în reÈ™edință, uÈ™or, fără miÈ™cări bruÈ™te È™i fără zgomot − de la centru spre margini È™i când distanÈ›a dintre falduri fu de aproximativ cinci metri, se opriră. ÃŽn spaÈ›iul rămas liber, la început, Fill a distins ceva alb, ca o ceață groasă de toamnă târzie, fără un contur bine definit, o atmosferă necunoscută ochiului omenesc, apoi totul s-a înnegrit repede, transformându-se în ceva asemănător unui tunel în care se profilă un fel de "gaură neagră". ÃŽncleÈ™tă brusc mâinile pe braÈ›ele fotoliului, fiindu-i teamă să nu-l absoarbă hăul acela imens. Deodată simÈ›i un curent rece, venit dinspre spaÈ›iul respectiv, aÈ™a ca adierea uÈ™oară a unei brize marine È™i întoarse brusc capul spre Margaret, să vadă cum reacÈ›ionează ea. Văzând-o calmă se relaxă È™i el.
După câteva secunde, privirea îi fu atrasă de nașterea unei raze albastre, la început palide, care, ușor, ușor, începu să se accentueze, luminând orizontul acelui tunel-hău. Din îndepărtare parcă, percepu un zgomot: clipocitul specific pe care-l fac valurile leneșe ale unei ape, odihnindu-și talazurile obosite pe o plajă, zgomot amestecat cu țipete de pescăruși. Crescendo, imaginile sugerate de sunet, începură să se contureze. Da, era țărmul unei mări, cu nisip, cu plajă și un soare care lumină totul, transformând "gaura neagră" într-un minunat colț de rai, cu pescăruși care puteau fi văzuți zburând și țipând de bucurie că sunt liberi. Din clipă-n clipă, Fill se aștepta ca valurile molcome să inunde camera și să-și odihnească talazurile la picioarele lor, iar pescărușii să li se oprească pe umeri, atât de real părea totul, și chiar își privi picioarele.
− Fantastic, nu mi-am putut imaginea aÈ™a ceva! zise Fill vădit surprins.
− Filmări din 1990. Sunt imagini tridimensionale sau holograme, eu nu È™tiu exact cum se numesc.
Din valuri, Margaret își făcu apariÈ›ia ca o sirenă. Era magnifică, de o frumuseÈ›e uluitoare, parcă venea dintr-o zonă ascunsă în adâncurile mării, un tărâm în care noi oamenii simpli nu avem acces, o lume fantastică numai de ea È™tiută, făcându-te pe tine muritor de rând să regreÈ›i că nu-i È™tii secretul. Primul impuls al lui Fill – È™i chiar căscă gura − la vederea frumoasei sirene, fu acela de a striga la ea să se oprească È™i să nu mai chinuie valurile, care, disperate își înălÈ›au talazurile înspumate spre umerii arămii È™i goi, încercând cu spuma lor albă să îi spele cristalele minuscule de nisip, lăsând totodată pe corpul bronzat, mici pârâiaÈ™e de spumă care sclipeau în razele soarelui. Fill simÈ›indu-È™i gâtul uscat închise gura È™i înghiÈ›i în sec, mut de uimire nu putuse să articuleze niciun sunet, mulÈ›umindu-se doar să privească cum sirena, cu paÈ™i uÈ™ori, chiar leneÈ™i, călca nisipul auriu care gemea de plăcerea că tălpile ei goale, gingaÈ™e È™i fine, doar îl sărută. Sau poate că nisipul suferea de gelozie pe spuma mării, care, cu câteva clipe mai înainte, îi mângâiase corpul È™i el nu putea să facă asta.
Margaret se opri lângă șezlong, se uită în stânga și-n dreapta și după câteva secunde se așeză. Lui Fill nu-i scăpă micul amănunt că ea purta doar un slip de culoare albă, ce contrasta izbitor, dar plăcut excitant, cu pielea arămie.
− AÈ™a arătam eu în urmă cu ceva ani, mai exact, când m-a cunoscut Elvis Teel! o auzi pe Margaret că spune cu o voce gâtuită de emoÈ›ie, încărcată È™i cu puÈ›in regret pentru vremurile trecute.
La un moment dat, parcă așa din spațiu se născu un zgomot produs de un motor de mașină, crescând ca intensitate, apoi se opri brusc. Fill o văzu pe Margaret, cum foarte grăbită, își pune sutienul. După câteva secunde, din partea dreaptă își făcură apariția doi bărbați și o femeie. O recunoscu imediat pe Lenny și întoarse capul spre Margaret, cerându-i din priviri, să-i spună, cine sunt și celelalte personaje.
− Bărbatul mai în vârstă este soÈ›ul meu, Elvis Teel! Cel tânăr este fiul lui, Tenny, îl lămuri Margaret.

− Hello, Margaret!
− Hello!
− Draga mea, scuză-mă că te-am făcut să mă aÈ™tepÈ›i, dar niÈ™te probleme neprevăzute m-au reÈ›inut mai mult. Dragii mei copii, daÈ›i-mi voie să v-o prezint pe viitoarea mea soÈ›ie: Miss Margaret White! Draga mea, ei sunt copiii mei: Miss. Lenny Teel È™i ms. Tenny Teel!

După ce-și strânseră cordial mâinile, zâmbindu-și protocolar, noii veniți, începură să se dezbrace, fiecare după ritmul și tipicul lui. Lenny, observă Fill, foarte rapidă, fu prima care se dezbrăcă și rămânând doar în slip, o zbughi spre mare.
Deodată, își făcu apariția un alt personaj și, după îmbrăcăminte, Fill deduse că era șoferul. Acesta se opri lângă dl. Elvis, se aplecă și îi șopti ceva la ureche, apoi se ridică și plecă.
- va urma -