agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-12-04 | |
Am văzut lucruri incredibile de-a lungul vieții mele de barman dar nimic mai uluitor decât acel marinar cu perciuni albi și stufoși care se prezentă într-o zi în fața mea cerând o oală de vin roșu de butură. Când a avut-o între mâini s-a așezat tacticos cu ea la o masă retrasă, și-a suflecat mânecile și a început să caute pe fundul ei. Nea Titi de la masa alăturată l-a întrebat ce face. Marinarul și-a scos mâinile colorate de vin și a răspuns că toate fântânile, toate lacurile, mările și oceanele păstrează pe fund comori imposibile și cadavre de naufragiați. Și nea Titi și toți ceilalți clienți au râs ironic. Marinarul n-a reacționat, mi-a plătit, s-a șters pe mâini și a dispărut pe ușă afară. În seara următoare a venit și a repetat același ritual cu mânecile suflecate, căutând comori inventate în adâncimea minimă a unei noi oale de vin roșu. După vreo săptămână, când deja ajunsesem cu toții să-l credem un nebun care-și face tratament la mâini cu vin roșu de butură, sparse deodată liniștea de la miezul nopții din bar cu o exclamație de surpriză. Cu toții asistam la minune: marinarul scotea din oala cu vin pumni de monede de aur, de bijuterii antice și chiar lingouri. După ce a scos bogății suficiente ca să nu fie nevoit să mai muncească nicio zi din restul vieții sale, marinarul a venit la tejghea și mi-a pus tot aurul pe ea. Ți-l cumpăr, mi-a zis obosit. Ți-l vând, am răspuns fericit. Habar n-aveam că în acel moment începea necazul vieții mele. Am cutreierat sumedenie de baruri și taverne din nenumărate țări cumpărând și mai nenumărate oale de vin roșu de toate soiurile, în care am căutat comori cum văzusem la marinarul cu perciuni albi și stufoși. După mai bine de un an, deja aflându-mă în pragul sărăciei, au venit la mine doi tipi cu halate albe care m-au îmbrăcat forțat cu o cămașă ciudată și m-au adus în acest loc și mai ciudat unde, în ciuda tratamentului la care sunt supus, nu mă las: caut cu mânecile suflecate pe fundul tuturor paharelor, farfuriilor și oalelor care-mi cad în mână. Cred cu tărie în acel marinar.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate