agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-11-11 | |
Profesorul Ștrombel ne zise:
-O să vedeți, viața e ca dracu’... Tu Sincule o să te spânzuri, și tu Pitiș, și tu Daicule într-o zi o să-ți pui lațul de gât... Și eu o să mor de mâna fiului meu vitreg, mai adougă el... Ne-am oprit din râs, tăcerea a căzut peste noi ca un trăsnet, am mers fiecare la banca lui. Profesorul e tot în picioare privind în gol. Deodată se scutură ca de un fior rece: -Ce aveți mă? Ne uităm unii la alți, începem să ne foim... -Tov profesor, era vorba dacă ne învoiți pentru meciul de mâine cu „A”-ul, a îndrăznit unu’... Întâmplarea a fost uitată imediat. Ștrombel ne-a fost profesor și prieten și avem multe amintiri plăcute din liceu legate de el. Anii au trecut cu duiumul... S-a ales praful de visele și speranțele noastre de tinerețe... Mai ieri vorbeam la telefon cu cineva: -Ai auzit că a murit Ștrombel? Exact cum a presimțit el, săracu’... -Adică cum? Cum a murit? întreb eu luat total pe nepregătite... -Păi știi că ținea pe pictorița aia... Ea avea un fiu dintr-o altă căsătorie, un nenorocit... Da bă, ăla l-a omorât, l-a înjunghiat de la o ceartă de niște bani... Dintr-o dată mi-a redevenit vie scena cu premoniția, momentul când profesorul căzut parcă în transă a rostit acele cuvinte... Și că zisese ceva și de cei trei colegi... Pe Sincu mi l-am amintit, sucit și cam singuratic... L-am găsit, locuiește undeva la țară într-o casă moștenită de la niște rude din partea mamei. -Sincule ce mai faci mă? -Drăgane, cu viața asta nenorocită, îmi răspunse zâmbind acru. -Mă, da ești gospodar, zic uitându-mă din drum peste ulucile gardului... Ia uite ce gradină de zarzavat frumoasă ai...Și irigi după ultima tehnologie, îmi place... -Ce să fac altceva acu’ că m-au dat afară de la serviciu... Mă descurc greu, mai am și pensie alimentară de plătit copilului că m-am despărțit de femeie, cred că știi... - Nu știu... Mă uit la el, vorbește cu obidă-n suflet: că acum e vremea hoților, că oamenii cinstiți și corecți ca el sunt aruncați la periferia societății, că până la urmă le dă dracu’ pe toate, etc, etc... Ne despărțim promițându-ne să ne revedem cât mai curând... L-am lăsat stând singur pe băncuța de lângă poartă... De Pitiș am fost mai apropiat. Era isteț și mai tot timpul vesel. L-am căutat, știam că lucrează la uzina de autoturisme și că locuiește în Mioveni... -Nu mai e... mi-a zis un tovarăș în timp ce ne beam berea într-un bar din orașul respectiv. A lucrat la „mecanicu’ șef”... Meseriaș foarte bun dar se zice că o cam luase razna. De-aia l-au și pensionat. S-a retras în satul natal, undeva pe Vlașca. Nu mai știu nimic de el, a încheiat omu’ cu tristețe în glas. După ce m-am despărțit de Daicu am ieșit să fac autostopul... -Bine mă Drăgane ești în Deagu și nu dai pe la mine?!... Am recunoscut vocea lui Sandu... Mă întorc: Sandu țiganu, fost coleg de clasă și prieten foarte bun, frați de cruce, cum ne plăcea să ne spunem pe vremea aia. Ne-am îmbrățișat cu lacrimi în ochi... -Ce e mă cu tine p-aci? Dar ce-am rămas noi în drum, hai că stau la doi pași, ți-o fi foame, și bem și un rachiu, zice luându-mă de după umeri. Sunt o familie vestită de țigani căldărari. Mă cunosc și îi cunosc demult, ospitalieri și foarte detreabă. Toată familia m-a întâmpinat bucuroasă. Pirostriile în mijlocul curții... Au aruncat puiul în ceaun și imediat a fost gata și mămăliga, apoi în jurul măsuței cu trei picioare ne-am întins la povești... Focul își aruncă în noapte limbile galben-roșiatice. -Și cu ce treaburi ziceai că umbli? mă întrebă deodată Sandu turnându-mi în păhărel țuica crudă de zarzără. -E o poveste... Îl mai știi pe Ștrombel profesorul din liceu? A murit, adică a fost omorât de fii-su... -Ce vorbești... Toți deveniră atenți. -... Chestia e că el ne spusese într-o discuție cu noi în clasă că o să moară de mâna ăluia, poate iți mai aduci aminte... -Nu mai știu... -Sandule, fratele meu, trebuie că-ți amintești... A mai zis și de unii colegi de-ai noștri că își vor lua zilele, că se vor spânzura: de Daicu, de Sincu și de Pitiș... Cu aste treburi umblu... De câteva zile iau... încerc să iau legătura cu cei trei... -Pai și colegii sunt bine, întări el, totuși cu o umbră de îndoială... Am ridicat brațele: „sunt cum sunt”, „sunt bine și nu sunt bine”... Sandu se întoarse către mama sa: -Ce zici mamă? Femeia, care toată seara mai mult a tăcut, zise clătinând din cap și privind în întunericul nopții: -Te Nivasa the jiánen ná dikh tu ádálen! Trin lánca bin mánge, me pçándáv tute: Yeká o devlá, ávri o Kristus, trite Maria!* *Și când vor trece Nivasi tu să nu-i vezi! Cu trei lanțuri te-nrobesc: Unu-i Dumnezeu, Unu’ e Christos și al treilea e Maria! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate