agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-02-11 | |
Aștepta cam de două ceasuri. Vremea frumoasă de afară și toți copii aceia care alergau sprinten, l-au facut să-și dorească să i se prelungească așteptarea. Își lăsase sacoul lângă el pe bancă, și mânca dintr-un măr urmărind cu privirea două biciclete ce roți ajutătoare ce se întreceau de-a lungul parcului, paralel cu fântâna arteziană, sub pedalarea veselă a două mogâldețe ce arătau ca și cum abia ar fi învățat să meargă pe propriile picioare. Privi la ceas, optusprezece și două zeci. La patru a zis că termină, dacă vine pe jos, și probabil va veni pe jos pentru că sunt doar câteva stații de autobuz, iar vremea de afară era superbă, iar ei îi plăceau mult plimbările, ar face douăzeci și cinci de minute până la parc. Asta ar însemna că peste cini minute de fac două ore de când ar fi trebuit să ajungă. Ok, poate că a întârziat, poate a avut o ședință neprevazută, exact când se pregătea să plece, avea poșeta pe masă și își aduna și ultimele lucruri în ea, exact atunci a fost convocată la o ședință de urgență. L-ar fi anunțat dacă intervenea ceva mai din timp, i-ar fi dat un telefon, sau măcar un mesaj în care l-ar fi anunțat.
El se mutase de puțin timp în oraș. Era la parterul unui mall, într-un supermarket făcându-și cumpărăturile de zi cu zi, când, la raftul de dulciuri, nu era un consumator, dar tranzitând supermarketul spre raionul de lactate, o vede. Ținea în mână o cutie de bomboane. Se opri în loc și o privi preț de câteva secunde fără să spună nimic.După șocul inițial, primul lui instinc fu să se întoarcă să intre pe următorul rând și, printre rafturi, să o urmărească de acolo. Era atât de frumoasă... atât de elegantă...emana atâta feminitate... și nu s-a schimbat aproape deloc, observă el. Banca a patra, rândul de la geam, părul mereu prins în coadă, mereu cu temele făcute și mereu cu cămașa călcată, Cossette rămăsese și până astăzi, dragostea lui neîmplinită. - Nicholas... Nicholas! exclamă ea și facu doi pași fermi pentru a se apropia de el, apoi urmă o fază comică, când niciunul nu știa dacă să se pupe pe obraji, sau doar să se imbrațișeze... în cele din urmă Cossette îi întinse mâna, iar Nicholas, încă vrăjit de apariția ei, i-o strânse mecanic continuând să o privească admirativ. - Ce faaaci? își lungi ea întrebarea, pe un ton mieunat. Ce faaci aici?? Îi venea să o ia și să o pupe chiar acolo, să lase coșul din mână, să-i ia bomboanele și să i le arunce, și să o strângă în brațe și să o sărute cu foc chiar acolo. După toți anii ăia. Încercând să-și ascundă zâmbetul larg de pe față sub o atitudine veselă îi răspunse: - Cossette... wow... chiar nu mă așteptam... după atâția ani... ai rămas neschimbată! Cossette zâmbi drept răspuns și facu o reverență. - Puteai măcar cămașa să o schimbi. - Ce? spuse puțin pierdută, neînțelegând gluma lui Nicholas, care încerca să o tachineze cumva pentru a nu trăda emoțiile pe care le simțea stând acolo, în fața ei.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate