agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-06-22 | |
Somnul profund al soldatului obișnuit să adoarmă oriunde și în orice condiții m-a cuprins ca o aripă de cloșcă. Nu am visat nimic sau poate că nu îmi amintesc. Am făcut un duș înviorător și m-am grăbit să mă alătur unui grup din piață pentru o infuzie de Tai chi.
Am ieșit din acel dans ancestral și m-am îndreptat către chioșcul de unde îmi cumpăram batoane. Mă încerca o părere de rău că nu am testat ca aliment și „oul de 1000 de ani”, acela copt îndelung în lut și sare fierbinte, în care conținutul ajunge o masă gelatinoasă, aproape verde. La vremea când Histrianorum Rex, un conducător get de pe malurile Dunării, opunea rezistență sciților lui Ateas (c. 341-339) și când o expediție organizată de către regele macedonean Filip al II-lea împotriva regelui scit Ateas (Atais), conducător al unei populații situate în nordul Dunării de Jos, Academia din Tsi, cea mai veche academie din lume, oferea terenul pe care s-au confruntat confucienii, discipoli ai lui Tot zî, cu daoiștii și asta într-un spirit pe care China nu l-a mai regăsit de atunci. Dacă împăratul Zhu Di a pornit construirea unei imense flote, corăbii de lemn de toate categoriile, ce aveau înglobate în ele cele mai noi cunoștințe teoretice în domeniu, corăbii de 3.400 tone de circa 140 m. lungime, corabia lui Marco Polo avea 300 tone și 23 metri. În timp ce navele chinezești aveau corpul comparimentat această măsură o regăsim în Europa abia la 500 de ani distanță, la construirea Titanicului. Mai sunt câteva ore și vom merge la aeroport. Dacă la venirea în China mi-am dorit să mă opresc în Dubai pentru mai multe ore, de data asta aș fi putut să o fac pe îndelete dar...banii bată-i vina.Pe teoria vulpii care zicea că strugurii sunt acri m-am mobilizat mental spunându-mi că nu aș avea un prea mare plus în cunoștințele nemijlocite. Excese pe verticală, tehnologii de vârf folosite în construcții, utilizarea eficientă a unui spațiu limitat, am întâlnit și în China dar în Dubai toate acestea sunt destinate obținerii unui lux care să aducă bani ai turiștilor cu ștaif pe când în China, pe lângă competiția cu cei care au ridicat construcții de top din întreaga lume, mai există și aspectul pur practic al realizărilor utile omului de rând și economiei țării spre realizări materiale. Zborul se desfășura lin și fără incidente. Gândurile m-au purtat din nou , calculând câte ore mai am până acasă, spre conceptul că timpul este extensibil și comprimabil, că metabolismul legat de curgerea temporară se schimbă iar chinezii au inventat alte ritmuri. Proiectele chinezilor sunt atemporale vizând finalitatea lor peste două sau trei generații, împortante fiind generația care a pornit proiectul și cea care l-a finalizat. Spațiul și timpul, după cum spunea Lao Þe, nu sunt categorii ci embleme și că timpul în relația cu spațiul sunt în același timp și „parte” dar și „tot”. Acțiunea continuă, prin diferite metode, și nu contemplație, este factorul care prin înfățișări multiple, poate duce la stăpânirea universului, acesta fiind unic. China, ca și absolutul, își ajunge sieși, temporal și spațial, păstrându-și poporul în poziția de cel mai mare producător agricol al lumii și nu numai. Trecerea pe deasupra Himalaei este însoțită de o tăcere înfiorătoare, aproape religioasă, a călătorilor care privesc printre cețuri spre „acoperișul lumii”. Exploratorii chinezi s-au apucat să foreze în aceste zone, la peste 4500 de metri altitudine, căutând zăcămintele de hidrocarburi care ar putea da Chinei acces la cele peste 11 miliarde de tone de petrol și gaze. Caietele studențești, cu colțurile tocite și cu paginile pline, stau cuminți pe picioarele mele. Nici măcar nu le-am numerotat existând posibilitatea de a nu respecta cronologia vizitelor și a impresiilor culese din China. Starea de oboseală creștea exponențial. Eram ca un avion care se îndrepta spre aterizare și forța motoarelor era asigurată doar de vaporii de benzină ce se aflau în rezervoarele imense din aripi. Între somn și trezire, cu scurte perioade de veghe adevărată am trecut de Dubai, am survolat Turcia și am amânat din nou monentul unei discuții cu Ypek. La aeroport urma să mă aștepte fiica mea cu mașina. Cele peste 20 de ore ce mă espărțeau de desprinderea din visul chinezesc aveau să se încheie. .......-Măi băiatule, mai dormi mult? Este aproape seară și în afară de faptul că ai udat câteva straturi în grădină și te-ai uitat la tenis nu ai făcut mare lucru. Dă și tu de mâncare la păsări și udă solarul că este iască! Am deschis ochii buimac și ca în transă m-am ridicat. Mi-am pus un șpriț și am ieșit în curte. Mi-am amintit de telefonul primit de la ambasadă și m-am întors în casă: -Mama, am primit un telefon de la Ambasada Chinei? --Așa crezi? Ai spus , înainte de a adormi că...”cer-ar fi dacă aș primi un telefon de la ambasadă...apoi ai adormit. Am dat mâncare la găini apoi privind firul de apă ce curgea din furtun în țanțul dintre straturi și la apa tulbure ce se scurgea spre rădăcinile însetate mi-au adus în minte imaginile apelor Fluviului Galben. Prin fereastra deschisă se auzea la radio șlagărul: „Hai acasă, hai cu mine!” iar privighetorile începuseră concertul de seară, lăsând peste toată curtea pologul unui început de noapte de sfârșit de vară. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate