Da, mâine veți fi din nou în programul ne coordonat, „liber ales”, cum spui tu.
Chiar dacă oboseala era pe cale să ne doboare mai rămăsese suficient timp din ziua aceasta așa că mă bântuia gândul să mai plec prin oraș. Pe de altă parte simțeam parcă nevoia să mă revanșez față de Sue, atât din punct de vedere al unei simple invitații la masă dar și din cauza acelui demers care este posibil să-mi schimbe multe dintre convingeri, în urma acestei ocazii unice de a vizita China.
- Sue, după câte văd nu ești foarte grăbită așa că te-aș ruga să nu mă refuzi dacă te voi invita în oraș la masă.
Colegii au coborât rând pe rând din microbuz, dezmorțindu-se. Sue s-a uitat atent la mine și în timp ce mergeam spre hotel mi-a răspuns:
- De ce nu? Sunt convinsă că ai și altceva în vedere când faci această invitație, probabil că iar ți-ai fixat o temă din care să scoți informații. Crezi că nu te-am văzut cum notezi tot timpul în caietul acela mare?
- Atunci ne refrișăm cu un duș și ne vedem în hol, la recepție.
Am urcat scările privind culoarea roșcată a mochetei. George era la restaurant cu băieții și fetele. Mi-am scos fața de pernă pe care mi-o pusese Teodora, am așezat-o pe pat și am intrat la duș. Printre picăturile călduțe întrezăream imaginile zilei care abia se încheia. Marea dramă a dezechilibrului dintre sexe în interiorul unui popor uriaș mă făcea să-mi pun problema, ca Lenin: „ce este de facut?”. Am încheiat cu o șarjă de apă rece, mi-am frecat pielea cu prosopul care-mi punea sângele în mișcare. Mi-am schimbat lenjeria și ciorapii, mi-am luat adidașii și am coborât. În hol, Sue mă aștepta, așa că i-am oferit brațul și am ieșit din hotel bănuind cârcotelile din urma noastră dar nu-mi păsa.
- Profesore, mai faci o călătorie cu ricșa?
- Sue, mai pot răbda de foame dar aș vrea să mă conduci într-o zonă comercială vestită pentru Beijing.
- Am înțeles că dorești să ajungem pe Wangfujing Street, nu?
- Da! Acesta este numele dar am să te rog atunci când rostești nume proprii să le spui rar, să pot înțelege.
Sue, privind în lungul străzii a ridcat brațul către un taxi care tocmai aprindea lumina ce indica verde pentru clienți. La apropierea mașinii ea a coborât brusc brațul și mașina a oprit. Am urcat și Sue a rostit o frază rapidă și mașina a demarat.
Am asistat din nou înmărmurit la haosul de pe stradă generat de către șoferi, asta fiind principala temere care m-a determinat să mă așez pe bancheta din spate
- Știi de unde vine numele străzii pe care dorești să o vizităm, sau ce înseamnă?
- Evident că aștept explicații.
- După ce un grup de nobili a hotărât să își construiască locuințe aici, în zona străzii a fost găsită apă foarte bună, fapt ce a dus la denumirea de reședință boierească cu apă bună sau apă dulce, Wang Fu Jingsau altfel spus Fântâna de lângă Reședințele Prinților. În zilele noastre, fântâna respectivă încă se poate vedea pe stradă. Are un capac din bronz împodobit cu dragoni, fiind admirată de trecători.. Activitatea comercială datează de pe vremea dinastiei Ming în această zona iar pe strada propriu zisă se circula cu autovehicule până prin anul 1990 câd strada a devenit pietonală. Strada asta se întinde pe aproape un km., mai precis 810 metri și vom găsi peste 280 de magazine. La vest de strada principală vom găsi și locuri în care putem mânca, pe strada Wangfujing Snack Street. Dacă dorești să vezi și o piață alimentară de noapte vom merge spre nordul străzii și vom intra în Donghuamen care poartă numele de stradă dar este mai degrabă o piață.
Afară încă era lumină așa că am privit furnicarul de oameni ce mișuna pe strada Wangfujing, stradă cu o lățime peste 40 de metri. Cei peste 700 de ani de când există mă fac să gândesc la faptul că pe la 1492 Cristofor Columb pleca în călătoria la sfârșitul căreia urma să descopere America timp în care această stradă avea deja ceva vechime. Am pătruns dinspre partea de sud a străzii, de la linia de metrou nr 1, stația cu numele străzii, cam la 2 km. est de Piața Tiananmen și urma să o parcurgem până în nordul străzii la muzeul de artă
Urma să văd magazine cu pălării, mătăsuri, pantofi, piepteni, cărți, jad, murături, dulciuri.
Ne-am apropiat de un complex comercial modern.
- Numele complexului comercial este „Sundong'an" are 11 niveluri supraterane și 3 etaje subterane, din care 7 etaje deasupra solului și unul suprateran sunt destinate maganizelor mici. Restul sunt pentru oficii ale unor firme și pentru alte scopuri. Complexul comercial are o suprafață de aproximativ 15.000 mp. Lucrarea s-a terminat în anul 1998. La subsol este o mică stradă cu lățimea de 7 m. Toate magazinele de acolo sunt concepute în stilul clădirilor din dinastiile Ming și Qing. În ele se vând mai cu seamă obiecte de artă și mâncăruri specifice orașului Beijing.
Eram uimit de nivelul de cunoștințe ale lui Sue și de faptul că știa atât de multe despre oraș. Am dorit să coborâm la subsol dar Sue mi-a spus că voi mai avea ocazia să umblu prin oraș așa că o să-mi arate mai rapid cam ce ar trebui să văd. Am fost oarecum nemulțumit dar nu am arătat asta.
Pe partea opusă acestui complex, în fața unui magazin, am văzut o statuie și am întrebat cine este cel care avea statuie în fața magazinului Beijing și dacă a fost un personaj marcant..
- După ce a muncit ca vânzător timp de 30 de ani în același magazin, cel a cărui statuie o vezi, Zhang Binggui reușea să cântărească, fără pic de greșeală cantitatea de bomboane pe care o lua cu mâna la cererea clientului. Acest fapt l-a făcut atât de vestit încât mulți oameni veneau să cumpere numai ca să vadă cu ochii lor această extraordinară capacitate de apreciere a greutăților.Ne-am apropiat de un magazin cu etaj, în formă de pălărie.
- Magazinul Shengxifu Hat Shop specialitzat în confecționarea e pălării afost înființat în 1911. Întins pe o suprafață de peste 1300 m.p. Magazinul este renumit pentru calitatea materialelor folosite dar și pentru clienții clebri printre care s-a numărat Mao Zedong și Zhou Enlai. Dacă fondatorii au debutat cu pălării din împletituri de paie adevărata dezvoltare s-a făcut după ce proprietarul a reușit să ia în 1917 un împrumut substanțial de la o bancă japoneză sumă cu care a achiziționat mașini pentru a putea împleti paie pentru materialul pălăriilor. La câțiva ani după aceasta , veniturile i-au permis o dezvoltare și astfel Sheng Xifu a trecut la producția de căciuli de blană, pălării de satin ca apoi să se ocupe și de albirea și vopsirea materialelor. Dezvoltarea firmei a fost constantă așa că după ce în 23 de ani a reușit să aibă 20 de magazine, mai târziu deschizând magazine în Africa, S.U.A., Australia, iar în Europa , în principal în Cehia, Norvegia, Suedia, Elveția, Olanda, Portugalia, Spania, Italia, Franța, Marea Britanie.
Profund impresionat am intrat în magazin dar am fost dezamăgit, poate și pentru faptul că mă așteptam la cu totul altceva, spre exemplu în muzeul magazinului mă așteptam să văd pălării de epocă ale doamnelor cu voaletă sau pălării de panama.
Am ieșit din magazin dar Sue nu mă slăbea.
- Sue, spuneam că mergem să mâncăm ceva.
- Îți este atât de foame încât nu mai ai răbdare să parcurgem această stradă minunată?
Am bătut în retragere, discret.
- Nu! Mai pot răbda dar am crezut că îți este foame ție.
- Nu! Mai putem amâna așa că vom merge spre Tongshenghe, un vechi magazin de pantofi dar care mai vinde și pălării. Magazinul a fost înființat în 1902 și aici vom putea găsi atât pantofi din piele cât și din țesături tradiționale. Principala calitate a pantofilor Tongshenghe este aceea că sunt confecționați numai din materiale naturale, atât pielea cât și textilele realizate din fibre naturale. Calitatea este principala cauză ce a duss la o dezvoltare impetuasă a producției și la o desfacere pe scară largă, chiar și în engros-uri. Nu am rezistat tentației să nu o înțep pe Sue cu remarca copiilor realizate în China a produselor de mare prestigiu..
- Nu am văzut firma Adibas. O găsim și pe strada asta?
- Tu m-ai învățat o vorbă în România, că stăpânul învață sluga hoață așa că tenacitatea chinezului, perseverența, priceperea și înțelegerea mecanismelor economice ne-au dus și la asemenea trucuri economice. Poate că de vină au fost și „produsele originale”care au ținut prețurile foarte sus.
Înainte de a ieși din magazin mi-am cumpărat o pereche de pantofi cu fețe textile în care m-am simțit excelent.
- Pălării ai văzut, pantofi ai văzut, hai să-ți arăt un magazin în care se vând numai piepteni sau produse pentru îngrijirea părului.
Ne-am apropiat de un magazin enorm în care sue îmi spusese că se vând piepteni. Era greu de crezut că un asemenea profil de vânzări poate avea o gamă atât de mare încât să o cupe acel spațiu enorm.
De la intrare mirosul de lemn aromat mi-a încântat simțurile iar ochiul s-a bucurat de nuanțe delicate de roz, maro și negru-cenușiu.
Discret, într-o laterală era o inscripție pe care Sue mi-a tradus-o aproape șoptit, ca într-un locaș de cult:
- Fii onest și bucură-te că muncești la ce îți place.
Piepteni de lemn de toate culorile, de toate esențele, de la mahon și palisandru la santal și bambus erauexpuși cu un bun gust și cu o eleganță greu de dscris. Privind la niște piepteni cu dinți rari și așezați pe un singur rân am zâmbit amintindu-mi de neamprostia unui fost premier al României care, pe banii statului, și-a cumpărat „pieptene cu dinți scurti și deși”și alte produse de cosmetică.
- Sue, ce s-ar întâmpla dacă un demnitar al statului chinez ar cumpăra din banii statului, pentru uz personal, produse de cosmetică de lux, băuturi scumpe, bijuterii poate?
Ea m-a privit neîncrezătoare dar apoi, cu un zâmbet discret mi-a răspuns:
-Bănuesc că este o întrebare ipotetică dar dacă asemenea fapte s-ar petrece ar fi încadrate la deturnare de fonduri sau la privilegii nemeritate...
- Și cum s-ar sancționa?
- Se poate ajunge la pedeapsa capitală, prin împușcare iar familia ar trebui să plătească și glonțul folosit.
Poate că în țara mea ar trebui să revină vreun Vlad Þepeș sau măcar un Den Xiaoping ca să revenim la o oarecare normalitate.
Piepteni de os, de fildeș de baga și alte materiale asemănătoare osului se expuneau în nenumărate variante de lungimi ale dinților, dențității lor, a consistenței. Am văzut și piepteni pentru masaj!
Oglinzile de poșetă, un alt capitiol la care am zăbovit îndelung privind încrustațiile, desenele, culorile, modalitățile de prindere în suporții de lemn.
Difritele truse cu combinații de piepteni, perii, oglinzi au apărut ca o dorință nebună a dizainerilor de a se manifesta. Ambalajul general al combinației se întrecea pe sine în formă, căptușeală, combinații de culori, modalități de deschidere.
Am ieșit încă sub influența a ceeace am văzut. Privirea mi s-a odihnit o clipă pe pavajul de granit roșu ce acoperea toată strada. Bănci, bancomate, furnicar de oameni, totul mă obosea aproape prin volumul e impresii.
Am ajuns la un complex comercial în fața căruia erau câteva statui reprezentând un frizer, un trăgător de ricșă, niște artiști populari și mi-am amintit de statuia vânzătorului și a copiilor cu pantoful acela uriaș de la magazinul de pantofi. Cele 12 etaje ale complexului comercial Sun Dong se întind pe o suprafață de 6.900 m.p. Am trecut cu repeziciune în revistă câteva etaje dar în mod deosebit m-a impresionat un fel de poligon amenajat pentru paint-ball .
Foamea o luase la trap și i-a spus lui Sue că ar fi bine să mâncăm.
Ea a fost de acord așa că am intrat la restaurantul Dong lai Shun, ne-am așezat și am revenit cu specificarea:
- Tu comanzi pentru amândoi și eu plătesc.
Ea a fost de acord și a comandat chelnerului mâncare. Am întrebat-o ce a comandat și m-a tachinat discret.
-Ai să vezi dar nu este vorba de extravaganțe de care voi europenii vă temeți aproape.
Am mâncat pâine prăjită cu icre de crab sub care se afla, drept acompaniament, o felie de mantao prăjit. Am mai primit pe platou clești de crab în sos de vin cu albuș de ou făcut la abur, carne de crab și salată de avocado.
Îmi venea să-i spun lui Sue una din expresiile mele celebre, atunci când nu m-am săturat...cădacă după gustarea asta mâncăm ceva dar ar fi fost poate o impolitețe. Mâncarea a fost bună așa că după ce am mâncat am luat un taxi și am lăsat-o pe Sue undeva în nordul orașului ca eu să merg la hotel.