Meandre 74-din nou la mină

Despachetând bagajele, Teodora a găsit în geanta mare de voiaj, două rațe fripte, câteva bucăți de brânză împachetate în hârtie de pergament și celofan și într-o basma cu făină, niște ouă mari, de gâscă.
-Mihai. Ia uite ce am găsit în geantă!
Mihai a privit cu uimire și și-a strâns între gene o lacrimă de mulțumire.
-Scoate ce mi-a pus tanti Tudora și pune-le în frigider. Nouă ne dai mâine la pachet o rață, o bucată de brânză și trei ouă fierte. Nu uita pâinea! Știi că e cale lungă până la Lupeni.
Când au venit de la cinematograf , fetele erau bucuroase:
-Dora, tu știi că eu și cu tata suntem țigani? O să vrei tu să te măriți cu un țigan?
Pentru o clipă s-a așternut o liniște stânjenitoare. Fetele se uitau una la alta iar Teodora era încurcată și privea pe deasupra copiilor. Într-un târziu a răspuns evaziv:
-Că sunteți țigani sau nu, asta nu contează dar despre căsătorie nu poate fi vorba. Terminați-vă stagiul la mină mai întâi.
Momentul dificil trecuse.
Cei patru s-au așezat la masa din bucătărie și au mâncat.
După ce s-au uitat la televizor, la un film documentar, copii au plecat în camera lor privind complice la adulți.
Teodora a intrat în baie și după un timp a ieșit îmbrăcată de somn.
Mihai a urmat același ritual și s-a dus în aceeași cameră.
Dimineață, cu bagajele făcute și cu bagajul Monei pregătit, Mihai a comandat un taxi. Drumul până la gară a fost parcurs rapid. Mihai le-a cumpărat fetelor câte o prăjitură și un suc și apoi au plecat la peron. În scurt timp trenul a fost tras la linie. Au urcat, și-au găsit locurile și au pus bagajele sus.
Mihai luase bilete la clasa întâi astfel încât copiii să poată dormi comod.
Într-un târziu au ajuns la Petroșani. Au coborât și au mers repede spre peronul unde aștepta trenul de legătură spre Lupeni. În tren Mihai a scos din bagajul lui friptura de pasăre și brânza care o pusese Teodora și le-a pus în bagajul Monei.
Au ajuns în fața blocului în care locuiau bunicii Monei. Mihai a rugat-o pe Floricica săaștepte jos și el a urcat să o ducă pe fată.
Au sunat la ușă și în cadrul ușii a apărut un bătrân cu o chelie aproape completă și l-a privit pe Mihai.
-Sărutmâna , bunicule!
-Bună ziua, v-am adus nepoata.
Bătrânul contrariat a întins mâna și l-a invitat în casă.
-Nu. Mulțumesc!Am jos pe fiica mea care mă așteaptă.
A strâns mâna întinsă și s-a întors pe călcâie.
Mihai a coborât treptele în fugă , a luat geanta și a plecat tăcut spre cazarmă.
-Tata, de ce nu vă însurați?
Mihai nu știa ce să răspundă. Au ajuns acasă și a urcat până la Bibi la apartament.
Vilmoș era singur și chipul lui părea prea alb iar colțurile gurii trădau o îngrijorare majoră.
-Ce s-a întâmplat, Vili?
-Pe Bibi îl arestează. L-au chemat la primul secretar la Petroșani și va veni și procuratura.
-Ce s-a întâmplat?
Bibi a refuzat să bage soldații în subteran spunând că este metan prea mult. Degeaba au sărit maiștrii și chiar comandantul cu gura pe el. Bibi a spus clar și răspicat:
-În galerie nu sunt șobolani deci este pericol de explozie.
A încolonat soldații și i-a dus la cazarmă.
-Eu mă duc la Petroșani, nu-l las singur pe Bibi.
-Stai că merg și eu. Merg până la cazarmă să las foile de drum și ordinul de serviciu, după ce mă schimb. Mergem împreună.
Mihai a coborât și i-a spus fetei că va pleca cu Vili la Petroșani și că dacă îi este foame să meargă la popotă.
Drumul până la Petroșani părea fără sfârșit. Fumul de carburant ars invadase autobuzul și făcea să lăcrimeze ochii.
Au ajuns în fața județenei de partid.
Din ghereta paznicului îi privea un om, plin de curiozitate. În fața clădirii aștepta un ARO alb, cu gratii la fereastra din spate, pe care scria cu majuscule „procuratura.“
Mihai și Vili fumau nervoși și se plimbau prin fața clădirii.
A sunat telefonul din ghereta paznicului și cei doi l-au auzit vorbind precipitat. După ce a pus receptorul în furcă paznicul a ieșit și le-a făcut semn să se apropie, apoi cu voce joasă, aproape șoptit, le-a spus:
-A fost explozie la voi la mină. Nu sunt răniți și nici morți. Explozia s-a produs în galeria în care prietenul vostru nu a vrut să bage oamenii.
Inimile celor doi începură să bată cu putere. Respirațiile erau aproape șuierate în timp ce-și aprindeau țigare de la țigare.
Într-un târziu l-au văzut pe Nenea Bibi ieșind însoțit de un milițian...
Bibi, cu o veselie ciudată în ochi a strigat:
-Trăiască șobolanii!
Au plecat toți trei la Lupeni și drumul l-au parcurs în tăcere.
Au cumpărat o sticlă de coniac și au băut la masa unde cei doi prieteni, Vili și Bibi, își petreceau serile de liber jucând table.
A doua zi de dimineață Mihai era în formație. După șirul de ofițeri și subofițeri civilii, angajați la armată, bărbați și femei , erau prezenți în ținută soldățească.
Ce grotes părea acel tablu în care se vedeau femeile cu bocanci de trupă în picioare.
Mihai a aflat că urma să intre în schimbul trei. A mers acasă să se odihnească. Apregătit ceva mâncare pentru pachet, pentru el și pentru șobolani.
Noaptea părea evadată din adâncul minei. Sfârșitul de august anunța o noapte caldă.
Mihaui cu soldații și-au luat echipamentul pentru subteran. Pentru o clipă ofițerul și-a privit gambele lipsite de păr din cauza frecării picioarelor cu cizma de cauciuc.
Ianoș era unul dintre ostașii pe care Mihai îl învățase să vorbească românește. Numai el cu Ianoș purtau mustață în tot batalionul de lucrări miniere.

Trecuseră câteva ceasuri de când coborâseră și la un moment dat s-a auzit ca un huruit surd urmat de o scurgere de szeril fin prin armăturile galeriei. Mihai s-a temut de o surpare și în urechi i-a răsunat glasul lui Bibi:
„-Urmărești tot timpul prezența și comportamentul șobolanilor! Dacă ei fug, îți iei soldații și fugi în direcția în care fug ei. Sunt singurii care știu ce se va petrece“.
Mihai și-a smuls lampa de pe cască prinzând în fascicolul luminos șobolanii care alergau dezordonat, în toate părțile. Un gând îngrozitor i-a adus o pală rece în suflet:
„Se prăbușește tavanul! Ce va face Floricica fără mine? „
A strâns soldații în jurul a doi stâlpi hidraulici și asculta zbaterea gravă a pământului. Ochii minții au prefigurat propria cruce pe care vedea „02.ugust 1950-31 august 1986“ Din subconștientul îngrozit a răsărit alt gând...“dacă ne mai scoate cineva! „
ianoș începuse să scâncească.
După ce s-a potolit vuietul și zbaterea s-au auzit chemări de ieșire la suprafață.
Ochiul însângerat al al coliviei clipea bezmetic.
Ajunși la suporafață soldații se îmbrățișau și se sărutau. Ianoș era trântit la pământ și săruta țărâna apoi, venind în patru labe la Mihai, i-a cuprins picioarele și ridicând privirea spre el i-a spus:
-Ianoș nu mai merge lamină! Merg la pușcărie dar la mină nu! Dacă tu face geamuri la mină ianoși mai intră, altfel merge la închisoare!
Mihai a comandat subunitatea care s-a dezechipat, a predat echipamentul la lămpărie și au plecat la cazarmă.
Comandantul a strâns în toiul nopții întreg efectivul pe platou.
S-a făcut apelul și apoi formația s-a împrăștiat.
Vocea stridentă a colonelului Pârvulescu a zgâriat ferestrele nopții:
-Luent major Mihăilescu! La mine!
Mihai s-a apropiat, a bătut trei pași de defilare și s-a prezentat:
-Tovarășe colonel, m-am prezentat la ordinul dumneavoastră.
-Pe loc repaus! De mâine mergi la biroul de intendență. Þi s-a aprobat raportul și vei fi noul șef de serviciu.