agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 57 .



Fiare vechi
proză [ ]
sindromul infractorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2020-05-10  |     | 



În această dimineață m-am trezit la ora 5.00 cu gândul că, începând de astăzi, 15 Mai, voi fi liber. Am tot programul pregătit. Mă voi plimba cu bicicleta, voi merge în parc, sau la bufet „La Cornel” să beau o bere cu băieții. Stând în izolare atâtea zile era să o iau razna. Am început chiar să scriu versuri: „Aștept cu mare nerăbdare / măsurile de relaxare”. Sunt primele două versuri din poezia pe care vreau să o trimit spre publicare la site-ul literar „www agonia.ro”. Amân problema pentru că pe la ferestre se aude freamătul libertății. Abia aștept să se mai încălzeasc afară și la ora 9.00 a.m. fix am să o șterg. Dar ghinion. La ora 8.00 a bătut la ușă apartamentului nostru familia Popescu. Ușa a scos un sunet dogit și fără consistență, dar suficient de puternic încât să-i trezească pe somnorosul Caramel, motanul și pe nevastă-mea.

Dornici de relaxare, dragii de Popești, ne-au luat-o înainte și au „rupt” ușa apartamentului lor, stricându-mi mie programul. Sunt dotați cu măști chirurgicale și mănuși de plastic.
Doamna Popescu:
- V-am adus, măști, mănuși și tort. Să-l mâncați sănătoși.
Domnul Popescu:
- Ușa de la apartamentul vostru este sub orice critică. Este de pe vremea comuniștilor.
Vorbele domnului Popescu sună a reproș. Ușa noastră este o ușă obișnuită, din carton presat, furniruită cu furnir de fag, cum sunt mai toate ușile de la apartamentele vechi. Presimt că are să-mi strice buna dispoziție și programul pe care mi l-am făcut. Domnul Popescu a continuat să afirme că va urma o perioadă în care se va produce o invazie dinspre vest. Hoții și șarlatanii își vor face apariția în oraș și că, spre binele nostru, ușa de la intrarea în apartament trebuie schimbată imediat cu una mai rezistentă, metalică dacă se poate. Am luat act de sugestie și i-am spus că pe vremea comuniștilor pericolul de invazie venea dinspre est. Citesc pe fața lui că nu a înțeles.

Tocmai atunci la fereastra dinspre stradă se aud strigătele cunoscute:
- Fiaaare vechi, fiaaare vechi cumpăăăr!
Prin nu știu ce conexiuni, care s-au făcut în capul meu, mi-am amintit că Nea Mișu, un amic din cartier, are de vânzare o ușă metalică nouă, de care nu mai are nevoie pentru că i-a greșit dimensiunile când a comandat-o. Mi-a spus că intenționează să o vândă contra trei sute de lei numai să scape de ea pentru că îi ocupa locul degeaba.

Popeștii s-au instalat comod și conversația a continuat pe diverse teme: originea virusului, ordonanțele militare, modelul suedez, ce am mai gătit noi, ce au mai gătit ei, dacă ne-am îngrășat sau nu. Mă plictisesc și pe ascuns încep să joc „Solitaire” pe telefonul mobil. După câteva secunde pe ecranul tactil apare nepoftită o reclamă la ceasuri de mână. Îmi place enorm unul cu cadranul negru. Merg să mă ascund în baie ca să mă uit mai bine la ceas. Fereastra de la baie este deschisă spre micul spațiu verde din spatele blocului și de afară intră un aer plăcut de primăvară însoțit de ciripitul păsărelelor. După două luni de interdicție în care m-am urcat doar pe pereți, acum îmi vine să mă urc pe Himalaya, fără mască de oxigen. Dar Popeștii au furat startul și acum iată-i la mine în sufragerie. Nu le știu programul zilei, dar sper să nu stea la noi până la orele 19.00, când se redeschide circulația.

Conversația cu Popeștii curge în termeni moderați, dar mă enervează chestia cu modelul suedez. Iar modelul suedez?! Din nou modelul suedez?! La fel trebuia să procedăm și noi. În loc să înfruntăm bărbătește răzbunarea planetei, încercăm să ne izolăm, să ne ascundem în case, să nu ne găsească virusul. Și ipocrizia asta cu protejarea bătrânilor. Pe dracu protejare. Vor rezista cei care se adaptează mai repede. E limpede! Trebuie să privim lucrurile în față. După părerea mea, planeta, ne-a demonstrat că nu, noi, oamenii, avem întâietate. Planeta ne-a pus la respect, ne-a pus pe picior de egalitate cu celelalte specii și ne-a amintit că ne duce în cârcă, pe toți, nepreferențial. Nouă ni se pare că a făcut-o brutal și fără avertisment, cu virusul acesta, dar am uitat cât mult rău i-am făcut noi, ei. La fel de brutal și fără de avertisment. I-am cotropit uscatul cu fără de numărul nostru, i-am umblat în măruntaie după minereuri, petrol și gaze, i-am poluat apele și atmosfera, am deranjat-o cu două războaie mondiale, am speriat-o cu bombele nucleare, cu manipulările genetice (oița Doly), cu accelerarea particulelor ei intime (CERN). Acum, pe bună dreptate, planeta se răzbună. Suedezii au înfruntat situația și sunt dați de exemplu. Noi, dacă suntem proști, ca popor, asta e. Vom dispărea și gata. Mă scârbesc și discuțiile astea cu autonomia...Acum și în perspectivă nu ar trebui să se mai bată nimeni pentru un petec de pământ. Trebuie să luptăm pentru o planetă și pentru reconstruirea rasei umane în general, pentru că suntem prea mulți, prea diferiți, prea amestecați și avem prea mulți dumnezei. Unul Singur ne-ar ajunge la toți. Hai, pa! (Hai, pa! pentru mine că m-am enervat.)

Mă strecor prin holul mic, mă scurg pe lângă dulapul cu oglinzi și ies ușor din apartament, fără să mă simtă nimeni. Vreau să merg să văd ce-i cu ușa aia metalică. Nea Mișu locuiește la casă pe pământ, casă care a scăpat nedemolată printre blocuri. Intru și-l văd stănd într-o rână pe o laviță. Atmosfera este una semirurală. Mănâncă floricele de porumb dintr-un castron de lut ars. Nevastă-sa, Tanti Mia, stă pe un scaunel cu trei picioare. Amândoi ascultă atenți spusele unei țigănci, care tocmai s-a întors de la Paris. Nea Mișu îmi face semn cu mâna să mă așez pe un colț de laviță și să ascult și eu. Nea Mișu este total absorbit. Țiganca este bună rău. Este tânără, zdravănă, blondă, înfoiată în rochii colorate. Ne uităm unul la celălalt cu subînțeles. Gânduri necurate ne trec prin cap la amândoi. Doamne ferește de un moment de slăbiciune. Din poziția în care stau văd cum în timp ce vorbește îi sar din gură, printre dinții de aur, milioane de stropi minusculi de salivă foarte vizibili în bătaia razelor soarelui. Imediat îmi dispare orice gând tineresc. Îmi rețin respirația și o înjurătură. Vreau să spun ceva, dar Nea Mișu nu mă lasă, făcându-mi un semn cu mâna să tac. Îi fac și eu un semn, frecându-mi degetul mare de arătător, sugerându-i că am venit cu banii să cumpăr ușa metalică. Ieșim în curte și văd ușa rezemată de un perete. Plătesc trei sute lui Nea Mișu, o înșfac și dau să ies pe poartă. Țiganca mă vede trecând prin dreptul ferestrei și vine după mine să-mi ia ușa pentru că Tanti Mia i-a promis-o ei, pe gratis, numai să vină să o ia din curte. Trage cu putere de ușă. Mă dezechilibrez. Ușa în cădere lovește bordura trotuarului și se deformează. Nea Mișu rezolvă problema, dându-mi mie ușa și pe țigancă afară din curte. Țiganca ne blestemă pe amândoi să murim de covid și să moară toți români de 19 ori fiecare, cu tot neamul lor.

Numai ușă nu-mi trebuia. E grea, e deformată și nici n-am măsurat golul să văd dacă se potrivește la intrarea în apartament. Nu pot să o duc singur. O rezem de un stâlp de pe marginea străzii și plec înapoi să-mi iau mașina din parcarea din spatele blocului. Bineînțeles nu am cheile la mine așa că mă întorc în apartament de unde Popeștii încă nu a plecat. Sunt întrebat ce părere am despre ce a spus Arafat, dar, neștind ce a spus mormăi ceva nedeslușit. Găsesc cheile în buzunatul de la pieptul gecii, unde nu le țin niciodată. Nu mai stau să analizez când și de ce le-am pus acolo și mă grăbesc să-mi recuperez ușa. Cred că a dispărut, știind câtă nevoie este acum de uși serioase și rezistente, care să oprească vandalii autohtoni, care ne vor recuceri țara. Bandele de infractori hămesiți se vor năpusti prin orașe și sate și se vor deda la acte de o violență fără margini. Vor tâlhării pe oricine le iese în cale, vor ataca ziua în amiaza mare, organizați în grupuri, care te vor înconjura sub un anumit pretext ca să-ți distragă atenția și te vor căuta la buzunare, sau vor intră în case și-ți vor fură tot ce ai de valoare. Doamne ferește!

Ca să scurtez drumul o iau pe după blocuri și merg paralel cu un șanț adânc pregătit pentru montarea tuburilor de canalizare. Primăria a angajat o „firmă de casă” acum doi ani să refacă rețeaua de canalizare, dar ceea ce se vede din activitatea ei este doar un munte de pământ înalt de cel puțin trei metri, care împiedică accesul spre strada principală, acolo unde trebuie să ajung eu. Urc muntele de pământ pe o cărare făcută de câinii vagabonzi din cartier și ajung în vârf unde simt iar mirosul acela îmbătător de aer proaspăt și dorința năvalnică de evada. Mă cuprind amintirile din vremea când călătoream nestingerit, când la Mamaia, când la Sinaia. Ce vremuri!

Îmi găsesc ușa neatinsă, rezemată de stâlp. O înșfac voinicește și pornesc pe drumul de întoarcere. Cu ușa în spate trebuie să mă opresc din 10 în 10 metri să mă odihnesc. Îmi fac probleme legate de posibilitatea de a introduce ușa în mașină. Precis nu încape. Poate pe diagonală, dar nu cred. Acum sunt chiar în spatele blocului meu și rezem ușa de peretele lateral. Mă duc la mașină să o pornesc și să o trag puțin mai aproape, chiar dacă am să deranjez un strat de panseluțe plantate între trotuar și soclul clădirii. Trebuie să mă grăbesc deoarece se apropie ora 11.00 când expiră timpul celor de vârsta mea. Ajung cu mașină în dreptul intrării din spatele blocului, unde un grup de oameni agitați se întreabă cine a rezemat o ușă metalică de sicriul gol al unuia care ar fi decedat la etajul 9. Nu-l cunosc pe decedat, dar cei din grup mă cunosc pe mine. Cu ușa în brațe, eu, nu aveam cum să văd sicriul. Au greșit cei care l-au pus acolo. Sunt interpelat în legătură cu ușa și ce vreau să fac cu ea. Le explic că trebuie să o duc în mașină ca să o transport de la Nea Mișu până la apartamentul meu și să o montez ca să îmi sporesc siguranța în fața viitoarei invazii de hoți și șarlatani, care cât de curând își vor face apariția în oraș.

Cineva mă întreabă ironic:
- Nea Vasilescule, de ce-ți mai trebuie mașina că doar ești deja acasă?
Mă blochez în fața crudei realități. Omul are dreptate. Intenția mea inițială a fost să duc mașina pe strada lui Nea Mișu, în dreptul stâlpului de care era rezemată ușa, să o încarc și să o aduc la apartament. Pur și simplu m-am zăpăcit. Am cărat singur ușa, uitând că vreau să o transport cu mașina, tocmai ca să îmi ușurez treaba. Mă simt penibil: „Doamne, m-au prins! Sunt amnezic!”. Vecinii mei, care mă știau ca fiind un om serios au aflat acum că de fapt sunt un amnezic cu acte în regulă.
După ce mi-am cerut scuze vecinilor, din mulțime se desprinde țiganca lui Nea Mișu, care se pare că m-a urmărit:
- Ce faci bre? Ai? Nu-mi dai mie ușa aia?
Ii spun țigăncii că poate să o ia. Vreau să uit, să șterg cu buretele tot ce s-a petrecut și rușinea care m-a cuprins. Mă simt ca un impostor dat în vileag, numai că în vileag m-am dat singur prin comportamentul meu bezmetic de alienat mintal. Țiganca îmi dorește să trăiesc o mie de ani, eu, cu tot neamul meu. Îi aduc aminte că mai adineauri m-a blestemat să mor de 19 ori. Începe să râdă cu toți dinții ei de aur.
- Trăiește și dumneata cât poți. Acum ajută-mă să duc ușa în mercedesă.
- În ce?
- În mercedesă, furgoneta albă din fața blocului. Am parcat-o acolo.
Ducem ușa împreună. Ocolim blocul și urcăm ușa în furgonetă peste o grămadă de alte fiare vechi. Zâmbitoare, țiganca, îmi întinde zece lei.
- Ia să bei și dumneata o bere.
Uraa! Am scăpat! Am scăpat de calvar. Mă simt liber și relaxat. Acum am să merg la bufet, „La Cornel” să socializez.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!