agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-07-27 | |
Într-o zi află că trupa rock a Casei de Cultură a Sindicatelor are nevoie de un chitarist. Li se alătură din mers, în scurt timp punându-se la punct cu repertoriul lor.
Directorul intră în sală val-vârtej: −Băieți, o chestie mare-mare, zice, astăzi ne vine în vizită echipa unei televiziuni din Spania să le prezentăm activitatea artistică de aici de la noi, adică pe voi ca formație a noastră și mai avem orchestra de muzică populară. Vreau să cântați una din compozițiile voastre, dar nu dintre cele prea zgomotoase, da? Și mesajul, mesajul, s-ar potrivi aia cu pacea, cum zicea tovarășul Nicolae Ceaușescu. Ce părere aveți? −Serios? face toboșarul, chiar vine o televiziune spaniolă? Mamăăă, poate că asta e șansa. −Exact ce vă spun, să vă dați silința și interesul să iasă bine, că... cine știe. Ceilalți, cam neîncrezători, se uită unii la alții. − Hai mă, o rugăminte am și eu la voi, ce naiba, zice privind spre Sande. Ajutați-mă să ies cât mai bine. Sande ridică din umeri. −Tovarășe director, spune alt chitarist, întrebarea e noi ce câștigăm, noi cu ce ne alegem? −Vă promit că o să am grijă. −Concret, intervine și solistul vocal, de acum încolo măcar nouă celor care lucrăm la uzină ne faceți scoatere din producție, cum au instrumentiștii de la populară? −Vă fac, vă fac. Și ar mai fi o problemă: E adevărat, sculele pe pe care cântați sunt ale voastre dar mult mai bine ar da să spunem că sunt ale Casei de Cultură. Să reiasă și din asta grija partidului, etc, etc, știți voi. Undeva la etaj sunt adunați pentru repetiție cei cu populara. Sunt destul de mulți. Deocamdată stau pe scaune în liniște, fiecare cu instrumentul alături. Chiar acum își face apariția dirijorul: −Ce dracu e aici? Voi sunteți nebuni? Tocmai azi? Cine a intrat cu pământ, cu noroi? Niciun răspuns. −Bă, cu cine vorbesc?! Ia, fiecare să-și verifice încălțămintea. Se răsucește, merge și se așază în capăt, la un fel de catedră cum sunt cele de școală. Furios, își aruncă din nou privirea: −Spuneți care e dobitocul? Din margine, un bărbat ceva mai în vârstă se foiește, dă să se ridice. Până la urmă se ridică : −A plouat ieri, zice, și de dimineață am ieșit tare greu de pe uliță. Am spălat bocancii dar tot a mai rămas. Eu am murdărit. −I-ai spălat pe dracu’. Nesimțitule! Băăă, te-am făcut muzicant, te-am scos în lume și tot prost ești. Intri cu bălegar aici, mă? Porcule! Celălalt nu răspunde, se așază stânjenit și își ia acordeonul în poală. Dirijorul, de la masă, mai aprins: −Treziți-vă bă, treziți-vă! Și, dintr-o dată sare la: −Eu sunt un nume în muzica românească. Ați auzit. Floroiu! Cine e Floroiu?! Câte realizări am pentru județ, pentru țară, pentru mapamond! În câte turnee, pe câte continente am făcut cunoscută zestrea noastră folclorică! Cu câte personalități am dat mâna! Maestre-în-sus-maestre-în-jos! Ehe, sunt mare bă, sunt mare! Și îmi mănânc zilele cu voi. Poc, poc, poc, face din bețe toboșarul și cântecul începe abrupt cu acorduri răgușite de chitară electrică. Cu aparatura în funcțiune echipa spaniolă filmează totul de la cap la coadă. Trupa se descurca bine. La final toți sunt mulțumiți. −Bun, felicitări, spune traducătorul. Acum vor să știe despre ce e vorba în cântec, în textul cântecului. −Păi, e despre pace, zice solistul vocal. Și începe teatral: Oricât de frumos Ar fi cântecul meu Nu pot ca să schimb Pe pământ tot ce-i rău Ridicați-vă oameni Azi speranța e-n voi −… Apoi refrenul, continuă tânărul: Pace vrem, Pace vrem pe pământ Pace vreeem Doar pentru noi La ultimul vers a venit și toboșarul cu vocea, doar că el în loc de „noi”, a zis „voi”. Nelămurit, traducătorul îi privește, când pe unul, când pe celălalt: − „Doar pentru noi” sau „Doar pentru voi”? −Doar pentru toți, tovarăși, doar pentru toți, pune punct discuției directorul. După ce în sală au rămas doar membri formației: −Mare șmecherie, zice Sande așezându-și cu grijă chitara pe stativ. Frate, dar până la noi ăștia n-au mai găsit? Sigur e vreo mânărie politică. −Voi ați văzut cam din ce parte m-au filmat? întreabă solistul vocal. Că nu prea am fost atent. −Din stânga, mai mult din partea stângă, îi răspunde toboșarul. −Ce?! Din stânga?! N-am făcut nimic, n-am făcut nimic, a ieșit ca dracu! Ooof, pe partea stângă am lipsă toată dantura. Urci scările și se aud instrumentiștii de la populară cum își fac acordajul. Împreună cu musafirii spanioli directorul înaintează pe hol. Cu fața numai zâmbet le deschide larg ușa: −Aceasta este orchestra noastră de muzică populară cu care ne mândrim. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate