MEANDRE 12-Pericle, Anastasia și George Sand

Mariana se grăbea să plece și Mihai a rugat-o să mai aștepte puțin că o va duce el până la serviciu, cu mașina.
Descumpănită, ea i-a răspuns:
-Până te îmbraci tu...Lasă-mă, că mă grăbesc.
Și-a pus șapca și a dispărut pe ușă.
El simțea în aer o provocare, o neliniște, un semn de întrebare.... S-a îmbrăcat, în fugă, și a fugit prin spațiul verde din spatele blocului, spre stația de autobuz, scurtând drumul.
În stație era multă lume. Mariana stătea sprijinită de stâlpul care afișa tăblița ce arăta stația. A oprit un autobuz dar ea nu a urcat. A mai venit unul și imediat ce s-a deschis ușa, de pe scară, un ofițer tânăr a scos mâna afară:
-Marianaaa!
Ea a urcat lângă el și, mergând spre mijlocul autobuzului a sărutat-o pe obraz, în timp ce ea îi aranja șapca pe cap.
Mihai s-a întors în casă. Nu știa dacă este gelos sau sentimentul de „stăpânitorul femelei” are de suferit
La fel a suferit și când a văzut-o pe Teodora, la bal la liceu, când se săruta cu Neluțu. O iubise enorm pe Dora dar... nu a fost să fie. S-a măritat cu altul după ce, în mai multe rânduri, o văzuse cu alți băieți: unul masiv, George, altul, înalt și spelb, cu păr cânepiu, Viorel...
„Măcar Teodora nu a fost a mea niciodată!”
S-a așezat și a scris, la prima mână, o poezie pentru Teodora, pe care a numit-o „Noaptea de înviere”, pe care o încheia cu versurile...”dac-ai murit, tot vino! Este noaptea de-nviere.”
Și-a luat poeziile selecționate pentru lectură și înregistrare și a plecat la radio.
O doamnă trecută de prima tinerețe, îmbrăcată la „foi și taior”, cu părul strâns întrun coc lipit pe cap, l-a primit în holul instituției, apoi vorbindu-i printre buzele, parcă desenate cu sapa, și măzgălite cu un roșu strident, spuse:
-Materialele, vă rog!
Mihai a întins poeziile, ea le-a pus într-o mapă neagră și l-a invitat să o urmeze. Au intrat într-o încăpere mică a cărei ușă dădea spre o ușă mare, capitonată, deasupra căreia trona o lampă mare. S-au așezat la o masă cu patru scaune, mobilier fără personalitate, descompletat parcă dintr-o sală de consiliu, și doamna cu coc, cu un pix roșu, a început să taie și să facă adnotări... Din poezia „noaptea de înviere” nu rămăsese aproape nimic, nici măcar titlul.
-Ce faceți, tovarășa redactor?
-Corecturi și ajustări, iar asta, cu noaptea de înviere, cred că ar trebui scoasă de tot.
Mihai s-a uitat la resturile însângerate ale poemelor sale și nu-i venea să creadă ce masacru se comitea. Activista i-a arătat ușa capitonată, i-a întins foile măzgălite și i-a spus:
-Citiți în ordinea numerotării, nu vă grăbiți și citiți numai ce nu este tăiat. Aș vrea să avem cât mai puține tăieturi.
El a mai privit odată măcelul și sângele i-a năvălit în cap și în ochi. A mai privit odată masacrul și i-a strigat:
-Imprimă, tu!
Și-a luat foile și a plecat la școală.
A intrat în birou și Larisa îl privea cu interes:
-Așa arată unul care a înregistrat la radio? Când te dă pe post?
-I-am dat dracului, cu radioul lor cu tot!
-Ce, mă?
-Așa cum ai auzit! O țoapă de activistă a intrat cu creionul roșu în poeziile mele, ca Ion cu coasa în lan. A vrut să taie aproape tot și dorea să fiu și mulțumit. Am dat-o încolo, mi-am luat jucăriile și am plecat
-Era un pas spre afirmare! Arta cere sacrificii și compromisuri, dacă vrei să ajungi să cunoscut și respectat.
-Lari, te rog, fără miștouri!
Ușa s-a deschis pe jumătate și Lucian tâmplarul a băgat capul pe jumătate:
-Șefu, vă caută directoarea!
-Ce-ai mai făcut, Lucică? Dacă îmi spune încă odată că ai băut, te rad!
- Nu, șefu! Am trecut la adventiști, spuse el râzând.
Mihai, cu revolta împotriva activistei purtată încă pe chip a intrat la directoare în birou.
-Sărutmâna, doamnă! M-ați chemat?
-Domnule Mihăilescu, vă rog să mergeți la 12 B și la 12C să țineți locul profesorilor. Dânșii sunt plecați la inspectorat, la instructaj, pentru bacalaureat. Strângeți copiii în sala de lectură de la bibliotecă și spuneți-le...povești de-ale dumneavoastră. Am auzit multe lucruri bune despre ce le spuneți la copii și despre cât de captivați sunt.
El a privit-o întrebător, cu teama că afirmația era, de fapt, o critică subțire.
-Chiar așa! Copiii vă plac. Haideți, mergeți la ore și vorbim despre asta altă dată.
Am venit la birou și Larisa m-a întrebat:
-Tot Lucian?
-Nu! Directoarea vrea să țin orele la 12B și la 12C
-Aha! Lasă că-mi spune fiul meu ce ore ai făcut Și...vezi ce faci cu fâța aia!
Mihai a luat cataloagele și a trimes elevul de serviciu să anunțe 12B și 12C să vină la sala de lectură, lângă bibliotecă.
A sunat de intrare la cursuri. Doamna Bucur, bibliotecara, băgase copiii în sală și îl aștepta.
-Bună ziua, copii!
Copiii celor două clase reunite, cu zâmbete pe figuri, din care unele îi erau cunoscute, au răspuns într-un cor tărăgănat:
-Buună ziuuua!
-Ce temă doriți să abordăm în discuția de astăzi?
Mina se aștepta la această întrebare și a răspuns imediat, înainte ca vreunul dintre băieți să rostească vreun sunet:
-Despre iubirea dintre un bărbat și o femeie.
S-a făcut o liniște deplină. Curiozitatea se așternuse pe chipurile copiilor, între ei fiind aproape de notorietate înclinația Minei spre Mihai. El a început să se plimbe, cu pași mari, încercând să-și organizez gândurile și să poată vorbi cursiv.
-Iubirea, din punct de vedere istoric, așa cum o percep oamenii, ca fiind relația între sexele opuse, poate fi localizată, ca apariție, cam în secolul luminilor, dar nu se poate trage o linie clară de demarcație.
În epoca primitivă, femeia, lată în șolduri, și mai puțin înzestrată cu masă musculară, aparținea, fizic, celui cu forța mai mare. Ea era considerată o bucată de carne, care satisfăcea sexual omul peșterii și care dădea naștere de noi progenituri pentru supraviețuirea tribului. Bărbatul avea rolul de a aduce hrana pentru femeia care era proprietatea lui și pentru copiii lui. Acestor necesități instinctuale nu le putem aplica titulatura de „dragoste”. Cei mai slabi, fizic, probabil că nu se împerecheau. Lipsa forței fizice a determinat dezvoltarea altor abilități și astfel, intelectual, o parte dintre bărbații din acea epocă, s-a dezvoltat intelectual, căutând soluții pentru a compensa lipsa forței fizice, atât pentru vânătoare cât și pentru împerechere. Chiar dacă, în ansamblul lor, femeile erau considerate o cireadă de vite, greu de întreținut, ele asigurau perpetuarea tribului.
Amorul animalic, nu împerecherea, a apărut atunci când primul bărbat a oferit un colier de oase sau de scoici primei femei. Pe fondul atracției sexuale, în timp, imaginația suprapusă instinctului, a dus, în evoluție, la o rafinare a modalităților de a atrage femela, care devenea femeie. Evoluția acestor relații a fost diferită, în funcție de zona geografică și condițiile climaterice.
În Tahiti, ca semn de bun venit, femeile ofereu străinilor, flori, fructe dar și posibilitatea unui act sexual, neforțat, oferit cu candoare, ca un dar al pământului acela. Ca o ironie a sorții, coloniștii au adus, la schimb, alcoolismul și sifilisul.
În lumea antică, uneori, femeile au fost sacralizate, fiindu-le atribuite, calități de zeitate. Acest statut a dus la situația, în care, de iubirea pur fizică a „zeiței”au beneficiat toți membrii colectivității, iar copiii rezultați erau ai tuturor. Expresia „pater incertus” a avut cea mai mare acoperire.
Copiii rămăseseră cu gura căscată, ascultau nemișcați și fără nicio șoaptă, să le continui povestea.
Apoi am trecut rapid peste viața curtezanelor oprindu-mă, pentru cîteva minute, asupra relației dintre Pericle, bărbat superior, și Anastasia, o curtezană inteligentă, menționând că ar fi fost posibil ca în acea perioadă să apară primii germeni a ceeace, mai târziu, avea să se numească iubire.
Apariția instituției căsătoriei, în Imperiul Roman, nu a fost un impediment în comportarea desfrânată, atât a bărbaților, cât și a femeilor...
Mihai privea pe geam și ciripitul vrăbiilor îl făcea să se reflecteze că acum, probabil, ele scoteau o a doua serie de pui.
Iubirea la barbari nu prea i-a atras pe copii așa că, a trecut, aproape brusc, la a vorbi despre amorul la curte.
Amorul cavaleresc a determinat apariția motivelor eroice, a acțiunilor frumoase, a gândurilor minunate. Romanele apărute, cu duiumul, în epocă, cu povestiri siropoase despre iubiri interzise și romantice aveau să împingă multe femei în brațele adulterului. Lancelot cu Genevieve, Tristan cu Izolda, Francesca da Rimini cu Paolo Malatesta, erau povești de dragoste ce se înfiripau în modele.
Apoi a trecut la romantism și la timpurile moderne subliniind apariția în literatură a femeii neînțelese, datorită lui George Sand.
A privit discret cu un ochi la ceas și s-a gândit că mai erau câteva minute și ora se încheia.
A trecut fugitiv peste extremul orient cu toate că India, din punctul acesta de vedere, era un subiect spumos. Poate că India va fi un subiect pentru o altă ocazie.
A mai povestit câte ceva despre iubirea samurailor, nedeclarată public, despre gheișe, a marcat relațiile eschimoșilor și am încheiat vorbindu-le despre preceptele bisericești și despre crearea și consolidarea familiei prin căsătoria care presupunea monogamie și fidelitate.
A sunat clopoțelul și copiii nu se îndurau să se ridice.