Întotdeauna citim aceeași pagină din cartea de povești: mama pleacă de acasă spre seară, deghizată în prințesă și se întoarce după miezul nopții, în caleașca ei aurită și foarte imaginară, se descalță, își mângîie bătăturile și, între lacrimi, numără banii câștigați. Tata își umple așteptarea bând pahar după pahar din poțiunea magică 98% alcool etilic. Apoi, cu ochii roșii și respirația de foc se transformă în dragon, balaur, zmeu sau lup înfometat. Noi, ascunși sub pat, ne facem că nu auzim și visăm să ne pierdem în pădure. Visăm că păsările nopții, plânse și ele, ne mănâncă firimiturile vieții noastre de copil. Visăm să nu mai găsim drumul de întoarcere spre casă, să ne rătăcim pentru totdeauna sau să găsim altă copilărie sau măcar alți părinți.