Cap. 1. Lupta și eroii.
(în care grătarul nu-i pentru cin' se pregătește)

- Eu spun să-i încercuim mișelește! fu de părere Păcală, iar ThinDollar aprobă, c-un oftat, ceea ce rosti amicul său.
- Să-i lovim moșnegește! se-nfierbântă Grizzlea.
- Prrrrrț! încuviință și Fartalot, mai mult de frică.
Lupta fu scurtă.
Câți nu fură zdrobiți sub furia eroilor noștri, dădură bir cu fugiții, pe colină, în sus. De unde, obosiți, deopotrivă de vârtejul bătăliei și de urcuș, începură a face semne proaste și-a spune măscări. Unul, chiar, încercă a arunca cu pietre, dară gravitația și forța de frecare, puse împotrivă, lăsară bolovanii să zboare nu mai mult decât jumătate din drum. Plin de nervi, agitat peste poate, Păgânul porni a înjura de gravitație și forțe de frecare. Asta îl umplu pe Roy de veselie.
Grizzlea cel Voinic purcese-a răscoli printre lucrurile lăsate de izbeliște. În fuga lor, Păgânii abandonaseră o mulțime de obiecte folositoare: un grătar pentru mici, câteva gherghefuri, titireze,.... ace, brice și-alte cele...
- I'm baffled... strecură printre dinți Roy Veggan de Fartalot.
- Și limba română, ce-are, draci pă ia!? se rățoi Grizzlea cel Voinic
- N-are! Dar "baffled" sună fix cum mă simt eu acum: puțin obosit, flatulat și fără chef. Ai fro problemă!?
- Obosiți-vă, măh, că de-aia suntem aici... interveni Păcală, înțelept, ca să aplaneze.
- Miiiaaaaauuuuu, făcu, prelung, ThinDollar.
- De ce ai mieunat!? se interesă, perplex, Păcală.
ThinDolllar ridică din umeri.
- Am ridicat din umeri, în sensul că habar n-am. explică el. Nu în sensul că "nu-mi pasă, fie ce-o fi, mi se rupe" adăugă dânsul, pentru conformitate.
- Ia, uite! O ulcică pătrată! se bucură Grizzlea. Pentru cuburi de gheață!
- E cască de Păgân, măh...
- Pui de micii ăia, odată!? se interesă, cu arțag, ThinDollar, ca să facă uitată miorlăiala de mai devreme.
Grizzlea zvârli obiectele strânse și porni după lemne de foc. Avea nevoie de ambele mâini, daca nu chiar de vreo trei.
În curând, carnea începu să sfârâie cuminte, iar văioaga în care-și făcuseră tabără se umplu de arome. Păgânii, înnebuniți de miros și lăsați fără posibilități, țipau, când și când: "să vă stea în gât!", "porc la porc nu-și scoate ochii!", "Grizzlea, mănânci cârnatuuuu'?"...
Ai noștri își puseră burta la cale taman când se lăsă întunericul.
- Băh, Roy, ții tu prima vardie? întrebă, cu ochii mijiți Grizzlea. Ne-am făcut ca porcu', tre să băgăm iute la aghioase, că nu mai ține șmecheria, oftă el, plimbând scobitoarea printre dinți. Hă, ce zici?! Te schimb io, mă trezești la 3...
- Ok, fu de acord Roy, mușcând cu economie dintr-un morcov. Roy nu punea gura pe carne, neam! Ciudat.
Sforăitul greu al eroilor noștri se așternu peste greieri. Picioarele lor mici, de insecte crăcănate, abia de izbuteau de atâta sarcină, exoscheletul le vibra, o tragedie! Uitară de cântat, ceea ce nu fu chiar rău, dacă te gândești, totuși, cât de enervant este, uneori, să ai creaturile astea prin preajmă. Nu știu dacă a găsit cineva, vreodată, un greiere cântând, să-l facă să tacă; cum te-apropii, cum încetează! Cum te-ndepărtezi, cum o ia de la capăt... în fine, nu mai stau să dezvolt....
Dinspre colină răzbăteau focuri palide, semn, cumva, că Păgânii lăsaseră și ei orice gând de răzbunare, către ziua următoare.
Și tic-tac, tic-tac și tot tic-tac...
- Cucuriguuuu, Cu-cu-ri-guuuu.......
Roy sări ars, din moțăială, începu s-alerge-ncolo și-ncoace, ca o găină fără cap, se lovi de unul dintre cai și căzu grămadă peste Grizzlea, care dormea cu un deget în gură. Se produse panică; treziți brusc din somnul lor adânc, oamenii noștri de repeziră la arme, urlând ca din gură de șarpe: "Ia-l!", "Rupe-i oasele!", "Pe ei, pă mama lor!", "Lupii, băăă!"... și alte asemenea îndemnuri de război.
- Cucuriguuuu, Cucuriguuuu..... Gagu! Mdap! Gagu!
Învălmășeala se opri brusc. Prostiți, cu ochii cârpiți de somn, ținând în mâini fiecare ce-apucase, la nimereală, eroii noștri priveau uimiți la ThinDollar, cum, cocoțat pe-un bolovan, cu mâinile-n șolduri, cucurigea din toți rărunchii. Soarele, abia mijit de după dealuri, îi desena făptura pe azuriul timid al cerului de dis-de-dimineață.
- Aici, Românești, Bucuria! glăsui el. Ora exactă. Tic - tic - tic - tic - tiiiiic. A fost ora cinci jumate. Vă mulțumim!
- Bă, ej nebun!?! se scărpină în cap, nedumerit, Grizzlea.
- Să moară mă-sa... făcu și Păcală, interzis.
- OK! Să strângem tabăra și s-o tăiem! propuse Roy. E drum lung până departe!
La crucea zilei, drumeții poposeau lângă Lacul. Bătuseră drum lung, caii erau obosiți, tuturor le era foame. Roy suci harta pe toate fețele și se hotărî, în final, că e musai să fi picat pe lângă Lelea.
- Nasol, comentă Păcală. Cum am ajuns aici?!
- Cum-necum, aia e! Facem un ocol, nu intrăm de-a dreptul...
- Să facem un ocol ceva mai mare, zic. Nu mai am chef s-o pățesc, propuse Grizzlea.
Pe toți îi cuprinse un fior rece. Lelea era un sat de muieri. NUMAI de muieri, ca să înțelegi. Ca bărbat, dacă picai pe-acolo, era groasă! Nu mulți apucaseră să iasă vii și să mai și povestească grozăviile prin care trecuseră.
- A, ce face, mă, tâmpiții ăia?! întrebă Grizzlea, cu mâna streașină la ochi.
Roy privi și el, prin lunetă. Păgânii, în prostia dânșilor, mergeau de-a dreptul către Lelea...

Copii, voi să nu intrați vreodată-n Lelea!



Cap. 2. O luptă fără sens, deci luptă!
(în care apar Sfrijeală și-un chinez)

Grizzlea, ieși din ring, leoarcă de sudoare, dar în mare parte nevătămat.
- Haha! L-a podobit plânsu', ați văzut?! se bucură el, mândru.
- Dolare, ai un DEx?
Fartalot apucă volumul și-l pocni pe uriaș, fix în moalele capului.
- De ce-ai dat, măh, de ce-ai dat?!! scânci ăla, frecându-se energic, ca să-i treacă.
- Iac-așa! explică Roy, fluturând cartea. Fin'că ești prost!
Concursul era în toi. În cușcă se-nfruntau acum Sfrijeală și-un chinez. De Sfrijeală oamenii mai auziseră câte ceva-ceva, despre chinez oamenii nu auziseră câte ceva-ceva. Așa că s-au făcut pariurile pe cale de consecință, cumva împotriva faptului că lui Sfrijeală îi cam suna apa-n cap, la modul vizibil. Dar, așa e omul făcut: pariază pe ce cunoaște, mai degrabă neagă evidența decât...
Și, iaca!, în uimirea asistenței, Sfrijeală încasă, pe nepusă masă, un wasabi-uchigari care-l ridică de pe călcâie și-l trimise cu boltă către niște tufișuri dinspre margine, mai nebăgate-n seamă-așa... Bozii, pentru cine cunoaște... În timp ce descria măiastrul arc de cerc, apucă să-și întoarcă față uimită către eroii noștri. Ăștia ridicară din umeri, în sensul: "coaie, n-avem nicio explicație pentru ce ți se-ntâmplă...".
- Joci finala cu chinezu
Și-ar fi bine să nu pierzi
Fin'că nu mi-a mers merchezu
Și-om mânca doar frunze verzi, începu ThinDollar să cânte, mai mult ca un apropo.
- Să rămâi înțepenit, Dolare, c-ai pariat ultimii noștri bani, pe Sfrijeală! Pe Sfrijeală!!! se prinse Păcală.
Dolaru' își contorsionă corpul, mimând un soi de înțepenire, ca să nu mai planeze dubii asupra a ceea ce făcuse, pe de-o parte, iar pe de altă parte, cu speranța că așa pierderea devine mai amuzantă.
Urmă o răfuială scurtă între eroii noștri, din care unele lucruri s-au văzut, iar altele nu prea, că s-a ridicat praf.
Iar ceea ce s-a auzit nu merită a fi amintit.

Copii, voi să citiți întotdeauna DEx-ul!


Cap. 3. Poemuri
(în care Grizzlea se preface în cornete, ceea ce și este, de fapt)

- Berilă, deci, ce zici de poezia asta? făcu Fartalot, către Grizzlea.
Citise cu intonație, avea fire de actor, aer de profesor și, peste toate, o umbră fină de erudiție pe chip. Așa se născuse. Ar fi fost complet, dacă și-ar fi lăsat și-oleacă de barbă.
Grizzlea strânse din buze și căscă ochii, căutând în gol, după explicații.
- Ăăă... deci... mhm!, tuși cel Voinic, să-și dreagă glasul, autorul... ăăă... cum ar veni...
- Las-o! i-o tăie Roy. Vezi că ești prost?!
Grizzlea se posomorî, mâinile i se lăsară pe lângă trup, oftă a renunțare. Era, iarăși, ca la școală: se-ntreba ce draci caută el p-acolo... Blestem, frate! Blestem...
- Ascultă și te minunează, loază! ridică Vegg (pentru prieteni) vocea: sexul... nu te hlizi, poamă!... sexul, în sensul de gen, nu are importanță în scrierea asta. Devine element ambiguu și desenează astfel nașterea ne-voită precum o nuntă a omului cu sine; în fapt, descrie mariajul vieții cu moartea - căci asta ne definește, nu?, de la momentul la care venim pe lume;. Sugerează poetul că ne aflăm, noi înșine, și mire și mireasă, în același timp. Nuntă, deci, să fie!, cu îngropăciune laolaltă; chef cu dar și parastas, spune el, c-așa e datul; ai înțeles acum ambiguitatea versului doi? Cine pe cine petrece la groapă e irelevant, subiect interschimbabil. Ă?! In-ter-schim-ba-bil, adică fiecare poate lua locul celuilalt. Da. Ce ziceam?... Așa: lămurind circumstanțele, acum el se îndreaptă către gestul trecerii efective: mariajul de mai sus se consumă - sub apăsarea celor ce-au fost (naftalina!) - nicăieri altundeva decât pe patul de sub care dau de veste cei ce vor veni (pruncul pus la păstrare, generația cea următoare). Observă aici stratificarea... Paralel, textul este traversat de futilitatea actului viețuirii și este marcat de un soi de zicere tăcută împotriva zeilor, care nu oferă omului vreo scăpare, nici macar prin vreun ritual strâmb, nimic măc .. Ia, uite-l, băh!, porcu', a adormit!!...
Grizzlea sforăia, dus. Sonor, cu muci, cu plescăit din limbă și oftaturi...
Într-un mod ciudat, lui Roy, asta îi aduse aminte de orele de Atelier, din școală: aliniați, fiecare lângă bancul său de lucru, elevi cu bască și halat albastru dădeau cu sârg la rindea. Hârș-hârș... hârș-hârș... hârș-hârș... Peste toate, profu' de tehno, purtând ochelari cu rame groase, citea "Sportul", impersonând-ul involuntar pe Nicu Constantin. Dacă n-ar fi fost mereu al dracului de frig, orele alea de Atelier ar fi mirosit frumos, a lemn și unsoare...
Relaxat peste poate, Grizzlea alunecă ușurel pe-o parte, arăta acum precum un urs imens din pluș, pe-o canapea. Roy îi strecură sub cap dicționarul gros, culese de nicăieri o coală din care încropi un ditamai cornetul și i-l înfipse în ureche. În timp ce se mira de dimensiunile impresionante ale aparatului auditiv cu care natura îl blagoslovire pe porc, Vegg avea convingerea că instalația domniei sale, ce cuprindea cărțulia, cornetul și insensibila dihanie, va conduce negreșit către șlefuirea intelectuală a acesteia din urmă, cu reale beneficii pentru umanitate.
"Cuvântul și cu gândul, apără Doamne de noi Pământul", rosti el, încet, ce i se păru nimerit, pentru situație.
După care se indreptă înspre Păcală, care se juca distrat cu-n băț, gândind că aceluia îi va fi de mare folosință un scurt comentariu literar, că și-așa stătea degeaba...

Copii, respectați întotdeauna normele de protecție a muncii în Atelier!