agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-19 | |
corectează și la "deja devi irecuperabil"
13 Februarie 1996 E ora șase dimineața. Nu am somn și așa, la o cană de zaț - cînd nu mai am cafea, refierb zațul ce-l țin păstrat în cornete din hîrtie unde îl pun după ce îl usuc pe sobă - încerc să mai adaug cîte ceva la marea mea "capodoperă". În locul unei rugăciuni de dimineață, așa cum ar fi trebuit să facă un adevărat creștin, mă spovedesc jurnalului meu. O să continui să mai scriu cîte ceva despre trecutul meu nu prea important, dar de frică să nu-mi uit identitatea la bătrînețe o fac, așa, ca atunci cînd voi uita cine sunt și ce am fost, să recitesc aceste rînduri, asta doar în cazul în care nu voi uita că le-am scris... După cum am mai spus, de mic am rămas orfan de tată, iar tatăl meu vitreg, Luca, un bărbat mărunțel, aproape închircit, "neterminat" cum obișnuiam să-i reproșez eu mamei care, femeie voinică, era mai înaltă ca el, atunci cînd eram nemulțumit de faptul că acesta îmi reproșa ceva sau îl auzeam spunîndu-i mamei să mă dea la orfelinat. Atunci, supărat și aproape în lacrimi îi spuneam cu vocea gîtuită de nodurile ce mi se puneau în gît: - Unde l-ai mai găsit și pe neterminatul ăsta? Mama, săraca, se simțea jignită de acest fel de a-i vorbi, iar eu, la vremea aceia, chiar dacă nu mă arătam, radiam de bucurie în fața durerii ei. I-am spus de multe ori că "neterminatul" nu e bun de nimic. Începusem să-l cunosc cu timpul și vedeam cum o mințea pe mama care, ori nu vedea, ori era orbită de o dragoste nebună pentru el și nu voia să vadă. "Închircitul", "Neterminatul", căci de acum înainte doar așa îl voi numi pe acesta, începuse să joace poker prin diferite locații clandestine pînă într-o zi cînd a venit acasă băut și cu nasul spart. - Viorico, am dat de dracu'. - De ce? la întrebat mama cu ochii mari, dar el nu a mai putut spune nimic. A rămas acolo repetînd toată noaptea "Am dat de dracu'". A doua zi și-a luat tălpășița lăsănd-o pe mama cu încă doi plozi și nu a mai apărut în cadru niciodată. În urma lui, un avocat i-a dat de știre mamei că are treizeci de zile la dispoziție să părăsească casa. "Neterminatul" o pierduse la cărți. Eu pe atunci aveam doar paisprezece ani. De atunci au început problemele. Mama a căutat o chirie și ne-am mutat împreună la bloc. Bani nu erau și eram înconjurați de lipsuri. Fiind cel mai mare, m-am gîndit că eu trebuie să fac ceva pentru ca viața noastră să se îmbunătățească. M-am apucat de cerșit. Unii îmi dădeau, alții nu și neprimind cît ne era necesar, am început să-mi iau singur. Păzeam copiii mai mici ce mergeau la școală și le ceream banii. După cum am mai spus, fizicul meu îi intimida și nu ezitau în a mi-i da. Îmi era milă de ei, dar mai milă îmi era de mine și de mama. Sărăcia te face să faci lucruri mari de care ulterior ți-e rușine, dar dacă te obișnuiești, deja devi irecuperabil. Așa am pățit eu. Nu mai fur de cînd am început lucrul, în schimb, am umblat cu diferite înșelăciuni sau amenințări, în urma cărora făceam bani. Cu toate acestea, niciodată nu m-am lăcomit să fac avere. Dacă aveam, dădeam la toți cei ce nu aveau. La cei ce erau la fel de goi ca mine. De aici mi-a venit și porecla sub care am fost cunoscut și încă mai sunt: "Pintea", după Pintea Haiducul. La fel ca și acesta, nu țineam pentru mine mai mult decît îmi era necesar. Începusem să fiu respectat de către cei umiliți de soartă, iar eu, ca un adevărat lider, îi protejam. După revoluție, a venit răzbunarea "ciocoilor". După ce jegmănisem vreo cîțiva din ăia cu bani mulți, aceștia au pus pe vreo cîteva matahale antrenate și mi-au dat un măcel frate cu moartea. Am stat două săptămîni în spital, dar m-au liniștit pe moment. Oricum, după cum spune și proverbul "Lupul își schimbă părul, dar năravul ba", la fel și eu, am revenit la năravurile mele, chiar dacă sub altă formă. M-am lipit de niște jucători de alba-neagra care mă plăteau să le țin spatele. Știam că-i înșeală pe oameni, dar nu-mi mai păsa de ei. Toți amărîții pe care i-am ajutat înainte nici nu au venit să mă vadă în spital. Am început să gîndesc altfel. Să fiu nepăsător la cei din jur și să-mi pese doar de mine. Uneori mă făceam că joc și eu, că pierd și mă enervez, dar nu renunț, ca mai apoi să cîștig, să mă bucur și să le dau curaj celor din jur să joace, ca cei ce mînuiau cutiuțele să le poată lua banii și de acolo să mă plătească și pe mine. Am pus și încă mai pun propria-mi persoană mai presus de orice și oricine. Nu mă mai interesează de nimeni. Am constatat că în viață dacă ești bun, ești luat de prost și dacă nu dai din coate și nu te urci pe capetele altora, ți se urcă alții pe al tău scufundîndu-te. Vorba proverbului: "Milă mi-e de tine, dar mai milă îmi e de mine", mă motivează. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate