E ca și cum m-aș plimba cu tine pe străzile Ballinei ori pe malul de vest al râului Moy, pe lângă furnicile desculțe care poartă și acum în spinare amulete mărunte de nisip, dincolo de abația Moyne. E ca și cum aș planta pentru tine un măceș, într-o vale mică de lângă muntele Nephin Beg, e ca și cum din ochi mi-ar curge lapte de rostopască pentru inima ta aurie. E ca și cum o frunză uscată s-ar face verde dacă tu ai săruta-o, stârnind astfel seve, asta pentru că trebuie să îți vorbesc și atât de ireal, din când în când. Iar tu ai zâmbi prea-măgulit, ascultându-mă acum, cu capul în poala mea.

Voi deschide Cartea Galbenă a lui Lecan peste anii aceștia frumoși ca o frunză de mentă care se ițește lângă liniștitul izvor al râului Moy. Voi merge către sursa lui Moy și, lângă firișorul de sânge alb care curge de la izvoare, voi asculta glasul vechilor druizi – așa îmi voi găsi liniștea, privindu-l îndelung și ascultând. Voi regăsi, în neobosita lui cădere pe pietre, semnificația acelei legi potrivit căreia viața și moartea nu sunt decât experiențe punctuale pe traiectoria unui destin cosmic de transformare perpetuă. Însă tu știi. În ciuda trecerii timpului, eternitatea mea îți aparține.

Voi străbate potecile ascunse ca să îmi caut ierburi de leac, voi culege afinele negre și ciupercile ascunse sub pietre, voi strânge menta și voi usca rădăcinile vindecătoare. Și atunci mi-oi aduce aminte că universul este neschimbat, doar că plantele din mâinile mele mâine vor obloji cum nu au făcut-o niciodată în trecut.

Pentru că femeia care le-a cules a înțeles de acum cântecele păsărilor care viețuiesc între zăbrelele pieptului.

Poate n-oi găsi prea lesne calea cea mai bună pentru ziua de mâine, poate crengile dese vor ascunde încă potecile favorabile, potecile ușoare, dar cine sunt eu să le judec? De suntem dragoste, ca și ele, ori de sevele sunt pe terminate în dedesubturi de piept, trecerile se scriu în urmele pe care le lăsăm, pe pământul jilav, în drumul spre casă, sau spre cine știe ce meleaguri pe care nu le-am văzut nicicând.

Și, cu ochii închiși, voi simți spiritele druizilor, voi auzi harpa cum cântă în mâna zeului Dagda. Abia atunci mă voi întoarce cu inima liniștită în Ballina, când apa râului Moy va străluci ca un ochi deschis în lumina lunii.

Nicio contradicție între pacea pe care o simt înăuntru și pasărea asta care se zbate acum în piept, când însăși dragostea și-a găsit adăpost. Înăuntru, energii se rostogolesc ca bulgării de zăpadă, și niciun fel de muzică nu s-o compara cu liniștea genelor căzute pe obraz și cu sfârâitorul sărut. Cântecele celților nu vor muri niciodată, spiritele plutesc acum înspre insula Avalon. Este noapte și luna s-a arătat ca o fecioară, cu toate craterele ei mărunte, deasupra râului Moy.

Prin alte dumicate de lume, veșnice mirese își îngrijesc pruncii bolnăvicioși, când poate încrengătura de banane se coace încă sub jar. Bărbații lor au brațele vânjoase și spiritul le este de urs, iar pământul îi recunoaște lesne. Pe acolo miroase a zei și a proaspăt, deși îngerul negru le trece prin ștergare și prin perdelele veștede; și mai știu că, deși moartea nu ocolește nicio ogradă, ștergarele lor sunt mai curate decât apa râului Moy ce curge prin Ballina.

Unele își strâng în brațe dragostea, altora înstrăinarea le împietrește chipul, altele plâng răsturnate în legănele din nuiele. Altele își pun pe frunte pasta de henna, ori își așază sariul pe umăr, când se pregătesc pentru namakaran puja . De foarte aproape se aude deja o mantra de laudă, mai departe, în soarele dogoritor, se alintă un pui de cobră.

Femei mult mai frumoase decât mine s-au îmbăiat deja în hamame cu marmură albă, și-au uns trupul cu lapte de capră, au îmbrăcat deja veșmintele de mătase galbenă, și-au agățat bijuteriile de aur, și-au prins părul în rozete de santal, și-au conturat ochii cu khol și buzele și le-au îndulcit cu apă de trandafir. Un chip de femeie se ascunde acum sub un voal, dar încă havuzele îi cântă frumusețea persană.

Fiecare univers are alt puls. Din fiecare pădure se ridică miresmele zeilor.

Și ce aș putea să îți spun despre al meu?

Dacă aș fi avut mai multe păsări în căușul pieptului, le-aș fi ascultat liniștită, ca pe picăturile râului Moy. Dar zeii mi-au lăsat în grijă o singură pasăre, pe care să o îngrijesc o eternitate, și nu știu de ce ți-am vorbit acum despre dragoste.


----
note:
Cartea lui Lecan - o colecție de manuscrise datând din epoca medievală, din Irlanda secolelor XIV și XV, în care este prezentat un celebru ciclu de povestiri mitologice și populare, este vorba de ciclul Ulster

namakaran puja - ceremonie de binecuvântare a nou-născutului cu un nume hindus