ȘASE PERSOANE PLUS UN INTERPRET

Scena I – Martie 2001, Sala de Consiliu a Primăriei Dealunalt

De mai bine de două ore, dialogul era extrem de vioi. Se așezaseră la masă două delegații oficiale, cu scopul de a lua un dejun de lucru, dar, dupa scurt timp, componenta „lucru” s-a dizolvat în vin dulce, iar delegații se transformară în prieteni de când lumea. De la discuțiile legate de scopul delegației franceze din localitatea St. Jean-des-Collines, înfrățită cu orășelul Dealunalt s-a trecut, pe nesimțite, la convorbiri pe teme personale, la glume, la confidențe și promisiuni. Cumnata primarului de Dealunant, care se oferise voluntar-alergător, punea pe masă farfurii cu feluri de mâncare cu denumiri greu de pronunțat și imposibil de memorat, iar soțul ei, secretarul primăriei, la fel de voluntar, debarasa masa de farfurii goale, ceea ce era mult mai ușor pentru că nu trebuia rostită nici o vorba de-aia de „ți se limbă plimba-n gură”. Cele câteva (puține) sticle cu vin „Premiat” se goliră și dispărură, făcând loc unei canistre de plastic cu vin de buturugă, producție proprie a unui vecin de-al primăriei, iar aprecierea francezilor disipă înglijorarea gazdei legată de calitatea băuturii.
Primarul, Nea Florin – [flòrê] pentru noii lui prieteni – era foarte mulțumit. Dejunul „ieșea bine”, francezii erau mulțumiți de primire (aoleo, și cât se temuse că or fi niște de-ăia încrezuți și pretențioși, și când colo erau niște oameni ca și el, de treabă și cumsecade), relația oficială și personală cu ei promitea să se dezvolte frumos și folositor pentru ambele părți. Doctorul ăsta, cum îl cheamă, Șarlă (ce, el era primar, nu era obligat să se chinuie să pronunțe corect franțuzismele), nu mai făcea pe șeful de delegație, băgase toate hărtiile alea cu antet în mapă, iar mapa zăcea pe fișet, ca să nu încurce locul; cucoana, Mireiă ceva, și băiatul ăla, nușcumdracumîlcheamă, nu mai aveau aerul ăla stingher, ședeau cu tot fundul pe scaun și râdeau cu gura până la urechi la glumele care traversau masa în toate direcțiile. Da, ce idee bună avusese să dea telefon la liceul din orașul vecin și sa-l roage pe director să-i trimită un profesor de franceză. Fără Romeo ar fi fost un om mort. Nimeni din primărie sau din neamul primarului nu vorbea vreo limbă străină, nu ar fi putut conversa cu musafirii decât cu prețul unei febre musculare. Dar ăsta, Patrocle, profesorul, tare de tot. Vorbea ca un automat, reușea să traducă tot – și ce spunea el, primarul, dar și ce răspundea Șarlă sau ăia ai lui. Mai era problema aia, cum dracu să se descurce cu el, cu Patrocle ăsta, după aia, că nu putea să-l plătească, primăria nu avea bani de translatori, dar o vedea el, măcar benzina pentru Dacia aia să i-o dea înapoi cumva.
- Domn’ profesor, da’ nu mâncați nimic? se miră cumnata voluntară. Tocmai remarcase că soțul ei, cumnatul voluntar, ridica a treia farfurie plină din fața lui Romeo.
- Păi ... nu am timp, doamnă, răspunse profesorul. Vedeți că vorbesc în continuu, nu am când să mănânc. Lăsați-mi , totuși, furculița, poate reușesc să ... Ah, oui, bien sür, Charles, ça oui ... Domn Primar, auziți la Charles, cică să ...

Scena II – Martie 2001, O sală de clasă de la Școala cu clasele I – VIII Dealunalt

- Bonjour, petits! spuse Charles, intrând in clasă împreună cu Mireille si Jean-Pierre, urmați de Romeo Patrocle și Florin Chelaru.
- Bonjour, Madame! răspunseră, în cor, elevii clasei a opta și profesoara lor.
Zâmbind degajat, fără să bage în seamă mica dezorientare a copiilor, Charles începu un dialog cu elevii, ajutat de Romeo. Discutară despre bănci, despre matematică, despre ce vor face când vor fi mari ... Pesemne plictistă de chestiunile abordate, Mireille părăsi conversația și aruncă o privire iscoditoare prin sală. Florile de la ferestre îi aduseră zâmbetul pe buze, un zâmbet care se transformă într-un semn de mirare când observă, pe pereți, două tablouri identice, reproduceri ale „Carului cu boi” de Grigorescu.
- Aveți mai mulți boi în sala aceasta, traduse promt Romeo observația musafirei, și fu imediat aprobat de primar și de tânăra profesoară.
Continuându-și inspecția vizuală, Mireille avu o supriză. Tabla era acoperită de mai multe propoziții în limba franceză.
- Au ora de franceză, îi traduse Romeo spusele profesoarei, privind și el tabla. Brusc, înlemni. Primul rând de pe tablă conținea o greșeală de gramatică ... și una de vocabular ... și ...
Jean-Pierre făcuse și el aceeași remarcă și, conștiincios, corectă fraza. Făcu doi pași înapoi, apoi ridică mâna dreaptă să apuce din nou creta, dar renunță. În același timp cu Romeo, observase greșeli, mai mici sau mai mari, pe fiecare rând scris pe tablă, iar buna lui cuviință îi dictă să nu intervină în bunul mers al orei. Romeo încercă, din proprie inițiativă, să explice:
- Doamna profesoară încă nu a apucat să corecteze ce au scris elevii ...
- Eu am scris pe tablă, interveni cadrul didactic. Știți, nu avem manuale și copiez eu textul din carte pe tablă pentru copii, nu vrem să rămânem în urmă cu materia.
Romeo evită să traducă pentru musafiri spusele colegei sale mai tinere, primind în schimb o privire recunoscătoare din partea primarului.
- Domn’ Patrocle, chiar slabuță fata asta, Titina, nu-i așa? Ce dracu să facem, ne-au băgat-o pe gât ăștia de la inspectorat, e necalificată, dar ... e nepoata lui ...
Numele unchiului nu se mai auzi, acoperit de gălăgia copiilor care ieșeau în recreație.

Scena III – Aprilie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

Sejurul lui Charles, Mireille și Jean-Pierre la Dealunalt se apropia de sfârșit. După o săptămână de discuții și vizite, urmate de alte discuții și de alte vizite, menite să îi facă pe musafirii francezi să înțeleagă cât mai bine starea de lucruri din comună și care sunt posibilitățile de a-i ajuta, aceștia plecau la Saint-Jean-des-Collines cu o idee foarte clară despre România și oamenii ei. În plus, în bagaje, câteva obiecte de artizanat românesc luaseră locul celor câteva mici pachete cu produse cosmetice pe care le oferiseră gazdelor. Romeo Patrocle strângea, fericit, la piept câteva cărți primite de la Mireille, care le luase la ea ca să aibă ce citi în avion și în momentele de liniște din timpul vizitei, dar acum i le oferea cu drag profesorului, ca semn de apreciere. Din păcate, nici unul dintre ei nu se gândise să împacheteze un cadou și pentru interpret ... La rândul lor, cei trei delegați francezi amestecaseră printre lucrurile dintre bagajele lor și câte o carte având pe copertă chiar numele lui Romeo Patrocle.
- [Flòrê], on a passé un bon moment chez vous, își începu Charles discursul de despărțire, tradus, promt, de Romeo. Vă mulțumim foarte mult și promitem să ducem cu noi o amintire frumoasă și că vom face tot ce vom putea să vă sprijinim, moral și material, pentru dezvoltarea comunei voastre. De asemenea, sperăm că foarte curând veți veni și voi să ne vedeți la noi acasă. Vom face tot ce trebuie să vă simțiți bine la noi, așa cum ne-am simțit și noi bine aici, la voi. Promit că vă asigurăm noi tot ce va fi necesar, bani de avion, vize, cazare ... o vizită de câteva zile la Paris, pentru că prietenul nostru Roméo mi-a zis ca nu a fost niciodată în Franța. Roméo, felicitări, recunosc că vorbești franceza mai bine decât noi, când o să vii să ne vizitezi o să ai din nou ocazia să profiți de calitățile tale. [Flòrê], îți vom trimite o invitație oficială pentru câte persoane vrei tu, desigur, plus interpretul.

Scena IV – Iulie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

- Mă Domn’ primar, a venit o scrisoare de la franceji, spuse secretarul primăriei dând buzna peste șeful său.
- Ce scrie? Ce scrie? întrebă Florin Chelaru.
- Dracu știe? Scrie pe limba lor, de unde dracu să înțeleg eu ce zice. Cred că e o scrisoare pentru tine, că văd aici scris „Florin”, iar hartia asta, cu atâtea semnături și antetul ăsta mare pare să fie un act oficial.
- Mă, ia sună-l pe profesorul ăla, Patrocle. Ãla ne scoate din belea, ca și data trecută, când veniră ăia.
Patrocle veni imediat. De fapt, după câteva ore.
- Îmi cer scuze, n-am putut să pornesc Dacia, cred că i-am gripat motorul. Am luat un taxi, ca să nu vă fac să așteptați până la ora autobuzului.
- Mulțumesc mult, domn’ profesor, și îmi cer scuze că a trebuit să vă deranjez. A venit un plic de la francejii noștri și, cum dumneavoastră ați fost atât de cumsecade și de competent când au venit ei în vizită, m-am gândit că tot dumneavoastră ne ajutați și acum.
Patrocle nu se lăsă rugat. Până să vină autobuzul pentru oraș traduse scrisoarea lui Charles și invitația oficială.
- Scrie așa: suntem inivitați să facem o vizită la St. Jean-des-Collines oricând, după întâi septembrie, o delegație oficială de șase persoane, cum ați sugerat dumneavoastră, plus un interpret, adică eu. Charles spune că ne plătește tot, de la transport până la cazare la ei la St Jean și la Paris, pentru că vrea să ne plimbe cinci zile prin Paris. Ne atașează o invitație oficială, cu mențiunea că municipalitatea din St. Jean-des-Collines se va ocupa de tot. Invitația trebuie tradusă și trebuie legalizată, domn’primar. Apoi trebuie dusă la ei la Consulat, pentru vize. Eu nu am nevoie de viză în Franța, e o convenție potrivit căreia profesorii de franceză din România nu au nevoie de viză de intrare în Franța. Facem o economie.
- Nu contează banii domn’profesor, le trimitem la sfârșit nota de plată să ne deconteze ei tot. Dar cum legalizăm invitația?!
- A, asta e simplu, eu am autorizație de traducător, mă duc eu la notariat și se rezolvă.
- Costă mult?
- Vreo sută de mii.
- Cum s-o plătim, că nu am cum deconta în contabilitate o traducere legalizată?
- Nu-i problemă, domne, plătesc eu notariatul, măcar atâta să fac și eu, nu? Doar n-o să merg în Franța ca un parazit!
- Hai, mă domn profesor, că și așa sunt dator vândut la dumneavoastră ... munca de traducător, benzina, taxiul, toate astea ... poate găsește contabila o șmecherie, ceva, și vă decontăm tot. Dar nu se poate în momentul ăsta.
- Lăsați, că nu niște bani m-au făcut pe mine, eu sunt mulțumit că mă duc în Franța. Toată viața am visat să văd Parisul, uite că acum mi se adeverește visul. Din contră, vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să vizitez Franța, că eu, cu salariul meu, nu am altă șansă să ajung acolo.

Scena V – Iulie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

- Mărine, stai jos și scrie!
- Da, domn’ primar, zi ...
- Deci, unu, eu, Chelaru Florin.
- Am zis. Doi?
- Doi, tu, Neață Marin.
- Merci, șefu, doi ... așa. Trei?
- Așa ... trei ... Chelaru Georgeta. Pai nu e ea om de bază?!
- Păi cum nu! ... eta. Mai departe?
- Patru: Neață Ionela. Nu putem despărți surorile.
- Da, domne, ai dreptate. Cinci?
- Cinci zi și tu Andru Ion, vicele. Ne ia dracu dacă nu-l punem. Și șase Andru Daniela, contabila, și gata. Îl mai adaugi și pe Patrocle Romeo, că e obligatoriu, cum au zis și aldeo Șarlă, că nu ne descurcăm fără el și bați lista la mașină. Maine aduni actele de la toți și mă duc la București să fac cererile de viză. Apoi trimitem lista și vizele lui Șarlă, să comande biletele de avion.


Scena VI – Iulie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

Telefonul sparse liniștea după-amiezii.
- Domn’ primar, se auzi in cască vocea telefonistei, vă caută de la prefectură. Cică e urgent.
- Hai să vedem ce e așa urgent de nu mai poate omu’ să stea liniștit, mormăi Chelaru. Da! Să trăiți, domnu ... Cine? A, domnu ... am înțeles! Nu, nu e târziu, doar mâine plec la vize. Să trăiți, eee, cum să mă supăr? E normal, sigur, domn’... Să trăiți! Să Trăiți!

Scena VI – Septembrie 2001, Inspectoratul Școlar Județean

Ca în fiecare an, înainte de începutul anului școlar, Inspectoratul Școlar a organizat Consfătuirile cadrelor didactice, pe discipline. Romeo Patrocle, profesorul de limba franceză de la liceul teoretic din micul oraș nu lipsește niciodată. Ce exemplu ar da el colegilor mai tineri dacă și-ar permite să chiulească de la o acțiune organizată de Inspectorat?
În ședințele de acest gen, inspectorul de specialitate face un bilanț al activității profelsorilor din subordinea sa, subliniind, așa cum se cuvine, rezultatele pozitive obținute de aceștia: premii la olimpiadele naționale, la concursurile școlare, cărți și articole publicate, alte contribuții aduse la bunul mers al procesului educativ. Sigur, nu sunt uitate nici eșecurile unora dintre colegi, nu pentru a fi pedepsite, nu acesta e rolul consfătuirilor, ci pentru a găsi împreună cea mai buna soluție pentru evitarea unor noi greșeli în viitor.
- Dragi colegi, să nu uităm să-l felicităm pe colegul nostru Romeo Patrocle, așa cum ne-a obișnuit și în acest an a publicat o carte de beletristică, se pare că a avut cronici favorabile în câteva reviste literare. Tot Romeo a avut două colaborări cu edituri prestigioase, unde a publicat traducerile a două cărți din literatura franceză contemporană. Dragii mei, nu înțeleg de ce Romeo Patrocle e singurul din județul nostru care are o astfel de activitate?
Și, pentru că nici ceilalți colegi nu înțelegeau, inspectorul a continuat cu punctele tari:
- De fapt, dragii mei, Hai să spunem că nu numai Romeo e un bun traducător. Am aflat de la biroul prefectului că în aceste zile o delegație din Dealunalt se află în Franța, unde are convorbiri cu oficialitățile din localitatea St. Jean-des-Collines. Se pare că se vor încheia noi înțelegeri între cele două localități.
- Domnule inspector, domnule inspector! Nu știu ce are Romeo, cred că i s-a făcut rău! Să chemăm salvarea?
După ce paramedicii își făcură datoria, urcându-l pe profesorul Patrocle în ambulanță, cu destinația Spitalul Județean de Urgență, Inspectorul se simți obligat să aprecieze:
- Precis n-a dormit azi-noapte, cine știe ce dracu mai traduce ăsta sau ce mai scrie. Așa, ce ziceam?! A, ăia de la Dealunalt ... da, da. Da, domnilor, delegația de la Dealunalt ... însoțită de colega noastră Titina, în calitate de interpret se află în aceste zile în Franța, unde ...