agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1637 .



Ecouri de mandolină (7) - Suflete alese
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2019-09-09  |     | 



Ecouri de mandolină (7) - Suflete alese

Zilele treceau una câte una, foarte liniștit pentru toți localnicii din preajma cazărmii franceze, dar și pentru ocupanții cazărmii. Pentru Antony deveni o adevărată pasiune să ajungă de gardă în ghereta de pe zidul împrejmuitor al cazărmii. Parcă nu se mai terminau orele de așteptare până când sergentul lor striga adunarea și plecarea pentru schimbarea gărzilor. Văzându-se în post, scotea de sub haină binoclul lui cel minunat și începea să privească nerăbdător spre casa lui Don’ Fabricio. Nu pentru acest italian avea el atâta interes, cât pentru fiica mezină a lui, Cristina, care începea să-l acapareze cu totul prin spiritul ei. Privea ore în șir s-o vadă trecând prin curte, s-o urmărească cum îndeplinea treburile gospodăriei cu eleganță, multă energie și cu bucurie.
Observase că și fata, când și când, se oprea din lucru, pentru a se uita cu interes spre cazarma din deal, doar-doar îl putea zări pe cel care deja o stăpânea în inima ei. Antony își dădea seama că fata ieșea cam des din casă, privind mereu în sus, spre el. Uneori, ea chiar îi făcea semne discrete, de salut, din curtea casei, cu oarecare reținere, să nu fie urmărită de cei ai casei. De asemenea, Antony ar fi făcut și el semne multe și largi, cu ambele brațe, dar consemnul postului nu-i permitea acest lucru. De aceea o saluta discret când ea îl privea din vale, fie potrivindu-și șapca de ostaș de pe cap, fie înclinându-se spre ea ușor. Era de-ajuns, amândoi știau că se impunea să fie amândoi cât se poate de discreți, el din cauza consemnului din regulament, ea datorită faptului că avea temeri să n-o vadă tatăl ei, care, se știa, era un om răutăcios.
Însă cea mai mare fericire pentru amândoi tineri era să se vadă aproape, la doi pași, fie atunci când el trecea cu camarazii săi pe lângă casa ei, fie când venea rândul ca el să cumpere vin de la taraba din piață a lui Don’ Fabricio. Atunci privirile vorbeau cel mai grăitor. Sorbeau cu aviditate privirile lor. Simple vorbe de salut erau mângâieri ce aduceau bucurii rare, pe care și le reaminteau până la următoarea ocazie de revedere. Ce zile fericite pentru două inimi tinere, curate!
Odată se întâlniră pe neprevăzute chiar în oraș, la Genova, în piața cea mare. Ce bucurie pentru ei! El era în permisie de duminică, iar ea fusese într-o vizită la o mătușă din oraș. Nu-i urmărea nimeni, nu știa nimeni de ei atunci. Cu multă timiditate, reușiră să lege un dialog, așa cum puteau, ea în italiană, el în franceză:
- Cristina? Frumoasă fată! Înger?
- Nu înger. Tu înger! Eu fată simplă de la țară.
- Nu e adevărat! Tu înger! Ce ochi frumoși ai! Parcă ai fi o prințesă!
- Eu prințesă? Eu fată de la țară, muncitoare.
- Da, fată harnică și inteligentă …
- Dacă eram inteligentă eram la oraș, la pension. Dar așa, trebuie să lucrez la via tatălui meu. Dar e minunat să lucrezi în vie liniștită, mult soare, lumină, totul verde …
- Să știi că mi-ai schimbat viața. De un an iubesc acest serviciu de la cazarmă. Asta doar ca să fiu atât de aproape de tine, de casa ta. Ce om fericit sunt! …
- Adevărat? zise ea, roșind pe chip. Am eu puterea să schimb viața cuiva?
- O, da! Mă trezesc în zori și aștept cu atâta dor să intru în post, să te pot vedea acasă la tine. Știi, am un binoclu, cu care te văd așa de aproape…
- Binoclu? Cum e un binoclu, n-am văzut niciodată așa ceva …
- A, e simplu! Uite aici, zise el, scoțând de sub manta binoclul său și oferindu-i-l fetei.
Cristina luă cu emoție aparatul și-l admiră cât de frumos era făcut.
- Uite, așa se folosește: pui la ochi și te uiți. Privește și tu, te rog …
- Aa! se sperie fata, cum au venit toate la mine, la doi pași! Și clădirea asta e la un pas, s-o atingi cu mâna. Și platanii din parc sunt atât de aproape, și palatul comandantului din Liguria, și Biserica Reînvierii! M-aș uita toată ziua. A, uite trece un om … vai ce aproape e de mine! Pot să-l ating cu mâna…
- Ia uită-te la mine …
- Da, vai! Ești chiar lângă ochii mei! Ce minune!
- Acum întoarce binoclul, uită-te cu partea cealaltă, cu lentile mici …
- Doamne, ce mici s-au făcut toate! Aleea de lângă noi a fugit departe de tot! Ia să mă uit la tine … Vai, ești departe – departe. Ajunge! Mi-a plăcut binoclul tău.
Discutau cu drag, cuvintele le înțelegeau din ce în ce mai bine, deși fiecare vorbea în limba lui, pentru a stâlci cât mai puțin cuvintele. Nu se grăbeau de loc să plece din acel minunat parc din centrul Genovei. Doar că, încet – încet, soarele se apropia de asfințit, iar ei amândoi trebuiau să ajungă, ea acasă, el la cazarmă. Au mers împreună până aproape de casa ei, ținându-se de mână. Câtă înfiorare în acest gest atât de simplu, de a simți mâna celui drag în propria ta mână!
- Aici ne despărțim, zise sfioasă Cristina, privindu-l pe noul ei „prinț” drept în ochi, cu multă magie.
- Ah, ce rău îmi pare că ne despărțim. Dar sperăm să ne vedem cât mai des. Uite, îți ofer cadou acest binoclu…
- Mie? zise ea surprinsă. Să te văd la doi pași în fiecare zi? Dar ce vor zice ai mei dacă mă vor vedea?
- Da, e o problemă … poate trebuie să te uiți cu binoclul atunci când nu te vede nimeni …
- Încerc să mă descurc …
- Rămâi cu bine, scumpa mea prietenă!...
- Și tu să nu mă uiți, te am mereu în gând și-n inima mea! zise fata și dispăru în curtea gospodăriei părinților.
Tinerii se despărțiră, însă inimile lor se uniseră într-o mare și frumoasă iubire.

(va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!