În camera hotelului, cu ușa deschisă, mă simțeam cumplit de singur. Ai mei plecaseră de mult acasă, iar eu mă duceam în continuare la muncă, doar chinezoaica mă mai scotea din apatia în care intrasem, cu chicotelile ei, la o partidă nevinovată de sex. Credeam că o să țină toată frumusețea aceasta la nesfârșit. Patronul, mă văzu și-mi spuse că dorul este o chestiune de timp, care trece cu aerul proaspăt de pe cheiul, Londrei. Mă bucuram de lumea bună sau rea din oraș, mai ales de frumusețea nemiloasă a orașului agitat și liniștit în acelaș timp, care nu-mi dădea pace.
Nu a durat mult toată apatia aceasta, doar sunt o persoană vivace în căutarea aventurii și mai ales a independenței. La Hotel s-au cazat niște oameni cu mașini foarte scumpe, haine ale căror firme nu erau decât în visul meu și femei de la care nu-ți mai puteai lua ochii. Nimerindu-mă pe holul de intrare atunci, patronul mă rugă să-i conduc la camerele lor, împreună cu băiatul de bagaje, care se uita cam urât la mine, pentru că se gândea că trebuie să împartă bacșișul cu mine, dar eu am dus familiile până la linia camerelor, după care m-am retras politicos, lăsându-l pe băiat să zâmbească mulțumit. În timp ce făceam stânga împrejur, un bărbat robust, ce părea a se da șeful printre cei de acolo, scoase telefonul din buzunar și mă interpelă într-o engleză foarte proastă.
- Băiete, unde te grăbești așa!
- Domnule?
- Aș dori să-mi citești acest mesaj.
- Nu știu dacă patronul îmi dă voie, domnule.
- Să spunem că celălalt băiat, care este deja înăuntru cu ai mei nu te vede, iar eu chiar nu te pârăsc.
- Da, dar…
- Bănuiesc că ști limba română, am ghicit?
- Da.
- Atunci?
- Bine, dați-mi repede telefonul, nu aș vrea să mă vadă colegul.
- Hai să ne retragem în colțul acesta mai întunecos, colegul este doar în prima cameră, mai are ceva de muncă.
- Nu pot traduce chiar corect, domnule. Sunt de puțin timp aici.
- Te-am citit de pe față, rutina se instalează mult mai târziu.
- Dar de unde ați știut că sunt român, domnule?
- Aveți voi un soi de tristețe, când plecați de acasă, nu toți, depinde de zonă, dar în general…
- Da, așa este. Mă tem că nu am făcut alegerea cea mai bună, abandonându-mi școala pentru bani.
- Te cred, îmi place cum gândești, dar uită-te la mine, nici eu nu am prea multă școală…
- Vă cred, dar probabil sunteți dintr-o familie…
- Da, poate asta…
- Vă rog, telefonul, domnule!
- A, da.
- Mesajul spune că a sosit marfa promisă.
- Doar atât, haide, nu te rușina! Este doar limba ta de baștină, băiete!
- Dacă vreți și celelalte componente, știți ce aveți de făcut.
- Bine, mulțumesc! Uite cum facem, o să vorbesc cu patronul hotelului, care de altfel îmi este un foarte bun amic, să pot veni aici, bănuiesc că locuiești aici, pentru serviciile tale. Cum dorești să te plătesc, direct sau să-ți ridic salariul săptămânal cu o cotă considerabilă?
- Ridicați-mi salariul cu o cotă, dacă nu este prea mare deranjul.
- Oricum, îmi este dator vândut englezul, iar tu îmi ești simpatic. Primește o sută din partea mea, româna este o limbă prea ușor de învățat, aș prefera să-mi înghit araba mea de acasă, decât să învăț această limbă, este prea leneșă și fluentă.
- Domnule, trebuie să mă retrag la treburile mele, mai ținem legătura prin patron.
- Bine, bine. Da știu, că ești fricos, nu glumă!
- Bună, ziua!
- Bine, să fie bună!
Seara, patronul mă chemă la el și-mi spuse că-mi mărește salariul, pentru serviciile mele de traducător și mă întrebă dacă nu cumva știu limba rusă, pentru era foarte frecventă înainte în școlile românești. Bineînțeles că i-am mulțumit politicos, spunându-i că știu ceva rusă de la tatăl meu, doar că-mi este foarte greu să traduc în engleză, mai ales fragmente scrise.
Eram în al nouălea cer, parcă mai uitasem de casă, tocmai de aceea englezul, fiind o persoană destul de în vârstă mă invită la el acasă, să luam masa. Nu știam cum să refuz mai politicos, dar mă luă cu mâna pe după umeri și-mi spuse că prietena mea Kioto, acceptase deja. Acum nu știu ce aș fi acceptat, o partidă de sex cu Kioto sau o masă alături de familia patronului meu.
- Bine, șefu! Doar pentru că mi-ați făcut o surpriză cu Kioto. Fiindu-i recuoscător pentru că eu nu o strigam nici cum.
Casa patronului meu era nici pe departe la marginea Londrei, mi s-a părut foarte lung drumul, undeva la țară, între niște dealuri nu prea mari, era o mică baltă, alimentată de un mic izvoraș, care venea dintr-o pădurice întunecată, semn că nu prea fusese curățată de curând. Lângă această băltoacă era un imaș frumos, bine îngrijit, tuns de mai mare frumusețea, parcă era un covor imens verde, dar ce m-a frapat cel mai tare, multitudinea de păsări înrudite cu apa: pelicani, lebede, rațe, gâște… aproape toate rasele erau acolo pe baltă, aveau și o cușcă imensă cu un balcon mărișor, ca o verandă, pentru ploaie. Cel mai mult m-au dat peste cap nuferii, pentru că sunt înnebunit după aceste minunate flori de apă, și nu erau numai albi. Kioto nu era prea mișcată, dar eu nu mai aveam aer. Tot acolo era o băncuță, din acelea tipice, cu spetează și frumos vopsită, iar păsările nici nu se sinchiseau că stăteai în imediata lor apropiere, păreau să ne creadă din familia lor.
Englezul văzu că Kioto părea deranjată, tocmai de aceea ne invită în casă, care nu era exagerat de mare așa cum ne-am fi așteptat la suprafața aceea frumoasă. O casă cu intrare joasă, cu un living imens, ce avea ferestre foarte mari, ce dădeau la baltă sau lac părea de aici, de unde puteai vedea păsările și iepurași ce stăteau pe gazon fără să se sinchisească că-i privim. Casa mai avea două nivele cu camere foarte înghesuite, decomandate, cu holuri la fel de înguste și câte o baie pe fiecare cat, dar cel mai frumos spectacol era din sufragerie, de unde nu-ți venea să pleci.
- În zilele liniștite vin fazani, viu colorați.
- Bună ziua! Mă scuzați, numele meu este…
- Katy! ÃŽmi pare bine.
- Acum înțeleg de ce este atât de retrasă, prietena mea Kioto.
- A, îmi pare bine, domnișoară Kioto! Mama mea, Mary.
- Încântat, doamnă Mary! Acum înțeleg pe cine moștenește fata dumneavoastră.
- O, dar John, este o figură…
- Tipic englezoaică, aș putea spune.
- Un blond autentic cu rădăcini adânci nordice, ochi albaștri, așa că mica noastră Katy a avut de unde să aleagă.
- Văd că ești un adevărat don Juan, tinere! Sper că nu o viitoare amenințare pentru fata mea, care împlinește frumoasa vârstă de douăzeci de ani.
- La noi se spune, mulți înainte, domnule, ceea ce îi doresc și fiicei dumneavoastră. Kioto, sper să nu fie dezamăgită.
- Doar am vrut să fiu o gazdă cu principii.
- Frumos așezământ aici, domnule.
- Da, un pic cam piperat, dar sperăm că o vom duce mulți ani aici, aerul este deosebit, iar ploaia este absorbită foarte repede, când vin căprioare, toată lumea merge pe vârfuri, sunt preferatele noastre,
- E splendid, cum de sunt atât de pașnice, animalele de aici… la noi… le dați mâncare?
- Doar adăpostul acela și lacul.
- Nemaipomenit de frumos.
- Obișnuiești să bei ceva înainte de masă?
- Odată, mai gustam câte ceva, Kioto m-a cam pus la regim.
- Am o tărie excelentă, ascunsă afară în adăpostul animalelor, o putem savura pe banca din apropiere, astăzi este un pic de soare.
- Foarte bine, doamnele s-au dat la vorbă.
- Să mergem!
Mă uitam cu plăcere la tot ce mă înconjura, nu semăna deloc cu blocurile noastre, pline de beton, gălăgie continuă, igrasie de care nu poți scăpa niciodată. Mă uitam cu jind la locurile acelea pe care le îndrăgeam și vedeam munca din spatele lor, ca pe ceva foarte plăcut, diferența dintre om și animal aici era cu adevărat depășită. Nu trebuia să faci altceva, decât să trăiești frumos în acea armonie, care-ți dădea o pace greu de imaginat. Cu toate acestea nu puteam să spun că nu-mi lipseau ai mei. Rafael, prietenul meu cel mai bun lângă care am petrecut clipe de neuitat în casa doamnei noastre de engleză, care nu era de lăsat, cu toate că era cam sumbră, poate că lipseau animăluțele acestea fantastice, dar eram noi pe acolo și completam totul foarte bine. Familia mea nu putea fi înlocuită, dar îl aveam pe domnul John, care semăna aproape leit cu tata, poate că tata era mai haios, dar puțină strictețe nu strică, în ceea ce o privește pe doamna Mary, era o femeie deosebită, din ce se vedea, dar bineînțeles că nu-mi putea înlocui mama, de care îmi era atât de dor.
Rezultatul acelei călătorii, nu a fost decât să ne arate că suntem și noi oameni ale căror sentimente nu au fost atrofiate de sistem, de mentalități învechite, prin care ne închidem în cochiliile noastre, astfel încât nu putem respira liberi, soluția mea era sigură, să mă adaptez și să-mi termin studiile la care am renunțat din pură nebunie, dar niciodată cele pe care vrei să le faci nu sunt pe aceeași undă cu planurile făcute undeva sus, cu o uneltire greu de imaginat, uitându-ne în urmă.
La muncă totul părea foarte frumos, chiar eram mulțumit de serviciul meu, dar mai ales de chinezoaica mea simpatică, dar cum nu toate sunt roz în viața noastră, a venit și ziua să muncesc pentru bonusul pe care l-am primit, venind la mine uriașul acela cu mai multe mesaje, ba chiar pagini întregi de acte și altele în limba română. Textele erau aproape la subiect, dar traducerea unor termeni tehnici era greoaie, mai ales că trebuia să le iau metodic, pentru că trebuiau transcrise și paginate conform cifrelor puse de mână în colțul fiecărei pagini.
- Ai terminat, băiete?
- Da, domnule.
- Foarte bine. Ai primit bonusul promis la salariu?
- Da, domnule. Nu-mi datorați nimic.
- Știu asta, numai că eu am nevoie de tăcerea ta, băiete!
- La ce vă referiți, domnule?
- Adică ce mi-ai tradus aici, rămâne între noi, ai priceput!
- Da, domnule! Nu era nevoie să-mi spuneți aceasta, oricum… deja am uitat ce am lucrat pentru dumneavoastră.
- Aici, băiete… sunt afaceri cinstite, dar modul de muncă diferă oarecum, din cauza legilor locale, pricepi.
- Da, domnule.
- Uite, un bonus de la mine, pentru munca ta, poate te vei gândi să muncști pentru mine.
- Este foarte bine și aici, domnule.
- Nu mă face să zâmbesc, mi se văd dinții artificiali, băiete!
- Mă scuzați, dar nu înțeleg.
- Îți pot da de patru ori salariul de aici, asta dacă muncești asiduu, bineînțeles.
- În ce constă munca dumneavoastră, domnule?
- La mine, în afara actelor…
- O clipă, dar de ce nu mutați afacerea în țara mea, dacă tot o tratați cu oameni de acolo?
- Bună întrebare, băiete. Pentru că aici venitul se înmulțește cu o cifră destul de favorabilă buzunarelor mele, ai înțeles.
- Am înțeles.
- Acum, dacă intri la mine, cred că te-ai prins din acte, facem două lucruri, ansamblăm și vindem, deci cam asta trebuie să faci.
- Nu aș putea doar să anasmblez, știți…
- Știu. Ești o persoană mai timidă, dar la sfârșitul zilei, vei vedea că doar din bonusuri iei de trei ori mai mult decât aici, plus ce faci cu traducerile, rata este foarte mare.
- Bine, domnule. Asta înseamnă că nu voi mai avea timp să mă văd cu prietena mea.
- A, ba da! Poate că la masă sau…
- Am înțeles! Este foarte tentant ce mi-ați propus, tocmai de aceea am să vă răspund că mă voi gândi la propunere.
- Nu ești prost, gândește și aplică, băiete!
- Numai bine, domnule!
- Și ție, ai grijă de chinezoaica ta.
- Mulțumesc, domnule.
Chiar era timpul să primesc vești de acasă, ai mei mi-au trimis foile matricole de la Școală, pentru a putea să continui și Rafael m-a pus la punct cu materia, încercam să mai recuperez cu internetul timpul pierdut, căutând materialele necesare, între timp căutam deja, modalități pentru recuperarea materiei, acum că aveam documentele necesare.
Toate bune și frumoase, numai că școlile erau pe terminate și la ei, ceea ce nu-mi dădea prea multe șanse, mai ales că nu aveam aparținători, așa că într-o zi l-am rugat pe domnul John să mă ajute pentru a fi înscris la Școală, dumnealui a făcut multe, dar în toate era necesară ca bază un loc stabil, nu în cadrul unui hotel, iar eu nu eram pe poziția de a-mi procura o locuință închiriată pe numele meu. Chiar și Kioto, locuia cu mai multe fete, însă actele erau pe numele unei bulgăroaice, cu care m-a pus în legătură, dar era foarte greu să-mi facă acte pe numele meu pentru că atunci ar fi mărit chiria, ceea ce nu vroia absolut nimeni. Singura modalitate și cea mai simplă, era să fiu luat în spațiu de domnul John, dar acesta tăgădui la această propunere, care era destul de riscantă pentru el. Mai era o formulă pentru recuperarea cursurilor pierdute, erau Școlile fără frecvență, de la noi, în care nu era necesară prezența nicicum, puteai da examenele foarte simplu, așa că zis și făcut… am trimis către ai mei acordul să fiu înscris la o astfel de Școală, doar pentru a nu-mi pierde un an, esențial pentru mine.
Kioto, avea dreptate, dar o susÈ›ineam È™i eu pe a mea cu aceeaÈ™i fermitate, nu puteam să mai pierd timpul în van, aici nu era nici un profesor pe care să-l fac fericit, pentru a trece clasa, iar la Bac’ problema era de-a dreptul serioasă, însă aveam să învăț fără să crâcnesc, aÈ™a că timpul meu liber era foarte puÈ›in.
John, stăpânul meu, pot spune aceasta, deoarece el era persoana principală de care depindeam în acel moment, nu puteam să mă mișc fără a-l întreba ceva, devenise al doilea tată pentru mine. În una din zile, a venit domnul cu care mai colaboram pentru unele traduceri, dar de data aceasta doar ne-am salutat rece, văzându-ne fiecare de treaba lui, el s-a întreținut cu domnul John, o perioadă de timp iar eu îmi făceam de treabă prin apropiere, doar, doar… voi prinde vreo frântură din discuție. Spre seară, pe când mă întorceam de la o întâlnire cu Kioto, John mă chemă la el și-mi spuse foarte părintește că o să trebuiască să ne mutăm cu tot calabalâcul în alt oraș, deoarece domnul cu traducerile a cumpărat hotelul și nu mai dorește să continue serviciile personalului actual.
- Nu înțeleg, domnule! Dar de ce ați fost nevoit să vindeți? Erați oricum destul de aproape de casa dumneavoastră, o casă cum numai în povești am văzut, nu mai înțeleg nimic.
- Dragul meu, încă ești copil, ai să înțelegi atunci când vei gândi ca noi, nu este necesar doar să ne vorbești limba, trebuie să faci unele compromisuri.
- Nu înțeleg nimic. Acum familia dumneavoastră…
- Tocmai despre asta este vorba, familiei mele îi trebuie sprijin, iar domnul Fangos, a fost drăguț pentru că nu s-a tocmit la preț.
- Știam că, domnul Fangos… are nevoie de mine…
- Da, numai că de data aceasta, cu toate că am insistat să rămâi în continuare la serviciu în patronatul dumnealui, a spus că trebuie să-mi retrag tot personalul, deoarece hotelul, pentru o perioadă o să funcționeze ca o casă privată, pentru locuit.
- Înțeleg, dar poate are nevoie de un băiat pentru curățenie.
- De obicei se aleg fete pentru aceste servicii, foarte bine dotate, cunosc acest tip de oameni, mă îndoiesc că este pe invers.
- Da, aveți dreptate, nu știu ce-mi…
- Stai liniștit băiete, deocamdată strânge-ți lucrurile pentru că ne mutăm, dimineață vom pleca…
- Deci voi lucra în continuare pentru dumneavoastră?
- La vârsta mea apreciez oamenii loiali, iar în tine am găsit unul, în ceea ce privește fetele, sunt catolic convins, și-mi iubesc soția.
- Foarte bine faceți, mai ales să vă iubiți fiica. Dar tot nu mi-ați spus care este graba aceasta, pentru care sunteți nevoit să plecați din acest hotel foarte frumos… la poziție… ca să zic așa.
- Ca și tine, fiica mea a făcut unele alegeri greșite, acum nu te condamn pe tine, acum n-am mai discuta aici, dar ea s-a bucurat de prea multă libertate așa cum sunteți voi obișnuiți să spuneți în țara voastră și a făcut unele boacăne, pe care eu ca părinte trebuie să le plătesc, dacă…
- Nu-mi spuneți mai mult, vă rog frumos, știu că suferiți foarte mult, doresc să păstrez oarece distanță, dacă nu vă supărați.
- Sunt de acord cu tine, oricum ți-am spus destule, pentru a înțelege acest aspect.
- Unde o să ne mutăm, dacă nu sunt indiscret?
- Deocamdată, am să te lochez la țară pe tine, în acelaș salariu bineînțeles, până ce se face un loc de muncă într-un alt hotel din orașul vecin.
- Și cu dormitul?
- O să stai în casa de oaspeți, care este puțin în pădure, de aceea nu ai văzut-o, iar ca activitate o să te pun la curent cu Stuart, el este omul care se ocupă de toate pe acel domeniu, ca să funcționeze foarte bine.
- Atunci mă duc să-mi iau la revedere de la Kioto, pentru că de mâine o să fie foarte…
- O să mai vi la Londra… cu Stuart, pentru cumpărături și alte necesități, de care depinde casa, iar atunci o să poți vedea pe prietena ta chinezoaică.
- Da, ce bine! O să-i transmit toate acestea, poate că nu sunt chiar pierdut pentru ea…
- Pentru ea nu, dar pentru școală…
- Aoleu, am uitat cu totul discuția noastră, există internet la țară?
- Da, cred că da! De ce?
- Pentru că… poate… o să optez pentru învățământul la distanță.
- Nu este cam mare distanța?
- Ei nici nu trebuie să știe, toate aceste amănunte.
- Ai dreptate, băiete.
- O să mă apuc de învățat, dacă tot mă izolați la țară.
- Așa să faci. Eu mă apuc să-mi termin actele, iar tu… mâine dimineață să fii gata de îmbarcare.
- Prea bine, domnule.
- Începi să fii un adevărat domn, băiete.
- Mulțumesc, dar să nu vă faceți prea mari iluzii cu mine, nu sunt decât o pușlama, care a fugit de acasă, atâta tot.
- Cel puțin ai tăi, nu au de plătit nimic de pe urma ta.
- Încă!
- Începi să mă pui pe gânduri, da… cred că au plătit cu sufletul, asta nu este ușor, băiete.
- Există un timp pentru toate, domnule.
- Ai dreptate, băiete. Pune-te pe treabă cu actele pentru școală, timpul trece.
- Mulțumesc pentru sfat, domnule.