agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 529 .



Iadul
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Proză fantastică
Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2021-01-21  |     | 




Eram pe un pat de spital, cu un tub înfipt în nas, conectat la aparate prin câteva fire și electrozi. Și, dintr-odată, nu mai eram acolo, albul din jur devenise azuriu, iar eu pluteam pe un platou cu o iarbă tunsă foarte scurt. Ultimele vise fuseseră ciudate, un film cu secvențe petrecute de-a lungul vieții. De unele amintiri chiar uitasem, sau credeam că uitasem.
Lângă mine aștepta, răbdătoare, o ființă greu de definit. Imaginați-vă o figură angelică, de madonă, coborâtă parcă dintr-un tablou de Rafael, doar că pe cap avea două cornițe. Corpul, în schimb, amintea mai degrabă de David al lui Michelangelo, un corp armonios căruia i se iveau, dintre omoplați, două aripi ca de lebădă. Un înger cu cornițe sau un diavol cu aripi. M-am oprit la termenul de înger, nu-i puteam spune diavol unei arătări atât de fermecătoare. Combinația de cornițe și aripi mi se părea atât de normală, încât simțeam că fără cornițe sau fără aripi ești incomplet. Așa că m-am pipăit. Aveam și eu, se pare că era dotarea standard. Am privit în jos. De fapt nu pluteam, ci stăteam vertical, dar aripile erau cele care dădeau senzația de plutire. Aripile și faptul că mă simțeam ușor, foarte ușor, ca în tinerețe, când aveam 65 kilograme, nu 120 ca mine, cel de pe patul de spital.
- Cred că am murit! am tras eu în gând singura concluzie logică. Deși nu vorbisem cu voce tare, îngerul mi-a răspuns.
- Așa e, ai murit. Cam stupid, ai fi putut să mai trăiești câțiva ani. Dar un brancardier idiot primise ordin să te mute în alt salon. Și primul lucru pe care l-a făcut a fost să te deconecteze de la aparate.
Puseul meu de indignare a trecut repede, prea era totul nou în jur. Curios, ca orice ființă umană (dar oare mai eram o ființă umană?), m-am uitat să văd dacă îngerul avea sex și, dacă da, care era acela. Era o chestiune importantă, se știe că la asediul orașului Constantinopole, conducătorii religioși dezbăteau această problemă, sexul îngerilor, în loc să contribuie la apărare.
Îngerul râse fără zgomot. Mai târziu mi-am dat seama că îmi vorbea direct în minte, așa că absența zgomotelor era de la sine înțeleasă.
- Nu, nu am sex, nici ca gen gramatical, nici ca organ genital. Rostul sexului este reproducerea. E adevărat, statistic vorbind, oamenii folosesc organele genitale mai mult pentru plăcere decât pentru înmulțire. Dar îngerii nu se reproduc și, din păcate, nu simt nicio plăcere. În compensație, nu simt nici suferință.
Am renunțat să aprofundez problema (dar atunci cum ați apărut pe lume?), alte chestiuni mi s-au părut mai presante.
- Și acum unde sunt? În Rai, în Iad sau în așteptarea Judecății?
Îngerul îmi râse iar în minte.
- La care Rai te referi? La cel iudaic, creștin, musulman, la Nirvana budistă? Nu, Raiul acela nu are cum exista, niciun om nu e atât de lipsit de păcate încât să ajungă acolo necondiționat. Raiul este momeala promisă pământenilor, pentru a păcătui mai puțin. Dar cine poate stabili unde este linia între păcate mici și păcate mari?
- Biserica spune ceva despre iertarea păcatelor, înainte de a-ți da duhul.
- Preoții trag spuza pe turta lor. Catolicii, mai pragmatici, au creat chiar un mecanism pentru scutirea de păcate - indulgențele. Slujitorii bisericii ar trebui să fie mai umili. Nu-i nimic, și ei ajung aici, ca toată lumea.
- Dacă Raiul nu există, înseamnă că aici e Iadul? mă cutremură eventualul răspuns.
- Nu e vorba de acel Iad din mintea ta. Știi că religia creștină îi trimite în Iad pe toți cei de alte credințe? Dacă Iadul creștin ar exista, ar fi supraaglomerat, ca și pământul de altfel, de miliardele de chinezi și indieni necreștini. Nu, hai să-ți explic. Nu e necesară nicio Judecată. Ții minte filmul cu amintiri din ultimele tale clipe? Există un mecanism automat în ADN-ul fiecărui muritor care face ca, în clipa morții, memoria întregii vieți să fie descărcată (mai nou, se spune download) într-o bază de date. Ei bine, de acolo sunt selectate faptele care au produs suferință altor persoane. Suma acestor suferințe stabilește în mod automat durata pedepsei.
- Pedeapsă? Ce pedeapsă? Unde are loc, când are loc, cum are loc?
- Să le luăm pe rând. Unde? Aici. Privește în jur!
M-am uitat atent. Până în zare, de jur împrejur, erau un fel de căsuțe, aliniate în străzi paralele și perpendiculare. Parcă era Barcelona, privită de pe Tibidabo.
- În fiecare căsuță este cazat un suflet, imediat după ce își părăsește trupul muritor. Ei bine, acesta va fi rolul tău. Vei ține la zi un registru electronic al Iadului și, la fiecare deces, conduci sufletul la căsuța alocată. Te-am ales pe tine pentru că ai fost informatician, dar mai ales pentru că ești unul din cei mai ordonați oameni pe care i-am întâlnit, enervant de meticulos. Oamenii au multe defecte utile, tot așa cum au și calități care te scot din minți.
- Vrei să spui că voi avea un job? Adică am scăpat de orice pedeapsă? întrebai eu, brusc înseninat.
- Nu, dar vei lucra în ture. În Iad, timpul nu se poate măsura, în momentul morţii are loc o ieşire din timp. Însă, ca să-ți faci o idee, gândește-te la perioade a câte o sută de ani. În timpul liber, intri în căsuța ta și suporți pedepsele cuvenite. Totuși, e bine să știi că munca în folosul Iadului îți va reduce durata pedepsei.
- Ca la închisoare! trăsei eu concluzia. Și pedeapsa care e? Religia spune ceva de foc, smoală, pucioasă...
- Basme pentru speriat creștinii. Pedepsele depind de păcate, fiecare suflet va suporta același gen de suferințe pe care le-a provocat altora în timpul vieții. Și, pentru a evita obișnuința, sunt aplicate alternativ, doar un om nu are un singur păcat. Un criminal este înjunghiat în mod repetat, trecând prin toate fricile și durerile celor uciși de el. O nevastă care își cicălea până la exasperare soțul de dimineața până seara, va avea în căsuță holograma unei soacre, care o va supune acelorași chinuri.
- Aha, deci așa arată justiția divină!
- Justiție pe dracu, Doamne iartă-mă! Ăsta e un termen inventat de pământeni, pentru a simula că împart dreptatea. Aici nu e vorba de justiție sau dreptate, ci de purificare. De altfel, între justiție și dreptate nu e o legătură prea strânsă nici pe pământ. Legile penale se schimbă după interesul politicienilor la putere. Dovadă, prohibiția din America. Dovadă homosexualii, care ba sunt condamnați, ba sunt apărați în mod exagerat. Singurul criteriu care ar trebui luat în considerare este suferința provocată semenilor. Bine, aici avem și noi dezbaterile noastre, legate de suferințele provocate animalelor, insectelor și chiar plantelor. Dar nu intru în amănunte.
- Durata limitată a pedepsei și noțiunea de purificare te trimit mai degrabă cu gândul la Purgatoriu. Am citit ceva în Divina Comedie.
- Da, cu diferența că în acel Purgatoriu ajung numai cei cu păcate mai ușoare. Aici ajung toți.
- Spuneai ceva de durata pedepsei. Ce se întâmplă după?
- Abia atunci, sufletul ajunge în Rai. Care nu e un loc de huzur și de odihnă veșnică, ci unul de tranzit. În funcție de situația de pe pământ, sufletul este refolosit, va intra în corpul unui nou născut. În noua viață, nu va mai provoca niciodată suferințe de genul celor pedepsite aici.
- Asta e un fel de reîncarnare. Înseamnă că după mai multe etape, omul se purifică total, ajunge un sfânt.
- Da’ de unde! Perfecțiunea nu există, pe lume sunt atât de multe moduri de a provoca suferință... Însă ai un pic de dreptate, Maica Tereza era pe pământ în a opta viață.
- Stai puțin, țin minte că teoria reîncarnării are un mare defect. Se nasc tot timpul mai mulți oameni decât mor. Acum o sută de mii de ani, erau pe pământ câteva zeci de mii de homo sapiens. Acum sunt miliarde. De unde scoți suflete noi?
- De la animale. De aici și comportamentul animalic al unor suflete – boi, porci, șacali... Mai ai întrebări?
- Da. Tu și toți cei de aici, sunteți îngeri sau diavoli?
- Păi nu e nicio diferență. Diavolii sunt și ei tot niște îngeri, doar că au atribuții diferite. Nu aici, ci pe pământ. Ei au rolul, atribuit de Dumnezeu, de a-i ispiti pe oameni. Cei mai slabi cedează. În activitatea de ispitire, diavolii au rolul de procurori, iar îngerii păzitori cel de avocați.
Am rămas mut, sub avalanșa asta de informații.
- Dacă nu mai ai întrebări, hai să te conduc la căsuța ta.
Îngerul mă luă de mână și am zburat amândoi către căsuța ce mi-era rezervată. Privită din afară, părea mică, dar după ce am intrat, am constatat că era mai mare decât era nevoie. N-am pășit bine pe ușă că am primit un pumn în nas. Pe perete rula filmul unei bătăi cu un coleg, prin clasa a V-a.

...

Când am intrat în tură, m-am prezentat pe platoul unde aterizasem inițial. Lângă mine apăru un suflet, cu o figură nedumerită.
- Cred că am murit!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!