agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 875 .



Înăuntru
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2020-11-24  |     | 



Dar iată că de la o vreme oamenii refuzau. Degeaba se distribuiau pancarte. Mărețele programe. Se organizau castinguri. Pentru ursitoare și moașe cu dublă specializare. În viață. Mai ales în ceea ce era dincolo de ea,... în ea. Moartea semăna inițial unei pisici cu instinctele suficient de bine conservate. O pisică dintr-alea sănătoase. Cu blana groasă lucioasă și adn-ul scufundat în puf. Care te face, pur și simplu, praf cu torsul ei, de-a mai mare ispita! Se juca tandru-sfâșietor cu tine. Așa de nevinovat! Histrioană înnăscută, te arunca într-o parte și-n alta. Pe de lături. Te scruta verde-albastru, întorcându-te la habitat. Cel puțin așa credeai tu. Aveai timp să dai acea repede ochire. Sau o filă. Cu amețeală cu tot. Papucii tăi de casă își păstrau calmul și minima alură a mersului pământiu. Ca-n ecoul unui colind, merii înfloreau roz-silențios, cenzurându-și bucuria, într-un gest reflex al înțelepțirii. Din vârtej captai firicele de plâns ale câte unei bucăți din cer. Dintr-o pasăre vedeai oamenii. Voiai, poate, să te așezi pe umerii lor cu greutatea fulgului care despovărează. Vum! Aterizai brusc. Ceva da cu tine. În josul lumii, aceiași papuci, probabil, ceva mai decolorați, mai închiși drumului. În intimitatea pământului mult prea reavăn, iarba nu-și mai putea ascunde secretele. Rănile ancestrale. Asemenea animalului încolțit, nările tale vibrau electric. Dar ea se juca! Asta conta, până la urma urmei, cel mai mult. Pentru tine, tu, ăla care nu ieșiseși vreodată din copilărie. O vreme – de nu va fi fost chestiune de minute – începea chiar să-ți placă, să te acapareze, să-ți devină indispensabilă interacțiunea aia periculoasă, care te umplea de adrenalină și simțeai pe viu cum era să... trăiești sau să...?! Ai experimentat până și vâlvătaia iubirii aceleia mistuitoare. Acolo, atunci, așa ai experimentat-o! Sfârâitul, întinderea la orizontală, pactul, ireversibilul! În aria zero a timpului. Zona minată. Căci cum să te opui ei? Ți-ai ciupit privirea. Ai urlat: E adevăraaaat! Aproape strivit între colții impecabili, ți-ai afirmat menirea de a crede până la capăt: era un fel de mamă! Era poate chiar mama ta! Era Mama! Făptura aia mult prea grijulie care își căra puii în gură. În gaură de șarpe. Fie ce-o fi, puiul să scape teafăr! Din mers își arunca în cosmos uitătura sălbatică. Revenea. Își marca fieful. Satisfăcută, gâfâia. Devenea ceva-ul acela cu mai nimic cunoscut comparabil, aproximabil. Și tu! Sinistru punct minuscul, te întorceai val-vârtej la un soi de oră cu cifre și figuri alambicate. Să ispășești. Pentru toate acele probleme rămase nerezolvate. Pentru lecțiile învățate mecanic. Niciodată asimilate. Te întorceai să lași frica să se facă spaimă și ce-o mai fi după, în mădularele tale desfigurate. În această încăpere a albului interminabil, prin care se zărea, la răstimpuri, neputincioasa zbatere a unui firav trup de semnificație. Milă și greață! Greață și milă! Zodia sub care cel mai probabil te vei fi născut.


Felinei pisicoase îi pierise de mult pofta de joacă. O formulă chimică uriașă lua în posesie împrejurimile, depărtările lor. Acest mecanism sardonic prevăzut să funcționeze. Oricând! Oricum! Oriunde! Oricât! Dincolo de toate scenariile sentimentale, lacrimogene. Dincolo de stupidele legături de sânge! Și funcționa! Sine die... Într-o eternitate monstruoasă, târziu în lume, când din resturile tale se nevoia să crească o prostuță de narcisă...





Infim, piciorușul pocnise frontal stupefacția fostului aducător-pe-lume... Miliarde de piciorușe pocniseră... rămăseseră înăuntru... pentru totdeauna?!


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!