Dimineață senină de vară. Mă jucam cu păpușile sub geamul bucătăriei. Le pregăteam mâncare din câteva frunze adunate din grădină, le făceam un tort dintr-o crăiță și le cântam un cântecel învățat de la radio.

Din locul în care eram, auzeam zgomotul străzii. Era vineri și lumea venea de prin satele de pe Iza și Vișeu să vândă sau să cumpere cele necesare. Fusesem și eu la piață, mă uitasem și eu prin târgul de animale. Nu mi-au rămas ochii la nimic. Mai interesant era jocul cu păpușile.

La un moment dat, am auzit zgomotul făcut de o tobă: ta-ta-ta-ta ta-ta-ta… Și acest ritm se repeta. Tocmai când mă gândeam să fug la gard să văd ce se întâmplă pe stradă, aud:

- Mioara, Mioara, ai văzut ursul?

Era Ileana, fiica vecinilor.

- Ce urs? Unde să văd urs în oraș?
- Hai repede la gard!

Las păpușile și fugim la gard. Urcăm pe un stâlp, sprijinindu-ne de teiul care creștea în apropiere.

Gălăgie mare, mulți curioși, în special copii. Un țigan bătea la o tobă și cânta:

- Joacă bine, Moș Martine, că-ți dau miere de albine!

Era ritmul pe care îl auzisem cu câteva minute în urmă.

Un alt țigan, mai zdravăn, ținea ursul de un lanț care atârna de zgarda care era în jurul gâtului namilei. Din când în când, ursul era îndemnat de stăpân să joace și ursul sălta în două picioare aproape în ritmul tobei. Din când în când, ursul se lăsa pe toate picioarele, omul îi dădea ceva, ursul mânca și se ridica din nou să danseze. În timp ce ursul se odihnea, toboșarul cerea plata pentru spectacol. Unii oameni dădeau bani.

Nu știu cât timp am stat noi să privim ursul. De la o vreme nu ne mai interesa. Ne-am dus la păpuși.

Când a venit tata acasă, i-am povestit despre urs. Încă se auzea toba: ta-ta-ta-ta ta-ta-ta… I-am propus tatii să mergem împreună în piață, să vedem ursul mai de aproape. Am chemat-o și pe Ileana. Casa ei era în drumul nostru.

Ne-am apropiat curioase de urs. Nu ni s-a mai părut fioros. Când era în două labe, abia dacă ne depășea în înălțime.

- E un pui de urs, spune tata.
- De ce îl chinuie?
- Să câștige un ban…
- A câștigat mai mult de un ban! Am văzut noi!
- Am spus un ban. Așa este expresia. Trebuie să câștige mâncarea ursului, mâncarea lor, sa plătească deplasarea și să le mai cumpere ceva și copiilor de acasă.
- Am înțeles!
- Mioara, vrei să dai tu banii?
- Sigur! Pot să pun mâna pe urs?
- Să-l întrebăm pe stăpân.
- Nu te temi, fetițo? întreabă omul.
- Am văzut că e cuminte.

Omul a ținut ursul de zgardă și eu l-am mângâiat. Apoi, mândră de isprava mea, i-am dat omului cei 5 lei pe care mi-i dăduse tata.

Mergeam cu Ileana spre casă râzând și vorbind tare. Oamenii întorceau capetele. Nu era frumos să facem acest lucru, dar eram prea vesele. Tata ne-a atenționat cu un semn, iar noi ne-am potolit.

Am intrat la Ileana și am povestit, de data asta aproape strigând, cum a fost întâlnirea cu ursul. Prima întâlnire cu un urs adevărat.