M-am aplecat pe creuzetul conștiinței, în căutarea dalbelor șiraguri de adevăr, din cât a mai putut să fie, după un vis deslânat, dar cu vii conotații morbide. Pe pereții laterali se întrevedeau șanțurile amăgitoare ale vieții, cu bunele și relele strânse parcă într-o contopire nefirească.
În șanțul abrupt, se demascau două fețe ale unei singure persoane. Am dedus a fi binele și răul, ce mă tot caută, neștiind care și în ce ordine să apară.
Deodată, făptura, altfel cunoscută mie, a rămas cu o singură înfățișare. Dar creuzetul era cuprins ușor de patina timpului, așa că nu am realizat care. Încă mă mai gândesc la asta.
Apoi, pe fundul creuzetului, în străfunduri de timp, vocea Domnului s-a auzit puternică, dar binevoitoare și pe deplin galeșă: Tu, pământean al sorții, vei mai avea de trăit 23 ani, din această clipă.
Somnambul, dar profund marcat de însemnătatea clipei, m-am trezit cât să fac câțiva pași până în camera alăturată.
Am scris pe o foaie de pe biroul plin de gânduri adunate în timp, 23 și am făcut calculele, cu acea curiozitate a condamnatului la moarte, ale cărui clipe finale sunt la apogeu.
Din creuzet nu mai emana decât apăsătoarea armonie de trecut, prezent și viitor latent.
Din calcule, mi-a dat că voi trăi până la 71 ani, adică în zona de medie, mi-am zis.
Din acea zi, fiecare clipă are însemnătatea ei, iar zilele sunt adevărate șiraguri în panoplia vieții mele.
Diseară voi căuta din nou creuzetul, în vis bineînțeles-poate Domnul va fi mai darnic cu mine.
Dar dacă îi forțez mâna? Mai bine mă voi gândi la tine…..