agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-10-01 | |
Bă, băiete, îmi plăcu mult cum vorbiși. Și ce auzi, sunt om bătrân acu’, am văzut multe, da’ mă puseși pă gânduri. Mă, să vă povestesc io o întâmplare adevărată. Îl știți pe ăsta al lu’ Nae al lu’ moș Dobre, pe Mitică mă. Măto îl polocriserăm noi când eram mici! Nu îi zicea lu’ mă-sa, ca toți copii, mamă. O striga măto! Mă-sa avea două surori mai mici care, cum e la noi la țară, aveau grijă de el. Și când se plictiseau, fetișcane și ele cu ochii după băieți, să scape de el, îl îndemnau: „du-te, mă, la mă-ta!” Și azi, du-te la mă-ta, mâine du-te la mă-ta și poimâine la fel, copilul a învățat să-i zică lui mumă-sa măto. Și de aici polocra! Ehe, era frumos când îl întreba lumea cu cine se culcă. Și el răspundea: „cu mă-ta!”.
Ce vă uitați, mă, așa la mine? Nu știți despre cine e vorba? Ãsta, mă, tac-su lu’ Lavinius, de-i zice lumea acuma colonelu’. Da’, cică ar fi general. Nimeni nu știe, că de la el nu scoți o vorbă! A lucrat, vă spun io sigur, direct cu Ceaușescu. Vezi, ce încredere avea în el, că îl trimitea pe afară în misiuni secrete. Era mare, când venea la ăștia la Boteni în inspecție băga dracii în ei. Mie mi-a povestit al lu’ Opincă, era șofer la parașutiști și auzea ce vorbeau ofițerii. Da’ era om bun. N-a făcut rău la nimeni. Pe comandantul de la parașutiști, cu ce l-o fi prins, zicea că trebuia să-l destituie, să-l bage în pușcărie. Și pe ăsta al lu’ Șuteu, de pe Linia Nouă, de era șef la aviație l-a scăpat. Divorțase, fusese pedepsit pe linie de partid, și voia unu cu pile să-i ia locul. Ehee, pă câți copii dă-știa ca voi nu i-a ajutat! I-a scos din mină, i-a adus mai aproape de casă… Pe al lu’ Gâtlej l-a scăpat dă batalionu disciplinar. Îl prinsese comandantu’ dormind în post la drapel și i-a luat pușca. Ãsta micu al lu’ Bărzoi, Florin, dezertase… A făcut el ce a făcut și i-a scăpat. Al lu’ Nae Croitoru, de e mare acu’, el l-a făcut ofițer! Recunosc, și pe mine m-a ajutat cu prostănacii ăștia! M-am dus la tac-su, ziceam să-i dau un purcel drept recunoștință, da’ nici n-a vrut să auză. M-a băgat în curte, aproape cu forța, și n-am scăpat de el până nu am băut, amândoi, aproape o găleată de țuică… De la el! Luase adălmașu’ pentru o lucrare, că era zidar! Mă, de aia tare, că m-am făcut pulbere și nici până azi nu știu cum am ajuns acasă. Vezi, mai erau și oameni de-ăștia pe atunci! Da’ tot se mai găsea câte un tămpit… Ca Marin al lu’ Câlțea, care să tot agita pe aici pe la prăvalie, nu bea nimic da’ să băga și el în seamă, zicea că face politică. Se dădea mare liberal și urla cât îl țineau bojogii că ar trebui împușcat fiindcă era ceaușist. Tocmai el vorbea, care dezertase de pe front! Am vrut să-l bat, da’ m-a oprit fi-miu ăl mic și doar l-am scuipat între ochi! N-a mai apucat să se supere pe mine… La nici vreo lună s-a îndurat ăl de sus și l-a luat. Da’, să reviu la problemă. După ce s-a pensionat, cu mâna lui și-a făcut casa aia mare. Și pe aia de la Răiculești tot el a zidit-o! Mă, l-am văzut io cum căra câte zece cărămizi odată și apoi le zidea. Zicea că vrea să rămână și după el ceva, o urmă. Are apartament în București, da’ șade mai mult pe aici. Și, dacă i-a murit nevasta, s-a apucat să scrie poezii, romane. Are o grămadă de cărți, le mai dă pe la ăia pe uliță la el, da a donat și pe la mai toate bibliotecile din zonă. Cu Atomu, ăsta de a fost directorul școlii, și cu al lu’ Englezu au făcut un grup. Vin pe la ei scriitori din Titu, de pe la Potlogi, ba chiar din București și din Târgoviște. Dracu știe ce pun ei la cale acolo! Făcea parte din adunarea asta a lor și Țițile. Ce mă l-ați și uitat? Vasile al lu’ Marin al lu’ Mușuroiu, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi! Ãla, mă, de l-au îngropat cu fanfară militară! Măi, băieți, și când vine ăsta al lu’ moș Dobre, după vreo săptămână, de pe unde fusese el plecat, îi iese în cale Ricuța lu’ Matei Ciungu, vecină cu el. În loc să o ia și ea mai pe ocolite, ca femeia proastă, îi spune așa pe șleau că a murit „Poetu”, că a făcut infarct. Lu’ al lu’ Englezu îi zice lumea așa! Când aude rămâne perplex, se întâlnise cu el în târg cu o duminică înainte și era bine, sănătos, băuseră și câte o bere… Chiar trebuiau să se ducă la o lansare de carte… Asta e, ce să faci! Vă dați seama ce noapte a petrecut bietu’ om. Mi-a zis al lu’ Mielache că s-a îmbătat criță, poate o fi și plâns. Ce, mă, nu e și el tot om ca noi? Da’ a doua zi, așa mai spre amurgite, ia niște lumânări și, pentru că nu fusese la înmormântare, se duce la cimitir să-i aprindă și el lumină. Bă, băieți, și începe să caute așa la rând pe fiecare alee, umblă cât umblă dintr-o margine în alta, da’ nu găsește mormântu’ și nici vreo cruce pe care să scrie Vasile Oneață. Că așa îl cheamă la catalog! Ce să facă cu lumânările? Tocmai își construise o capelă unde sunt morții lor și s-a dus să pună lumânările acolo. Că, cică, nu e bine să te întorci cu ele acasă. De felul lui om milos, a îngenuncheat, s-a rugat cu capu’ plecat, a stat dă vorbă cu morții… În fine, să fi trecut o vreme, începuse să se cam întunece și când se ridică în picioare, pe cine vede în spatele lui? Pe Vasile, „Poetu”! O stafie care îl privea și nu zicea nimic. Vă dați seama ce a urmat… S-a îngălbenit tot, n-a mai putut să respire, a dat ochii peste cap, bâstâcâia speriat din mâini, n-a reușit să scoată o vorbă că a leșinat. Noroc că „mortu’” avea telefonu’ la el! A sunat și au venit ăia de la Răcari, că erau mai aproape. Au venit repede, i-au făcut ce știau ei că și-a revenit. Da’, era alb tot, mă. Și îl știți ce păr negru și frumos avea! Spun ăia care l-au dăzbrăcat că și la floci albise! Nu scotea o vorbă, privea fix și așa de colonel sau general, mă, era blească! Să căcase pe el. După aia a aflat, după ce l-au adus acasă, care era tătășenia. Peste asfalt, care cunoașteți, lu’ al lu’ Pomădău de are magazinul ăla mare, dracu știe de ce, îi zicea lumea „Poetu”. Probabil era el mai ciudat! Și ăla o mierlise. Fire sensibilă a făcut un șoc de la o glumă. I-a zis unu că o văzuse pe nevastă-sa în porumb cu tinerelul care le slugărea prin curte. Nimic, nimic adevărat! Da’ l-au îngropat nu aici la noi, ci în cimitir la Pantazi. Vezi, domnule, ce înseamnă confuzia! Cum poți să omori un om, oricât de mare și de călit. Cât despre bani, degeaba îi întorci cu lopata… Ascultați-mă pe mine, că sunt ca tatăl vostru, și luați aminte! Noi ăștia de pe-aici suntem cam iuți. Le spun și alor mei, să fie atenți cu vorba. Mă, și mai e o treabă. Chiar dacă vezi pe unu dăspuiat peste nevastă-ta… Mă, nu băga cuțitu’ în el! Dacă n-a nimerit gaura… Nu omori omu’ dăgeaba? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate