meandre 63- Floricica merge la video

Cursurile au fost anoste. Li s-a înmânat câte o broșură și a doua zi aveau să fie testați asuptra cunoștințelor acumulate ca mineri și ca artificieri. Bibi urma să vinăși el la Petroșani a doua zi la examinare.
Mihai s-a întors la Lupeni cu RATA, autobuzul local care făcea legătura, alături de tren, cu toate localitățile începând de la Petroșani până la Câmpul lui Neag.
Bibi îi povestise despre „Tăul fără fund“, un lac foarte adânc din Vulcan. Mihai a coborât uitându-se la ceas. Mai erau două ore până când Floricica urma să termine cursurile în ziua aceea.Zăpada care căzuse peste Lupeni și Vulcan devenise cenușie. Praful de cărbune plutea în aer nevăzut dar tot așa pătrundea în fiecare colțișor din casele și din mintea oamenilor care munceau acolo.
A ajuns pe malul lacului care nu înghețase. Câțiva copii se distrau aruncând bucățele de pâine și urmăreau cu satisfacție cum de sub luciul apei se deschidea câte o gură imensă și trăgea bucățica de pâine lăsând în urmă, pe luciul apei câte un val mare.
„ Și dacă lansetele m-au însoțit până la Marea Nordului nu aveam să ajung aici fără cele două lansete telescopice și două undițe cu tronsoane mici. Poate că voi veni cu Floricica pe aici într-o plimbare...„
Mihai s-a întors din nou la autobuz. Însoțit de un zgomot greu de confundat , autobuzu a venit însoțit de un zgomot greu de confundat, de table și alte sunete metalice.
Așezate în fundul autobuzului care nu era prea plin , două localnice comentau cu voce tare, ca să acopere zgomotul făcut de motorul hodorogit.
-Tu, Mărie, nu ți se pare că de la un timp e prea multă armată pe aici?Abia mai vedem minerii noștri dintre militari pe stradă.
-Tu fată, așa o fi cum spui tu dar de când e armată în Valea Jiului parcă e mai multă civilizație și parcă și copiii sunt mai frumoși pe aici.
Mihai a coborât din autobuz și înainte de a merge acasă s-a oprit la barul-cofetărie să cumpere o amandină fetiței. Cu prăjitura împachetată Mihai s-a așezat la o masă la care nu stătea nimeni și a comandat un coniac. Băutura a fost adusă de o ospătăriță înaltă cu picioare lungi și frumoase.
-Nu prea vă știu. Sunteți nou în Vale?
Ospătărița s-a aplecat peste masă ca să șteargă tablia cu un șervet murdar, având grijă să-și lase sânii apetisanți la vedere prin decolteul mult prea generos. C o mișcare repetată și-a legănat podoabele ca apoi, ca din întâmplare să-l atingă cu „mândrețile„ ei peste obrazul proaspăt bărbierit.
Apoi ospătărița și-a apropiat nasul de obrazul lui aspirând mirosul de „Denim negru“ și lăsând un curent de aer fierbinte să-i iasă printre buzele roșii spre lobul urechii lui Mihai.
-Acum vă las și oricând aveți drum pe aici vă aștept cu mare plăcere.
Apoi, în timp ce se deplasa spre oficiu, ospătărița a întors capul spunând destul de tare ca să fie sigură că a fost auzită:
-La ora 21 se închide, după aceea personalul e liber...Eu sunt unguroaică și dacă ai vreo problemă cu asta poți să-mi zici.
-Nu ! Nu este asta o problemă...
Mihai a aruncat coniacul pe gât și a plecat spre școală să o aștepte pe micuță.
Copiii au ieșit pe poarta școlii însoțiți de un șuvoi de glasuri vesele. Fșoricica mergea de mână cu o fetiță blondă și când și-a văzut tatăl a tras-o de mână pe fetița blondă strigând:
-Tati, ea este prietena maea, Ildico!
Plăcut surprins de faptul că Florentina își făcuse atât de repede prieteni, Mihai a sărutat-o pe creștet în timp ce fata îl prinsese cu mânuțele pe după gât.
-tati, am cele mai mișto pamoane din clasă. Mămicile m-au întrebat cum o cheamă pe mama mea, cea care-mi face pampoanele.
-Și tu ce le-ai spus?.
-Pe mama mea o cheamă tata!
Cu un sentiment de amărăciune în gură Mihai a primit laudele idirecte și s-a dus cu gândul la viața lui de cuplu de până atunci.
„Se spune că timpul și depărtarea vindecă rănile. Poate că nu este fărâmată total această căsnicie.... Voi putea trece peste afrontul îngrozitor de a-mi fi văzut nevasta cum și-o trăgea cu altul? Oare nu voi avea mereu această suspiciune și nu va veni o clipă când toate aceste acumulări negative vor izbucni? Poate că ar fi bine ca la asta să mă gândesc altă dată. Timpul rezolvă multe... „
Gândurile nu-i dădeau pace. Fetița turuia încântată despre noii ei colegi, despre învățătoarea care îi făcuse o impresie minunată.
-Tati, tovarășa învățătoare este tânără și frumoasă și are o voce moale, așa cum este „pâpa „ mea de când eram mică.
-Mă bucur că îți place noua ta școală.
-Tati, uite o fetiță care este cu mine în clasă. O cheamă Bianca.
Din sensul opus se apropia o femeie înaltă îmbrăcată într-un palton roșu superb, cu un guler răscroit astfel încât bustul generos să poată fi oferit privitorilor fără opreliștei. Fetițele s-au pupat iar doamna i s-a adresat:
-Să trăiți, tovarășe locotenent major. Suntem colegi.
Uimirea lui Mihai nu cunoștea limite. „Să fi ajuns și femei ofițer la mină? „
Urmărindu-i reacția uimită doamna a întins mâna:
-Nu vă temeți, nu sunt cadru militar. Soțul meu are același grad cu dumneavoastră, e ofițer de Contrainformații...
„ Să aibă și C.I.-șttii batalionul lor disciplinar? Ce o fi făcut să-l „detașeze“ la mină?“
Fetițele s-au prins de mână urmate de cei doi părinți cu ghiozdanele în mâni. La un moment dat Floricica s-a întors și, cu o voce plângăcioasă i-a spus:
-Tati, după ce mergem la popotă mă lași să merg la Bianca? Ei au video și au o mulțime de casee cu desene animate. Să vedem măcar câteva casete...
Mihai era încurcat. Această autoinvitație a fetei îl făcea să se simtă prost.
-Nu vă faceți griji. Soțul meu este în misiune pentru câteva zile și o să-mi facă plăcere să faco bucurie fetiței unui nou coleg.
-Suntem colegi?
-Da, suntem colegi. Eu lucrez la compartimentul servicii . Șeful meu este un locotenent major de infanterie. Ce ciudățenii mai sunt și în armata asta. Tipul nu are habar despre intendență așa că eu fac tot ce este nevoie dar el nici măcar nu pricepe ce se face în birou. Bine că mai are vreo două , poate trei luni, și termină stagiul de doi ani la mină. Văd că sunteți ofițer de intendență. Faceți un raport la comandant și poate că veți ajunge șeful meu. Măcar așa voi avea cu cine să colaborez...
Mihai a început să se gândească la această perspectivă neașteptată când doamna i s-a adresat din nou:
-Haideți, lăsați fata la mine în seara asta. Pe la ora zece și jumătate vă aduc eu fata. Așa vă faceți și dumneavoastră un pic de timp.
Au mers împreună la poptă și au servit masa toți patru la aceeași masă.
-Bine! Nu am nimic împotrivă. Vin eu să iau fata!
-Nu este nevoie, știu unde locuiți. Ne priviți pe toți de sus. În Lipeni aproape că nu există secrete iar bărbați singuri cu copii nu sunt prea mulți, unul și atât.
Ajuns acasă mihai a spălat ceva rufe și le-a întins la uscat. Radiatorul dădea o căldură uscată așa că rufele aveau să se usuce repede. Nu avea măcar un aparat de radio așa că a coborât în oraș și a mers la bar și a comandat un coniac.
-O, ce plăcere! Bine ați revenit pe la noi! Să fie numai dorința de un coniac sau ar mai fi ceva?
-Mihai a perceput frontal faptul că femeia i se oferea...
-Am liberă casa doar până pe la ora zece apoi vine fiica mea.
-Nu e o problemă asta. Plec mai devreme și avem tot timpul.
Mihai a achitat nota de plată și după câteva minute unguroaica a apărut din oficiu îmbrăcată de stradă.
-Hai, să nu pierdem vremea.
După urcareacelor zece etaje femeia părea obosită și Mihai a îndemnat-o să ia loc.
-Nu sunt obosită! Crezi că de asta m-am învoit ca să mă odihnesc la tine?
Femeia s-a ridicat brusc și a stins lumina. Camera era inundată de lumina roșu-difuză a radiatorului. Una câte una hainele femeii au poposit pe podea și după ce l-a dezbrăcat cu febrilitate , a pornit un joc erotic materializat prin sărutări pe tot corpul insistând pe zona penisului. Apoi femeia s-a întors cu spatele sprijinânindu-se de pat.
-Vino! Te vreau!

-