agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1837 .



Rânduri rânduri de fiinte
proză [ ]
fragment de roman, "Victor, clovnul din mine"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AnMar ]

2017-11-07  |     | 



- Dacă timpul n-ar mai curge, Victore, probabil că noi doi am deveni puncte înșirate pe spirala vieții neajungând unul la celălalt. Tu ce ai face în acele momente?
- Sigur aș sări peste toate nodurile energetice și te-aș lua de urechi, că numai prostii spui uneori, Anna.Tu, fără clovnul tău interior, ce ai mai fi ca ființă de lumină, ca fiică a Domnului?
Mă uit cruciș la el, el râde și mă împunge prietenește cu coiful lui ascuțit din care tot scoate jocurile acelea dificile... aparent dificile.
Are dreptate. Ce aș fi eu fără suflet, fără inima vie, imateriala inimă care bate altfel decât cea fizică și care are nevoie de un infinit de infinituri de fotoni impregnați cu iubire pentru a funcționa, pentru a mă ajuta cu creierul ei energetic, prea fin pentru a fi definit în materie, să ating înțelepciunea clovnului, a lui Victor. Știu că nu o voi atinge, dar mă ajută el cu câte un infinitezimal foton impregnat cu iubire, să o ating. Mă învață continuu cum să mă joc, cum să-i dezleg nebuniile de jocuri în care mă absoarbe și apoi mă scuipă ca pe o coajă de sămânță. Coajă coajă, dar e de floarea soarelui și odată cu expulzarea asta dureroasă, mai cuprind în iriși un răsărit, un apus înfocat și un amurg sfios, aproape adormit de blândețea și răcoarea cu care Victor îl așterne în și prin mine. Noaptea, nu știu de ce luna mă împunge chiar dacă e plină și cu atât mai mult, dacă este un corn banal pe care-l moi cu laptele universului și-l molfăi cuminte visând călătoriile spiritului împletit cu sufletul prin locuri stranii, sau locuri familiare mentalului tău neliniștit.

***

În toate e un fel de transhumanță, pentru că cineva mai trăiește într-un ochi, să ciupească de pe margini grâul verde? (- întreb și las pleoapa să cadă pe fila câmpului suspendat undeva între da și nu).
Pe unde curg picioarele oilor, dacă dincolo de hotare sferele cerești explodează, iar cuțitele falsității irump în tăcerea cerută de El? Și totul este pentru un respiro prelung, în globul ocular al existenței, în perpetua cerșetorie a înțelegerii Iubirii Sale.
Tabloul se prelinge în palma timpului uimit. El privește și trece... O oaie, două... șapte oi și fantoma unei ploi în care prima și ultima picătură alcătuiesc infinitul.

- Victore, așa-i că uneori disperarea de a nu rămâne singur te învață să dai la o parte straturi peste straturi otrăvite cu iluzii, minciuni, răutate umană ca să poți descoperi punctele forte ale frumuseții umane? Multă vreme am suferit de singurătate, pentru că nu reușeam să mă împac cu mine însămi și Doamne Doamne mi-a adus în cale oameni de toate nuanțele culorilor vieții, ale umanului în care, vrând nevrând, noi toți ne scăldăm neîncetat cât trăim în învelișul acesta de pământ.
Unii păreau la început modele sau tipare clare ale binelui uman, dar la fel ca în meditația decojirii unei cepe, pas cu pas încercările trăite alături de ei îi dezveleau și de multe ori am fost dezamăgită negăsind decât slăbiciune a firii, o autoiluzionare concentrată care le determina o bucurie cronică de a mă obliga și pe mine să mă autoiluzionez, ori eu simțeam clar că iluziile într-o viață ca a mea nu-și au locul, sunt nocive ființei mele, trezirii ființe mele la adevărul unic, adevărul existenței universale.
De multe ori am păstrat legătura cu aceste persoane și cred că dualul, care mă unește cu ele, mă determina să mă las purtată la rându-mi de valul acela, chiar dacă în străfundul inimii eram conștientă că îmi fac rău.
-Anna, totul se leagă în univers și pot spune cu tărie că tot ceea ce ai trăit a fost pentru creșterea ta, pentru întărirea sufletului și curățarea în timp a căilor zborului meu printre punctele călătoriei ființei tale. Cândva te vei elibera lesne de toate ființele care simți că nu sunt reactivi în reacțiile alchimice sau poate că sunt mult prea reactive și generează la un moment dat bulversarea întregului proces evolutiv al ființei tale.
În viața ta au venit rânduri rânduri de ființe și nu le pot numi superioare sau inferioare, ci mai degrabă în diferite faze ale propriei evoluții ca ființe de lumină. O parte acceptă adevărul, faptul că este tăios ca un cristal, altele preferă scaldul intens în nămolul iluziilor. Nu te mai necăji, este alegerea lor instinctivă sau nu, pentru că omul iubește comoditatea mai ales pe cea mentală. Și odată ce comoditatea mentală le este la braț tot timpul, nu mai pot vorbi de sufletesc și spiritual. Totul vine în celelalte două planuri superficial. Mă iartă că spun așa, dar e o mare fâsâială sufletească și spirituală în lumea de azi. De asta văd și vezi și tu cum răul, urâtul își înalță frunțile declarându-le regale, nimicind tot ceea ce poate înălța omul deasupra condiției de la care pornește singur în fața lui Dumnezeu, ca un copil în ham când pornește a descrie primii pași.
Mai vorbim despre asta. Acum stau și privesc un bob de rouă pe frunza inimii tale și poate că te voi invita la un nou joc... Cine știe!

***
Mă gândesc acum la durere și întreb pe toți aceia care-mi spuneau odată că mă ascund în spatele ei, dacă ei nu cumva continuă să o facă, folosind alte și alte tertipuri pentru a se păcăli singuri că nu o fac.
Nu m-am gândit la durere ca la acel șorț din material alb care protejează ființa. Am vrut să o exprim, să o macin exprimând-o. Era un mecanism de autoapărare prelungit în exterior. Acum însă, durerea a devenit velința de sub care încercările mele, reușite, sau nu, îmi relevă propria ființă. Acea ființă de care fără să știu mă ascundeam.
Călătoresc prin subterane uneori și acolo, păstrată artificial, este lumină. Totuși, ceva lipsește mereu de acolo și atunci, închid în mine frica de zidurile alb negre, de pătratele pe care viața joacă în fiecare fracțiune de timp cu mine șah, privesc umbrele care se preling pe ele și apoi, încep să scriu.
Am întotdeauna cu mine palmele, degetele, memoria. Când ies din tuneluri, mă reped la soare să-l întreb de câte ori a răsărit, de câte ori a apus și, de câte ori a lăsat amurgul să-i sărute nopții metaforele. Îmi spune să-i privesc ființa în oglindă. Voi afla sigur.
Se face liniște. Mă îndrept tăcută spre mine, spre casa din care nu pot scăpa prea curând. Gândesc alunecarea aceea prin tunelurile subterane. Reînvie visele cu lifturile orizontale, apoi cele verticale declanșează flashurile cu toate acele încercări în care am pierdut și m-am câștigat, învinuindu-mi mintea că nu a reținut punctele de staționare.
Mda... Poate voi reuși cândva... poate voi reuși.
Aștept visele cu lifturi să revină, pentru a le putea descrie timpii de foc, de apă, de aer, de lemn, de metal. Toate sunt sunete căzând în timpul biologic al ființei, odată cu pietrele pe care le ridic în cotidian, pentru a le încerca duritatea, cântecul... farmecul.

Anne Marie Bejliu, 7 noiembrie 2017

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!