După ce am citit și recitit povestirea de mai jos, am ajuns la concluzia că nu mai sunt normal. Bine, am prieteni din copilărie care ar putea jura cu mâna pe inimă că nu am fost eu prea normal niciodată.
Doar pentru uzul cârcotașilor. Cosmina are peste 18 ani și și-a dat acordul (inclusiv în scris) ca să-i folosesc în scopuri literare pozele unde apărem împreună. În schimb, mi-am dat și eu acordul (dar numai verbal) ca dacă face rost de o trusă de recoltare conformă cu legislația în vigoare să o las să-mi recolteze glanda pineală și orice altă glandă mai vrea ea.

Puștoaico, tu ai sânge de viperă

Când te apropii vertiginos de 70 de ani și o puștoaică superbă, abia ieșită din adolescență, se lipește de tine ca marca de scrisoare, cum era vorba cântecului, e normal că ar trebui să ți se pară ceva suspect.
Numai că mie nu mi se părea nimic suspect, chiar dacă eram doar un biet scriitor fără prea mare succes și nu vreun fotbalist plin de bani. Sau ar fi trebuit să îmi aduc aminte măcar de melodia lui Ovidiu Haidu, melodia tinereții mele, „Puștoaico, tu ai sânge de viperă”. Niciunul dintre aceste semnale de alarmă nu m-au oprit și m-am aruncat în relație cu capul înainte și cu un entuziasm demn de o cauză mai bună. Cam la fel cum se aruncă un taur în arenă spre pânza roșie a toreadorului: știe că nu e bine, dar nu se poate abține.
Cosmina adora să își petreacă timpul cu mine și mai ales adora să facem cât mai multe poze împreună. Mă simțeam gâdilat în orgoliul meu de fost mascul alfa când mă strângea în brațe și se încolăcea pe mine ca o mare și frumoasă pisică pe un pom.
Era o fată superbă cu sâni mari și o talie ca de viespe, cu o față zâmbitoare, după care întorceau capul toți bărbații care treceau pe lângă noi. Nu-i băga în seamă, fiindcă avea ochi numai pentru mine și îmi făcea iar și iar o mulțime de fotografii de aproape, fiindcă era încântată, după cum spunea ea, de capul meu care semăna cu al unui bătrân lup de mare acostat în cele din urmă la țărm.
Habar nu am unde locuia și cu ce se ocupa. Egoist cum eram, mă bucuram că era mereu la dispoziția mea și la câteva minute după ce o sunam se înființa în preajma mea precum duhul din sticlă. Mă privea cu ochi strălucitori și plini de adorație, sau cel puțin așa mi se părea mie, și zilele verii se scurgeau una după alta, aproape fără să băgăm de seamă.
Ne întâlneam de obicei în centrul Brașovului și, după ce bântuiam cafenelele de pe strada Republicii, sfârșeam plimbarea pe aleea umbrită de sub Tâmpa, unde, ascunși de ochii lumii, o sărutam până amețeam îmbătat de parfumul ei de fată tânără.
O luam cu mine peste tot la lansări de cărți și la expoziții și ce îmi plăcea la ea era că nu se ferea deloc să se expună cu mine, ba mai mult decât atât, părea că se distrează de minune. Mi se părea că este un ghem de energie și de veselie și eram invidiat de toți cei din jurul meu.
Aș fi putut să o chem în cele din urmă la mine acasă, fiindcă simțeam că relația noastră avansase destul de mult ca să nu îmi refuze invitația. Aveam totuși în preajma ei o senzație de pericol, care mă făcea să evit să o chem la mine. Acum câțiva ani, când mă îndrăgostisem iar de o tânără cadână, am făcut prostia să o invit în casa în care locuiam singur. În numai câteva luni se făcuse cu totul stăpână pe bătrâna mea căsuță și începuse să o amenajeze după gustul ei, și eu nu mă mai simțeam deloc în apele mele, atunci când în cele din urmă ajungeam acasă.
„Home sweet home” devenise în numai câteva luni un loc aproape străin, în care nu mai recunoșteam locul lucrurilor și în care nu mai îmi făcea nicio plăcere să calc. Ba, mai mult, relația se sfârșise în cele din urmă, dar ea nu părea să își dea seama că ar trebui ca, din moment ce a ieșit din inima mea, să iasă și din casă. A trebuit să regizez o întreagă piesă de teatru ca să îmi văd în cele din urmă casa eliberată de mica pacoste.
Așa că după întâmplarea cu mica pacoste, cum mă obișnuisem să-i spun fostei, manifestam în preajma femeilor precauția câinilor bătrâni care au mai fost bătuți la viața lor. Bine, precauția mea se referea la a le invita la mine acasă, fiindcă altfel eram mai năuc decât un cățelandru tânăr și mă aruncam, așa cum am mai spus, cu capul înainte în orice relație care se ivea în calea mea. Aveam o scuză, fiindcă mă justificam că făceam totul în numele literaturii. Îmi spuneam în sinea mea că, de fapt, eu nu mă îndrăgosteam cu adevărat, ci doar voiam să văd cum este, ca să știu cum să descriu romantismul în romanele mele de dragoste. Nu mă credeam nici eu și nu mă credeau nici ele, dar ce mai conta, dacă totul era atât de frumos.
Și totuși, chiar dacă hormonii mei nu mai erau chiar așa de activi ca la 20 de ani, ei erau prezenți acolo, pe undeva prin trupul meu bătrân, și din când în când își cereau drepturile.
După o vreme, delicat, așa cum procedam cu toate fetele de care mă îndrăgosteam, i-am propus în cele din urmă Cosminei să mergem la un hotel pentru câteva ore sau chiar nopți de intimitate.
S-a prefăcut că se gândește, mi-a mai făcut câteva poze prim-plan, le-a studiat cu atenție, fiindcă avea un telefon foarte performant, pe care mi se zărea până și cel din urmă fir de păr din barbă, și, în cele din urmă, a fost de acord, ba a căutat chiar ea hotelul.
Locul ales de ea să devină cuibușorul nostru de nebunii era un hotel micuț și drăguț de pe strada Memorandului, care avea și un restaurant micuț la parter. După ce am luat cina, am urcat cu oarece strângere de inimă în cameră. Creierul meu reptilian mă avertiza asupra unei primejdii neclare. Dar semnalele primite de la el s-au făcut praf în timp ce urcam scara în urma ei și îi priveam mușchii fesieri rotunzi ca două globuri ale pierzaniei. Camera era cochetă, drăguță și cu un pat generos care îmi făcea cu ochiul la deliciile care urmau să mă aștepte în el.
După o așa lungă așteptare și câteva sărutări pasionale, mă pregăteam să trec hotărât la atac, dar ea m-a oprit cu un gest ferm:
— Mi-ai spus că ești un conservator de modă veche, dar am și eu fanteziile mele, așa că te rog să mă lași să mă desfășor.
Cât de multe fantezii putea să aibă o puștoaică ca ea? m-am întrebat eu și am ridicat resemnat din umeri predându-mă în mâinile ei cu arme și bagaje, cu totul, cum se zice.
M-a dezbrăcat, m-a trântit în pat și pe urmă a scos din sacoșa ei încăpătoare o pereche de cătușe cu care mi-a prins mâinile de stâlpii de la capătul patului.
S-a dezbrăcat și ea, apoi, după ce a dansat lasciv în fața patului, a scos din sacoșa ei, care părea fără fund, o sticlă de Martini și două pahare, pe care le-a umplut:
— În toate textele tale spui că îți place să bei câteva guri de Martini înainte să faci dragoste, așa că m-am conformat. Scuze că nu am adus măsline și lămâi, dar gheață sigur găsim în frigider.
Da, a găsit câteva cuburi de gheață, le-a pus în pahare și s-a apropiat cu ele de mine.
— Păi și eu cum să beau așa, încătușat? am întrebat eu.
— Îți dau eu, a spus ea șăgalnic. De când așteptam așa ceva.
Mi-a adus paharul până în dreptul buzelor și nu l-a luat de acolo până nu l-am terminat.
Nu am fost atent dacă l-a băut și ea, fiindcă s-a urcat deasupra mea și a început să se unduiască și să mă atingă într-un mod în care mă înnebunea de-a dreptul.
Martini este peste tot la fel, dar cel dat de ea mi s-a părut puțin mai parfumat și mai amar decât de obicei, însă nu am avut timp să analizez prea mult, fiindcă ea devenea din ce în ce mai sălbatică, așa că în cele din urmă am spus:
— Gata! Nu mă mai fierbe! Ia din mine ce bucată vrei numai începe o dată!
— Păi, dacă mă rogi așa ceva, chiar așa am să fac în cele din urmă – a chicotit ea și, după ce a terminat de sărutat fiecare bucățică din mine, s-a hotărât și să treacă la treabă.
După un răstimp de care nu mi-am dat seama cât a durat și în care valuri de plăcere m-au inundat rând pe rând, s-a declarat și ea mulțumită și s-a dat jos de pe mine.
— Deci așa arată un scriitor extenuat – a spus ea chicotind și mi-a dat și paharul ei de Martini, pe care mi l-a ținut la fel la buze, până când l-am golit.
Am oftat mulțumit și am întrebat-o:
— Acum, că ți-ai îndeplinit fantezia, nu ai putea totuși să îmi dai cătușele jos?
M-a privit zâmbind și a spus:
— Sinceră să fiu, sex puteam face și fără să fii încătușat, fiindcă de abia mi-ai fi mângâiat și tu sânii, dar cătușele sunt necesare pentru ceea ce urmează.
Un fior scurt de neliniște m-a străbătut, fiindcă descrisesem în romanele mele destul de multe personaje feminine malefice, ca să fiu îngrijorat. Mai ales că fata a spus că a citit cam tot ce scrisesem eu.
Zâmbetul ei șăgalnic avea ceva diabolic și nu avea darul să mă liniștească deloc, așa că am întrebat încercând să nu se vadă cât de îngrijorat eram:
— Păi atunci, ce urmează?
A ridicat din umeri, făcând să se ridice și sânii ei superbi cu această ocazie, dar am încercat să îmi iau ochii de la ei, ca să mă pot concentra pe ce avea să îmi spună. Și chiar că a meritat să fiu atent.
— În multele din textele tale, mai ales în cele scrise la persoana întâi, îți exprimi dorința ca în cele din urmă să întâlnești și tu un extraterestru. Ei bine, uite că dorința ți s-a îndeplinit!
— Ce vrei să spui cu asta? am întrebat eu năucit cu totul.
A ridicat iar din umerii ei rotunzi și frumoși și a spus calm:
— Eu sunt extraterestrul pe care ți l-ai dorit!! De fapt, sunt o extraterestră.
Nu știu dacă de la cele două pahare de Martini băute sau dacă așa eram eu mai credul de felul meu, dar am acceptat faptul destul de ușor. Văzusem prea multe filme SF cu extratereștri și scrisesem prea multe texte despre ei ca să nu cred în subconștient că, în cele din urmă, vor apărea și în viața mea. Îngrijorarea mea era de altă natură:
— Auzi, dar măcar asta este înfățișarea ta reală sau ești vreun fel de caracatiță care a luat înfățișare umană numai pentru a mă cuceri mai ușor pe mine?
S-a bosumflat ușor, dar îi stătea bine și așa, dacă într-adevăr chiar asta era înfățișarea ei reală.
— Asta-i o prostie inventată de scriitori și de regizori ca să dea puțină culoare și să înspăimânte spectatorii cu aberațiile lor. În toată galaxia există numai oameni ca mine și ca tine, așa că nu mai vorbi prostii.
— Dar cum este posibil așa ceva? s-a trezit vorbind scriitorul expert în extratereștrii din mine. Doar pe alte planete sunt alte condiții și cu totul alte…
Mi-a retezat spusele cu un gest, mi-a mai făcut de aproape o poză a capului, apoi, după ce a privit-o, a spus:
— Nu prea am mult timp să îți explic, așa că am să fiu cât mai scurtă. Primii oameni au apărut într-un singur loc în galaxie, pe o planetă numită Centrum, care, după cum bănuiești din numele ei, este situată în centrul galaxiei, pe lângă steaua aflată tot acolo. După ce primii oameni au apărut și au evoluat destul de rapid, s-a răspândit în toată galaxia, iar acolo unde nu existau condiții prielnice de viață le creau. Voi, scriitorii SF, ați inventat și un termen pentru procesul ăsta și l-ați numit terraformare. Unde întâlneau mamifere insuficient evoluate, așa că pe Terra interveneau în dezvoltarea lor ca să le accelereze evoluția. Dar asta a bănuit multă lume de pe pământ așa, că probabil nu ar fi o surpriză pentru tine. Pe Centrum există o concentrare de forțe pe care tu le-ai numi magice și orice ființă umană care se respectă încearcă să ajungă cel puțin o dată în viață acolo, ca să își îndeplinească visul.
Informațiile veneau prea multe și erau prea noi, dar am ales să le accept deocamdată ca atare, așa că am încercat să aflu cât mai multe. Am întrebat:
— Ce vis?
A privit spre sacoșa ei în care părea că se mișcă ceva ce voia cu orice preț să iasă de acolo.
— Pe Centrum avem voie să călătorim o singură dată în viață și numai cu ajutorul unei agenții de turism specializate.
— De ce? am întrebat eu.
S-a îndreptat spre sacoșa ei, care părea să miște tot mai tare, și în timp ce o deschidea, mi-a spus:
— Din cauza puterilor care sunt concentrate pe planetă, orice vizitator are dreptul să învie orice ființă moartă sau chiar un obiect, dacă așa îi este voia. Și asta intră în costul excursiei.
A scos din sacoșă o păpușă cam de vreo 20 de centimetri lungime, care se zbătea ca și cum ar fi fost animată de o voință proprie.
— Credeam că n-o să mă mai scoți odată la aer – a spus cu o voce pițigăiată piticania.
— Pentru că eu nu am avut altceva la îndemână, am animat-o pe Mia, păpușa mea din copilărie.
Păpușa era îmbufnată și, după ce mi-a aruncat o privire urâtă, a spus:
— M-ai promis că mă scoți din geantă înainte să începi să faceți sex, fiindcă eram curioasă să văd cum este.
— Mi-a fost rușine, a spus Cosmina sec, apoi a adăugat: și acum, astâmpără-te, fiindcă, dacă nu, te bag înapoi în sacoșă și pierzi ce este mai interesant.
— Bine, bine, tac – a spus piticania, dar mie mi s-a aprins un beculeț, așa că am zis:
— Cum adică urmează ce este mai interesant? am întrebat eu. Ce ar putea să fie pentru ea mai interesant decât o partidă de sex?
Mia a început să chicotească cu un râs ascuțit și a întrebat-o pe Cosmina:
— Nu i-ai spus nimic de „Recoltare”?
— Nu am apucat – a spus Cosmina – și, la un moment dat, chiar m-am întrebat dacă să-i mai spun sau nu, ci doar să-l anesteziez cu totul și să îmi văd de treabă.
— Spune-i, spune-i – a insistat Mia cu o voce ascuțită. Mor de curiozitate să văd cum reacționează.
Între timp, Cosmina s-a îmbrăcat în grabă și a scos din sacoșa ei parcă fără fund o trusă care mi s-a părut că seamănă cu o trusă medicală, iar asta nu mi-a plăcut deloc.
— Spune-i, spune-i, a insistat iar Mia, după care Cosmina s-a așezat pe marginea patului și mi-a mai făcut o poză de aproape.
— Am să fiu cât mai scurtă, fiindcă se apropie vremea.
Am dat să întreb ceva, dar mi-a făcut semn să nu o întrerup:
— Agenția asta galactică de turism organizează o excursie tematică pe cele mai interesante planete din galaxie. Plătești tot pachetul și ai parte de cele mai mișto senzații din lume. Excursia începe pe planeta Centrum și continuă de-a lungul și de-a latul galaxiei, în funcție de pachetul pe care ți l-ai ales. Aici, pe Terra, este un loc foarte exotic, fiindcă pământenii sunt singurii care mai au în creierul lor o relicvă de la primii oameni. Corpul uman are în componența lui nouă glande cu secreție internă, dar singura care prezintă interes este glanda pineală. Este o veche formațiune atavică având o mulțime de roluri mai ales la tinerețe, apoi se atrofiază și la bătrânețe chiar se calcifiază și își pierde orice lor. Unii mistici de pe Terra și-au dat seama de rolul ei magic și au numit glanda asta al treilea ochi. Este situată în centrul creierului, nu este mai mare decât un bob de mazăre și are forma unui con de pin, și de asta se și numește așa. Are un gust sublim, este o delicatesă renumită în toată galaxia, dar pachetul turistic care include și recoltarea unei glande pineale este foarte scump și puțini și-l permit. Pe de altă parte, din cauza regulilor stricte pe care le are agenția de turism, nu poate fi recoltată decât cu câteva ore înainte de calcifiere, ca să nu producem nicio interferență în viața celui de la care se recoltează glanda.
— Stai puțin – am spus eu simțind cum mă cuprinde panica. Ai spus că glanda asta este situată undeva în centrul creierului. Păi și cum ai tu de gând să ajungi la ea și apoi eu să mai rămân în viață?
Mia a început din nou să chicotească, iar Cosmina mi-a arătat trusa pe care o așezase în pat lângă mine și pe care se pregătea să o deschidă.
— Când am plătit pachetul ăsta costisitor, agenția ne-a dotat cu tot ce avem nevoie. Uite, asta este trusa de recoltare.
A scos din trusă câteva instrumente strălucitoare și ascuțite, și, sincer să fiu, niciunul dintre ele nu îmi plăcea. A mai făcut o poză, pe care mi-a arătat-o pentru prima dată și mie. Semăna mai degrabă cu o radiografie și am văzut undeva, acolo unde îmi arăta ea, ceva ca un con mic de pin cu marginile albe.
— Vezi, a început deja să se albească pe la margine, asta înseamnă că deja a început să se calcifieze, așa că am să trec repede la treabă, fiindcă, dacă nu, își pierde din gust.
A scos mai întâi o foarfecă și o trusă de bărbierit și s-a apucat să-mi taie părul de pe creștetul capului, apoi să mă radă în același loc cu mișcări delicate. A scos o cască din sacoșă, mi-a pus-o pe cap și a legat-o cu niște curelușe de cătușe. Dotată fata cu tot ce avea nevoie, nimic de zis.
— Să nu miști, te rog, fiindcă nu o să te doară absolut deloc. În Martini ți-am pus o substanță livrată tot de agenție care are rolul să îți dea o stare euforică, iar pentru anestezie locală am xilină, care este un anestezic local foarte puternic.
În timp de vorbea, mâinile îi lucrau cu îndemânare și, după ce mi-a făcut o ușoară injecție în pielea capului, a îndepărtat cu un bisturiu o porțiune de câțiva centimetri pătrați și a scos din trusă o freză care a început să se rotească cu viteză pe scalpul meu.
— Vezi – a mai spus ea –, freza asta este din argint, care este cel mai aseptic metal cunoscut, și este prevăzută cu dinți de diamant, care este cel mai dur material. Tot ce este mai bine pentru tine. Cu freza asta, fac o gaură cam de un centimetru diametru, trag osul afară și introduc sonda asta între cele două emisfere, în căutarea glandei pineale. Mă ghidez după imaginea furnizată de telefonul meu, care este foarte precisă. Când ajung la ea, închid clapetele sondei peste legătura glandei, ca să o detașez, apoi o scot încet afară. Pun puțin clei chirurgical în rană, pun osul la loc, mai pun puțin clei după ce trag pielea la loc și în douăzeci și patru de ore se va resorbi cu totul. Mâine pe vremea asta vei fi cu totul vindecat.
S-a ridicat de pe mine și mi-a arătat triumfătoare sonda în căușul căruia se găsea biata mea glandă pineală.
A scos-o din sondă și a privit-o pofticioasă.
— Vrei și tu? m-a întrebat ea, și eu nu mi-am dat seama dacă a întrebat în glumă sau în serios, dar oricum am scuturat oripilat din cap.
Mi-am adus brusc aminte de o scenă dintr-un film cu Hannibal Lecter, când a oferit unui prizonier încă viu o bucățică din propriul lui creier. Dar Hannibal măcar era dement, așa că avea o scuză. De fapt, poate și Cosmina era dementă, chiar dacă era atât de drăguță. Dementă și drăguță, ciudată combinație – mi-am spus eu și am privit atent la ea cum admira glanda mea sângerândă.
— Păcat că nu vrei – a spus ea –, dar pe de altă parte îmi pare bine, fiindcă abia îmi rămâne mie toată. Regulamentul agenției mă obligă să te întreb, așa că te-am întrebat, iar acum o mănânc.
Am privit detașat la ea cum crănțănea între dinți pineala mea, iar pe fața ei se întipărea extazul. A rămas câteva minute nemișcată, ca și cum ar fi avut cel mai puternic orgasm, apoi, când și-a revenit, a spus:
— A fost grozav, așa că acum hai să punem lucrurile la loc, dar trebuie să îți mai spun ceva, fiindcă te-am văzut obsedat că nu vrei să ai de-a face cu fete sub 18 ani. Să știi că eu am abia 12 ani.
— Cum așa? Că pari de vreo 20 și ceva de ani. Nu că după ce mi-ai făcut mi-ar mai păsa prea mult.
— Păi am 12 ani, dar de pe planeta mea, numai că acolo anul este mult mai lung decât pe Terra, aproape dublu, așa că, de fapt, am 24, dacă ar fi să socotim drept.
— Atunci m-am liniștit, că nu voiam să ajung celebru ca Nabokov când a scris despre Lolita lui de 12 ani.
Nu a fost atentă la ce am spus eu și mi-a dat jos casca, apoi a desfăcut cătușele și a spus:
— Încearcă să dormi acum. Până dimineață nu o să mai simți nimic și nici amintiri prea multe nu o să ai.
A luat-o pe Mia și a îndesat-o în geantă, și a dat să iasă, dar eu am întrebat-o:
— Și acum unde o să te duci? Pachetul ăla turistic ce îți mai oferă?
M-a privit cu îndoială, ca și cum ar fi cântărit în sinea ei dacă merit să îmi spună așa de multe, dar, în cele din urmă, a ridicat nepăsătoare din umeri și a zis:
— Merg pe o planetă numită Vulcania, la vreo 30 de ani-lumină de aici și care are niște vulcani noroioși magici. Dacă bei o cană din noroiul lor, te poți transforma pentru o zi și o noapte în ce animal vrei.
— Și tu în ce animal vei dori să te transformi? am întrebat eu curios, simțind cum mă cuprinde somnul.
A început să râdă și a spus chiar înainte de a ieși pe ușă:
— Păi, de când ne cunoaștem, mereu mi-ai fredonat melodia aia cu „Puștoaico, tu ai sânge de viperă”, așa că bineînțeles că voi alege să mă transform în viperă, că prea m-ai făcut curioasă.
Am râs și eu și, așa râzând, am alunecat în somn și am avut o mulțime de vise tulburi, cu o mulțime de fete care alergau după mine să-mi ia și glandele care mi-au mai rămas.
A doua zi pe la amiază, când m-am trezit, întâi m-am dus în baie și am încercat să îmi văd creștetul: o porțiune de păr era rasă și o cicatrice rotundă părea să fie pe cale de vindecare. Deci nu visasem.
M-am îmbrăcat, am vărsat restul de Martini în chiuvetă, fiindcă nu voiam să se mai drogheze și altcineva cu drogurile Cosminei, și am coborât la recepție.
Am predat cheile și am întrebat dacă am ceva de plată.
— Nimic, mi-a spus fata de la recepție. A plătit domnișoara.
Am dat să plec, dar fata m-a întrebat:
— Vă simțiți bine? Parcă vă clătinați un pic.
Am dat doar din mână, fără să spun nimic, și am ieșit în stradă. Mă simțeam un pic amețit, dar am scuturat din cap să îmi revin și am început să privesc atent în jur. Mi-a părut rău că nu am întrebat-o pe Cosmina ce mai cuprindeau celelalte pachete turistice de care știe ea. Oare ce alte extraterestre tinere și apetisante mă urmăreau în secret, poftind la celelalte opt glande cu secreție internă care mi-au mai rămas?