agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 536 .



domnișoara
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2014-12-03  |     | 



Toamna poate fi amară, gândi, cu degetele de la picioare înghețate în cizmele verzi de cauciuc, trecând de la un tractor la altul. Ceața nu se ridicase încă și îi amorțea mâinile pe blocul de avize pe care îl purta atentă, adunat lângă piept. Nici scrisul nu îi mai era atât de rotunjit și de domol. Literele căpătaseră colțuri și pixul îi sălta smucit pe hârtia subțire. Numere de mașini, nume de șoferi, distanțe și trasee. Ce mare lucru? Pentru ea era mare! Amărăciunea o amorțise până în măduva oaselor. Merita toate acestea? Poate că da, poate că ba!
- Îți asigurăm casă și masă, dar nu ai decât să te convingi singură ce înseamnă să nu ai facultate!
Picase cu brio și nu odată. A doua oară fusese chiar mai urât decât prima dată, pentru că nu îi lipsise chiar atât de mult. Nu înțelegea, totuși, de ce se încăpățânau ai ei să nu o lase să urmeze Facultatea de limbi străine. Medicina presupunea nu numai dăruire și talent, însemna mai ales precizie, mult studiu și acea sclipire de geniu care te făcea să salvezi vieți. Cel puțin așa vedea ea lumea. Unii picaseră de patru sau cinci ori, dar ce o încălzea asta pe ea? Dacă ai ei voiseră să îi dea o lecție trimițând-o la lucru la fermă, se înșelaseră cumplit! Uneori se gândea că o variantă ar fi să fugă de acasă. Să meargă pur și simplu în alt oraș și să se înscrie la facultatea pe care o dorea. Cu toate acestea, n-o făcu!
- Ai să te apuci din nou de învățat la primăvară!
Știa pe de rost toate discursurile tatălui ei, le putea repeta și în somn! Pleca dimineața la ora șase de acasă, pentru că avea o oră de mers pe jos până la marginea orașului, unde era ferma. Se gândea serios ca din primul salariu să își facă un abonament pe o linie de autobuz. Până atunci, umbla ca un strigoi prin ceața amorfă și impersonală, pradă unor gânduri mai cenușii decât diminețile toamnei, cărându-și pe umărul stâng geanta cu două sandvișuri și o sticlă de apă. Ce să zică? Doar avea asigurată hrana! De restul era singură răspunzătoare! Ar fi trebuit să fie stăpână pe propriul destin, nu-i așa? Nu însemna că părinții ei îi doresc răul, doar că medicina și ea nu se prea vedeau împreună.
Strigătele șoferilor îi rupseră șirul gândurilor. Mașinile erau gata să pornească spre mormanele de sfeclă. Un IFRON se apropie și șoferul îi făcu semn să urce în cupa metalică, ca să o poată transporta și pe ea mai ușor de la o mașină la alta, Ha, ce răsfăț! Râse amar în sinea ei. Claudia, fosta ei colegă de bancă, se plimba cu decapotabila albă pe bulevard, iar ea, în cupa utilajelor agricole, se deplasa pe pământul reavăn, cu miros de mucegai, în ritmul sacadat al motoarelor. Dar cine intrase la Politehnică și cine nu intrase la Medicină? Cât de bine știa! Ar fi rămas în câmp toată viața ei, numai să n-o mai întrebe nimeni la ce facultate s-a înscris. Își făcuse de rușine familia! Se făcuse de rușine pe ea! Cu toate acestea, nu se credea o proastă! Doamne, doar îi plăcea atât de mult să învețe! Dar, chimia…
- Hei, domnișoară,!
Ridică privirea. Se formase un șir de camioane. Dădu fuga și începu să completeze hârtii peste hârtii, peste hârtii, peste hârtii. Șoferul cel creț și mustăcios, îi zâmbi:
- Nu mai fii supărată! Uite că iese soarele! Dacă vrei, cu ultimul transport te duc în fabrică să vezi cum ne trag pe sfoară la cântar și noi facem pe proștii pentru un kil de zahăr!
Râsetele răzlețe o întristară și mai mult. Era glumeț, poate cel mai glumeț șofer pe care îl cunoscuse ea. Dar, de fapt, înainte nu mai cunoscuse alt șofer. Știa că gluma ascundea o realitate. Toți știau asta! Până și administratorul știa, dar închidea ochii pentru că, ploaie, ceață sau furtună, șoferii lui erau acolo unde avea nevoie de ei. Îi întinse foaia și trecu la altă mașină. Oamenii erau împrăștiați pe tot câmpul. Unii cântau de plictiseală, alții făceau politică. Ea stătea singură într-o parte, așteptând să fie încărcate mașinile sau să se întoarcă cele plecate din fabrică.
Spre amiază, cerul se deschise făcând loc unui soare blând. Oamenii se așezară pe smocurile de iarbă zvântată de pe marginea ogorului, grupuri-grupuri, pregătiți să-și ia masa de prânz din brișcă. Domnișoara se așeză pe marginea mai răsărită a unui șanț, scoțându-și pachețelul. Adâncită în gânduri, le asculta poveștile despre case, copii, neveste.
- Vai, domnișoară, parcă mănânci cu gura altuia!
Râseră cu toții la vorbele crețului. Îi făcură semn să li se alăture. Ar fi refuzat bucuroasă, dar nu voia să îi jignească. Curând, în față, îi apăru o bucată de slănină, o jumătate de ceapă roșie, câteva bucățele de cârnaț și un colț gros de pâine.
- Ia acolo și mănâncă cu suflet! La câmp nu ciugulești ca păsărica! Aici muncim împreună, mâncăm împreună și ne distrăm împreună!
Așa rămase din acea zi. Munceau împreună, mâncau împreună și râdeau împreună. Învăță că viața poate fi frumoasă și când îți fierbeau picioarele în cizmele de cauciuc și când te mura ploaia până la piele și că orice clipă lăsată de Dumnezeu, în care poți munci, poate trece mai ușor și mai frumos cu un cântec. Bine, nu chiar atât de deochiat cum erau cântecele crețului. Învăță să treacă cu vederea găinăriile mărunte și să acorde toată atenția atunci când era vorba de bani și de acte. Crețul deveni protectorul ei, până la a o duce acasă cu camionul înainte de a se retrage la garaj și de a o aștepta la intersecția de la gară înainte de a ieși în câmp. I se părea lui că domnișoara începuse să nu mai mănânce cu gura altuia și asta îi crea o stare de bine mai accentuată decât cea care îl încerca de obicei.
În ziua în care crețul îi anunță că nevasta îi născuse un băiat și îi invită pe toți la el acasă, domnișoara mai învăță o lecție. Familia putea însemna mult mai mult decât mama și tata și că depindea de ea și numai de ea de cum își alegea să-și trăiască viața. În acea zi, se întoarse acasă târziu în noapte.
- Ușa se închide la ora 22, așa să știi!
Tatăl ei era mânios din cale-afară.
- Bine, nici o problemă, am cheie!
Domnișoara îndrăznise să râdă și parcă îl vedea pe creț mustăcind la remarca ei dezinhibată.
- Ia, vezi, lasă obrăznicia!
- O, dar am lăsat-o demult, undeva în câmp.
Tatăl ei rămase mut de uimire, nevenindu-i să creadă că domnișoara îndrăznea să îi vorbească așa. Părea să nu mai fie ea, părea atât de stăpână pe propriile picioare și atât de hotărâtă.
- Ar cam trebui să te apuci de învățat și să lași obrăzniciile!
- Fii fără grijă, deja m-am apucat de învățat, dar te anunț că dau la Agronomie, nu la Medicină!
Trecu în pas vioi prin hol și se trânti în camera ei pe pat, scoțându-și telefonul:
- Auzi, Crețule, cică un inginer agronom dă de un țăran bătrân pe câmp: „Ce faci aici moșule?” Zice țăranul:”-Noa, măsor temperatura cu dosul, ca să știu când e bine de semănat!” Zice inginerul „ Asta se făcea acum cincizeci de ani, bade! De atunci lucrurile s-au schimbat, acum facem totul cu cap” Și ce crezi că zice țăranul?... „Văd și eu că ceea ce fac eu cu dosul, voi faceți cu capul!” Bună, nu!?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!