Motto:

"Dacă poți privi înapoi zâmbind,cu siguranță pașii te vor purta înainte!"



Azi , ar fi trebuit să îți spun o poveste, să mă așez binișor în fața sobei, să îți cuprind umerii și amândoi, respirând toate secundele din pendulă, să evadăm din trupurile noastre atât de uzate și de obosite.
Îmi promisesei, înainte ca eu să îmi pot aduna cuvintele rătăcite prin toate ungherele minții, că îmi vei pregătii, așa, ca odinioară, o plăcintă cu mere asortată desigur cu o cană de vin fiert.
Probabil nu aș fi putut să înghit mai mult de o bucățică, ci doar să miros vinul aburindu-mi nostalgic ochelarii cu scorțișoară, dar toate aceste nimicuri ne-ar fi făcut
pentru încă o zi, fericiți.
Am fi ascultat mai apoi "Primăvara"lui Vivaldi lângă patefonul câștigat cândva, la o tombolă de bâlci și am fi privit liniștiți cum mobila cea veche înflorește în sufragerie, de parcă cireșul din ea s-ar fi aflat îndărătul timpului, chiar în livada bunicii tale.
Tu nici nu ai observat că ieri am răscolit scrinul în căutarea fotografiilor. Vroiam să îți fac o surpriză invitându-te să le privim bătrânește și să ne amăgim cum am mai făcut-o de atâtea ori că
tot noi suntem cei care zâmbesc, sarcastic, lângă Marea Piramidă, pe Podul Londrei, sub Turnul Eiffel.
Aș fi vrut Atalia, să îți povestesc cât de norocos m-am simțit în fiecare zi lângă tine și ce aventură mi-a trăit sufletul atât de nebun alături de ochii tăi, de surâsul tău și de toată ființa ta. Am tot amânat această zi în care am vrut să mă mai așez încă o dată în genunchi dinaintea ta, să îți sărut mâinile stafidite, dar atât de frumoase și să îți spun din nou, așa cum am făcut în
fiecare zi de cincizeci de ani încoace, că inima mea, chiar dacă uită uneori să mai bată în pieptul acesta scofâlcit, te iubește la fel de mult ca în ziua în care ți-am dăruit verigheta.
Ar fi părut poate un semn de despărțire și cred că de fapt chiar asta ar fi fost și n-aș fi putut să te văd ștergându-ți pe furiș lacrimile.De aceea Atalia, azi, îmi pare o zi cunoscută de mai multă vreme, este chiar " ZIUA".
Știam, nu-i așa, că va veni și multă vreme am fost atât de speriați...Am învățat împreună însă, Atalia, să știm cu certitudine că iubirea nu poate fi îngropată.

------------

Am pregătit chiar eu plăcinta promisă și am reușit să fierb și o cană de vin.Nu am putut însă să așez discul lui Vivaldi în patefon, dar am reușit să deschid geamul ... să ascultăm încă o dată marea și pescărușii.
Uite, stau aici lângă mare, val după val, nisip în nisip și nu mai știu dacă singurătatea mării e totuna cu marea singurătate; dacă aș întinde mâna dreaptă, marea mi-ar mângâia trecutul...aș putea să închid ochii să cred că ești tu...dacă întind toate mâinile urma pasului tău va urca până în inimă...călcâiul, talpa și degetele tale vor fi chiar sângele meu; dar nu voi face nimic din toate acestea...n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu...voi rămâne aici, lângă mare, cu ochii mari, cu vise mari, în valuri tot mai mari.
Singurătatea mării e totuna cu marea singurătate?

Nu am putere să plâng Atalia, nu mai am putere să mai fac altceva, decât să iau cana de vin în mâna care îmi tremură, să ma așez cuminte lângă tine și să îți povestesc, așa cum ți-am promis...
Să mă ierți daca voi adormi obosit ținându-te de mână...
Dumnezeu ne așteaptă zâmbind!