Cu pași măsurați, Traian intră în magazinul sătesc, ,,bolta” cum i se spunea. Era o alimentară în care găseai și plăsticăraie, și dero, și baterii, etc. Un magazin universal dublat strategic de un birt. Trăiănuț (așa îi spuneau apropiații, adică toți oamenii satului; copiii și tineretul i se adresau cu nea Traian) venise în dimineața aceasta, ca și în multe altele, să cumpere pâine și ceva de-ale gurii. Prin de-ale gurii înțelegea și un rachiu sau o vodcă luată așa pe stomacul gol, să îi pună sângele în mișcare, să rupă uleiul cum îi plăcea să spună. Înăuntru Leana, patroana aranja pâinea din lăzi în rafturi.
-No bună dimineața Leană!
-Bună Trăiănuț, îi răspunse femeia și se apropie de tejghea unde începu să scrie ceva cu pixul într-un caiet.
-Bună, bună, spuse cu subînțeles Trăiănuț, trăgând cu ochiul la decolteul femeii ușor aplecate peste tejghea. Își imagină cât de calzi trebuie să fie sânii ei în palmă, ca doi hulubi fremătători (,,ca doi nenorociți de hulubi ce vreau să zboare”, își spuse și simți o căldură plăcută cum îi cuprinde vintrele ). Avusese cu Leana o scurtă ,,răfuială” într-o seară acum vreo 10 ani în cămara din spate, printre lăzi de sticle și rafturi cu marfă. Marin, soțul ei era în perioada aceea plecat la muncă în Germania (la ce dracu se duce să muncească printre străini, nu îî ajunge cât au – așa se întreba atunci, și nici acum nu găsise răspuns). A stat până la ora închiderii, până plecaseră toți, băuse peste măsură cu ochii tot după ea; iar ea părea a-i zâmbi și nu pleca ochii la privirile lui tot mai îndrăznețe. E dorită clar muierea asta, așa își spusese atunci, și a intrat peste ea în cămara... Era cu spatele, ridica o cutie de carton pe un raft. Ce faci Trăiănuț, stai cuminte, bolândule, îi spusese când o prinse de țâțe și începu să o sărute pe gât. Ce a urmat, nu mai știa exact, erau frânturi de fericire și plăcere vinovată. Îi era ciudă și acum că fusese așa de beat că nu își amintea bine, că nu păstrase vie senzația aceea de carne interzisă în palmele lui. A fost unica dată când a avut succes, a mai rămas de câteva ori seara până târziu, dar Leana avea grijă să nu mai rămână singură cu el. Apoi a renunțat, avea și el oarece îndoieli, Marin era prieten cu el, iar Maria, nevasta, era o femeie prea cuminte ca să merite să sufere din cauza lui. Leana era atunci subțirică, cioplită în ciuda bărbaților, acum se mai împlinise, dar sânii păreau la fel de ispitori. Ãsta era un alt motiv pentru care Traian venea la prima oră la boltă, când nu prea erau mușterii, iar Marin apărea de obicei mai târziu.
- Marin îi pe aci?
- Da, îi în spate. Ai treabă cu el? Vine imediat.
- Da, oarece treabă am cu el, dar numai după ce termin cu tine, spuse el îndrăzneț și râse.
Ea zâmbi și îl întrebă:
- Ce vrei de la mine?
- Ei ce vreau, doară știi tu...O pâine, un pachet de Vinston. Și dă și o sticlă de ulei și un kil de făină, că așa îmi spusă Măria.
Ea i le aduse, socoti și spuse:
- 28, 60. Altceva?
- Ei altceva...nimic...Mă duc dincolo, de mi-o mai veni ceva aminte, îți spun.
- Bine Trăiănuț, să ai poftă.
- Mulțam, am, am. Poftă am...
Păși în încăperea alăturată, se apropie de bar. Strigă:
- Mărine! Bă Mărine!
Acesta apăru, era cu ochii cârpiți de somn. Ãsta nu o dormit azi noapte, o avut de lucru, își spusă cu invidie – nu își putea scoate din ochii minții decolteul Leanei.
- Ce-i Trăiănuț, arde?
- Da bă, dă o vodcă.
Până Marin îi turna vodca, se uită spre rafturi fără interes. Văzu și sticla de 2 l, de plastic, în fața căreia scria pe o hârtie ,, Þuică de prune- 36° ”. Prune pe dracu, prune din știuleți sau pachete de electrozi, își spuse (a câta oară). Luă paharul și se puse la o masă.
- Dă și tu drumul la televizor că e 8 fix, să auzim știrile.
Marin luă telecomanda și se conformă.
Traian își aprinse o țigară. În timp ce sorbi din pahar (ce-i mai plăcea gustul aspru și căldura alcoolului lunecând în stomacul gol, plus fumul ce-i invada plămânii) se uita, asculta cu indiferență la știri. Până ce ajunseră să prezinte subiectul la modă – refugiații.
- Marine, tu ești om umblat, ai fost în Germania ... Oare de ce îi cheamă nemții la ei pe turcii ăștia? Nu au destui? Mie nu îmi plac ungurii, ba defel, dar eu îi înțăleg că fac gardul acela.
-Traiane, nemții îs așa un mister de mare pentru mine, că am renunțat să îi înțeleg. De aia nici nu m-am mai dus. E așa, un ,,poltergheist”.
- Un ce?! Marin folosea de multe ori cuvinte așe grele de pătruns, că Traian era mai sigur că nici el nu știa ce sunt.
- Un poltergheist, adică nisipuri mișcătoare...Te uiți la ei, spui că îs oameni serioși, ai bază în ei că doar îs nemți. Da asta numai cât nu pricepi ce zic. Când îi auzi hanțărderfundernaințig, rămâi impresionat. Dar după ce știi germana te lămurești, au numai bazaconii și gărgăuni în cap. Îs proști mă, nu le fuge mintea, nu-s ca noi. Nici să se distreze nu știu...Se pun vreo 6-7 nemțălăi pe o bancă, bagă bere cu halba de litru și cântă și se leagănă stânga-dreapta toți...Apăi aia e distracție? De muncit iar, nu-s buni de nimic, nici un neamț nu mă biruie la cosit, chiar și acum când iacă am trecut de 50 de ani. Eu cred că îi cheamă să facă lagăre de muncă, ca pe timpul lui Hitler. Acum o să le zică tabere de refugiați. Poate așteaptă în preambul să facă...
- Cum ai zis ...preambul...ăla ce drac îi...un oraș de la ei?
- Nu bă, e ca atunci când ți se zbate ochiul, știi că se va întâmpla ceva. No, poate așteaptă acolo în preambul, să facă ăștia atentate și să îi închidă pe toți în lagăre, să-i lichideze, cu gaz.
- Du-te mă....îs ei în stare de așa ceva? Și copiii?
- Copiii nu știu, poate pe ei îi excomunică, că-s fragezi la minte..
- Exo...cum?
- Da bă, excomunică, să scoată pe Mahomet din ei, să nu mai poată comunica cu el.
Pe ușă intră un bătrân, în sacou negru jerpelit, cu o pălărie mică neagră pe cap. Avea și un baston, abia pășea.
- Bună dimineața, moș Gheorghe! îl salută Marin. O țuică?
- Neața copile! Nu, țuica aia bea-o tu. Un coniac.
- Mai dă o vodcă și mie Martine, mă duc azi la lemne, să am spor! spuse și Traian.
După ce primiră băuturile, Traian îi spusă lui moș Gheorghe:
- Auzi moș Gheorghe, Marin spune că nemții îi cheamă pe turcii aceștia ca să poată să îi bage în lagăre și să scape de ei...
- Cine-o zâs, Marin? Apăi, Marine, tu ești mai prost ca noaptea. Nu știu cum de te mai ține Leana. Măi copii, neamțu îi cheamă că așa s-o înțeles cu americanu...După ce pleacă toți de acolo, americanu o să deie cu toate bombele pe ăia care decapitează oamenii și violează și Doamne iartă-mă ce-or mai face... și apoi îi duc înapoi pe ăștia, când o fi rezolvatără situația...Întotdeauna americanul le gândește...nemții sunt la mâna lor.
Satisfăcut de zicerea lui, moș Gheorghe duse paharul cu mâna tremurândă la gură și sorbi. Câțiva stropi i se prelinseră pe bărbia nerasă.
- Marine, să știi că s-ar putea să aibe dreptate, spuse Traian, luând și el o gură din vodcă. A doua sutașcă de vodca nu avea farmecul primei, dar era bine primită de cealaltă.
- Treaba voastră, o să vedeți voi că am dreptate. Poate că pare redundant acum, dar las că vedem noi.
- Redudant? Asta ce mai e?
- Of Trăiănuț, redundant înseamnă deosebit.
- Marine, ești un prost, spuse moș Gheorghe. Redundant însamnă inutil. De exemplu, tu ești redundant pe lângă Leana, s-ar descurca și fără tine, ha ha ha! râse moș Gheorghe, satisfăcut de gluma lui.
Traian izbucni și el în râs. Marin plecă nervos în spate, mormăind ,,am atâta treabă și eu stau cu bețivii la povești”.
- I-ai zis-o moș Ghiță, dau un coniac!
- Nu copile, destul, mă duc la baba mea. Du-te și tu acasă, ai treabă de făcut. Nu mai sta pe aci, o fi el Marin mai prost, dar nu te risca.
- Ce vrei să spui, moș Gheorghe?
- Lasă, nu fă pe niznaiul cu mine, nu ești așa prost să mă jignești că nu înțelegi.
Sună un telefon. Traian se pipăi la buzunar, scoase un Nokia vechi.
- Măria, spuse către moș. Alo? Da Mărie, acum vin...nu tu, nu am beut mult, o cinzașcă cu moș Gheorghe și o cafea. Să iau și un kil de cârnaț? Bine, vin. Moș Gheorghe, mă duc, o zi faină, mai vorbim.
- Mai vorbim, să fim sănătoși.
Traian își luă plasa cu cumpărăturile și trecu în încăperea cealaltă. Leana nu era acolo. Strigă:
- Leană! Aceasta apăru, rumenă și respirând mai greu un pic.
- Ce-i Trăiănuț? Mai vrei ceva?
- Da, un kil de cârnaț, mă sună Măria. Să îmi pună pachet la pădure.
Leana îi tăie o bucată de cârnaț, îl cântări și spuse:
- 18 lei, îi un pic mai mult. Rămâne?
- Da Leană, mulțam.
- Să ai o zi bună, Traiane! Leana îi înmână cârnațul după ce il ambală în hârtie. Traian se uita atent la mâinile ei pricepute. Mai aruncă o privire la decolteu și spuse:
- Și tu să ai Leană! Ne vedem mâine!

Pe drum scoase telefonul, sună pe Măria și cu gândul la Leana spuse:
- Alo, Mărie? Copiii sunt la școală? Da? No vezi că merg la pădure, dar așteaptă-mă în preambul, că vreau să ne drăgostim un pic! Cum? Unde în preambul? În dormitor, că doară nu în hol!